Header image

De ce roadele unui post nu sunt definitive?

Adam, în raiul părintesc, cunoaşte o graţie supranaturală. Dar el avea şi o interdicţie, o ascultare: să rabde, să nu mănânce din pomii opriţi. El calcă interdicţia şi pierde raiul.

Raiul a fost pierdut prin mâncare, prin lăcomie. El poate fi recâştigat prin postire, prin înfrânarea lăcomiei.

Postul şi abstinenţa restabilesc răbdarea, măsura, curăţenia. Atât postul terapeutic, al dezintoxicării; cât şi postul religios, al iluminării.

De ce roadele unui post nu sunt definitive? De ce facem mereu post lung, de patru ori pe an? Focul trebuie întreţinut! ar fi primul răspuns. Dar adevăratul răspuns este că nu avem dorința destul de mare ca să fixăm rezultatul postului. Unii trec o clipă pe alt tărâm, dar nu au tăria să rămână acolo. Ei cad, dar se ridică iarăşi, căutând cararea pierdută.

Raiul se pierde din plictis

Riscul rutinei este mare. Capacitatea de rai se toceşte. Se instalează „nesimţirea”. Unii pierd raiul din nesimţire şi împietrire. Pentru că în om este vie şi tendinţa de stagnare, de cădere, de revenire la anorganic. În categoria aceasta intră cei care, deşi au tot ce le trebuie, sunt nefericiţi. Ei nu ştiu ce le lipseşte.

Chiar un călugăr îmi spunea că, la Athos, la început era exaltat, apoi elanul şi motivaţia i-au scăzut, traiul i se părea banal. Noroc că duhovnicul i-a spus: „Trăind în rai, nu ai termen de comparaţie, nici nu sesizezi evenimentul! Rugăciunea te va împrospăta! “

Contra plictisului se luptă prin memorie. Pierderea memoriei binelui se pedepseşte. Calea este întâi pierdută, apoi uitată… Cum vom duce această luptă a memoriei?

Lucrătorilor în duh este: „Ţine mintea nedezlipita de Dumnezeu”. Sau „remember God”. Trebuie să descoperim cum comunicăm acest adevăr unor acei, tot mai numeroşi. Aceştia nu-l au pe Dumnezeu, dar doresc Raiul!… Şi pentru aceştia este valabil principiul luptei memoriei. Ai perfecţiunea dacă îţi aminteşti mereu că o ai.

Pierzi raiul pentru că uiţi raiul. Pierzi perfecţiunea pentru că uiţi perfecţiunea. Rugăciunea este rememorarea divinului, memoria timpului pur.

Dialog Duhovnic-Ucenic:

Ucenicul: De ce nu pleacă de la mine patimile?

Duhovnicul: Pentru ca în tine se află cauzele lor. În tine se află amanetul patimii.

Ucenicul: De ce nu pot înlătura cauza?

Duhovnicul: Pentru ca tu zici „nu pot”, dar în realitate nu vrei.

Raiul se pierde din nevroze

Toţi vorbesc de despatimire. Cum să te despătimești? Ce sunt patimile?

Insistenţa pe despătimire are un caracter terapeutic. Hristos este numit „Marele Doctor “.

Sunt reperate trei patimi:  patima răutăţii, a averii, a placerii.

Adică trei dependenţe: dependenţa de afecte, de obiecte, de lume. De aceea, se vorbeşte de trei dezlegări (sau despătimiri).

Omul „pătimaş” sau „împătimit” poate fi victima unei psihopatii, a unei nevroze. Patimile continue se manifestă ca şi psihopaţii. Patimile temporare, episodice sau frecvenţe, se manifestă ca şi nevroze.

Despătimirea înseamnă şi rezolvarea nevrozelor, îmbunătăţirea structurii personalităţii. Veţi zice că asta o fac psihanalistul, psihiatrul. Ei o fac numai până la un punct. Ideal ar fi ca psihanalistul să fie dublat de un preot, şi preotul să fie dublat de un psihanalist.

Dar, mai important ar fi ca omul (pacientul, penitentul) să fie propriul său medic. Şi după ce primeşte ajutorul de la Marele Doctor Hristos, să trudească el singur la despatimirea sa.

Psihoterapie filocalică sau vindecarea celor trei conflicte mintale

Sunt trei conflicte psihice de bază, care au raport cu ruptura dintre om şi cer: conflictul cu semenul, cu sacrul, cu sine.

Cei 3 „S” ai dizarmoniei psihice, ai împătimirii şi ai eşecului ce dau naștere la: mânie,  invidie, gelozie, rivalitate, osândire,  indiferenta religioasă,  trândăvie religioasă,  hulire,  blasfemie,  apostazie, deznădejdea, la o extremă;aroganta, trufia, la alta extremă.

Psihoterapia filocalică numeşte cauza acestor maladii: calcarea celor două porunci revelate: iubeşte-L pe Dumnezeu; iubeşte-l pe aproapele tău. Cunoscând cauza, începi lucrarea. Cei pătimaşi să înceapă cu repetarea rugăciunii lui Efrem Şirul. Abia după un timp, vor trece la oraţio mentis.

Iadul este scindarea personalităţii

După „cădere”, relaţia dintre cer şi pământ s-a rupt. În greceşte „a rupe” se spune schein. De aici vine termenul schizofrenie (pitren înseamnă: mintea, spiritul). Relaţia schizofrenă cu cerul produce omul alienat.

Societăţile moderne, mai ales cele poliţieneşti, sunt societăţi schizofrenice. Ele determina omul să ascundă adevăratele sale sentimente, să se protejeze ducând o viaţă dublă, scindată: în aparenţă, de acceptare; în ascuns, de răzvrătire şi ură. De aici rezultă dizarmonia personalităţii, alungarea din rai.

În familie, între unii soţi se stabilesc relaţii schizofrenice. Suspiciunea reciprocă dintre soţi, pânda reciprocă,incapacitatea de preţuire, certurile, ocările produc cupluri nevrotice şi damnate, cu consecinţe dramatice şi pentru psihismul copiilor.

Psihoterapie isihasta. Editura: Paralela 45. Anul apariției 2010

Contact Form Powered By : XYZScripts.com