De ce se urăsc oamenii?

De ce se urăsc oamenii? E atâta necunoscut şi atâta suferinţă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.

De ce se chinuiesc oamenii unii pe alţii? N-au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii.

E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică, încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.

Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.

Viaţa ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nicio deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul? Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viaţa.