Header image

Ce trebuie să facă cineva ca să ia “demaraj” duhovnicesc?

Oamenii pe care i-au lovit unele încercări, fie că aşa a îngăduit Dumnezeu, ca să-i înfrâneze, fie din pizma celui viclean, au nevoie după aceea de multe însoriri şi de răcorire duhovnicească, pentru ca să înflorească şi să rodească. Ei sunt precum copacii care, deşi prind curaj din însoririle de iarnă, mai apoi sunt înfrânţi de vardar (vânt de nord foarte puternic), şi după aceea au nevoie mereu de însoriri primăvăratece şi de ploi, ca să circule sucurile în ei şi să scoată flori şi roade.

– Părinte, ce trebuie să facă cineva ca să ia “demaraj” duhovnicesc?

– Nevoinţă cu mărime de suflet, cu nădejde şi încredere în Dumnezeu şi simplitatea în nevoinţă cu mărime de suflet aduc pacea lăuntrică şi siguranţa, şi atunci sufletul se umple de nădejde şi bucurie. Este trebuinţă de răbdare, de mărime de suflet şi de bărbăţie duhovnicească pentru ca nevoitorul să se încununeze. Bărbăţia se desprinde din inima generoasă şi atunci când cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseşte, nici nu-l doare, pentru că durerea pentru Hristos este desfătare duhovnicească. Trezirea duhovnicească se poate face foarte repede, cu puţină voinţă, mărime de suflet şi luare aminte de sine. În continuare sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de îngeri şi de sfinţi. Mult ajută de asemenea studiul, rugăciunea, întoarcerea în sine şi puţină linişte.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000, p. 91-92

Contact Form Powered By : XYZScripts.com