Header image

Depresia – o boală care te condamnă să suferi în tăcere!

10:00, sâmbătă, 9 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: , ,

O parte însemnată a stărilor depresive sunt urmare a felului păcătos de viață, urmare a acțiunii distructive a păcatului asupra sufletului omenesc. Biserica privește bolile psihice ca pe una din manifestarile generate de către păcat a naturii umane. Întristarea este amărăciunea, mâhnirea, curmarea nădejdii în Dumnezeu, îndoirea de făgăduințele dumnezeiești, nemulțumirea față de Dumnezeu, pentru cele ce se întâmpla, puținătatea de suflet, nerăbdarea, nemustrarea de sine, supărarea ținută împotriva aproapelui, cârtirea, lepădarea de crucea propriului destin, încercarea de a te cobori după ea.

Aceste patimi stăpânesc adeseori în sufletul celor care, lepădând cerescul s-au lipit cu tărie de pământesc. Iată câteva cuvinte pline de înțelepciune ale părintelui Arsenie Papacioc despre întristare, depresie și modul de a scapă de ele: „Să fiți veseli! Eu știu ce vă spun cu toată siguranța, oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci. Dacă iți creează starea asta de agitație, de tristețe, își face cuib satana și clocește ouăle, nu mai poți iubi, nu mai poți vedea cu perspicacitate în viitor, cu rațiunea care ți-a dat-o Dumnezeu – nu mai poți, pentru că tu ești trist, adică nu ești în stare de nimic, o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteți triști, gândiți-vă la lucrul acesta: Stai, că este ceva drac aici, și nu acceptați. Dar cum să fiu vesel – poate să spună cineva – când nu pot să fiu? Dacă ești vesel inima se desface și ea, este receptivă, pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund dintre toate organele noastre pe care le avem. Inima este facută de Dumnezeu să poată sta și El în ea, nu este ca oricare organ. Dar la inima asta cum să ajungem? Este foarte ușor, bagă-ți mintea acolo și spune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!

Deci dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea. Ce înseamnă asta: Eu sunt amărât? Cum ești amărât, când Hristos a Înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi? Un om care crede în Hristos este vesel, este plin de nădejde, ca Hristos nu-l lasă cu nici un chip, și această stare continuă de veselie este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inima prezentă la Dumnezeu, pentru că asta este secretul, să ai inima prezentă, pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale – știe ce vrei – are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mama și tata, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea. Există la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele înalte, nici la cele mai minunate decât mine, dar sunt ca un copil întarcat care se uita cu jint la sânul maicii sale, pentru că-i înțărcat și nu mai vine laptele care e un aliment complet, adica harul Lui Dumnezeu – eu asta fac – să curgă harul Lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura căscată. Noi prin Botez am primit haruri deosebite, avem și înger păzitor. De ce nu dați atenție mai multă la Îngerul păzitor? Știți frațiile voastre ce spune într-un loc?!

Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină, îngerul este cu noi, ne păzește. Hristos s-a întrupat în chip de om, în adâncul mizeriei omenești, nu ca să anihileze ființa omenească, ci să o transfigureze. Ați văzut ce scrie la Canonul Îngerului păzitor: Sfinte Îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți pentru mine păcătosul, și Îngerul păzitor, se roagă cu toți îngerii care nu-l refuză, nu-i raspund: Nu vreau! Dar mai spune într-un loc așa: Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la  început, dar  nu mai are putere decât numai vârful cozii mișcă, restul nu mai are, i-a omorat-o Hristos, dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, că ispitindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem, dracul joacă un rol de mântuire indirect, suferințele iți aduc niște înțelepciuni adânci și te fac să te gândești adânc la mântuirea ta. Dar vă dați seama cine ne păzește pe noi? Îngerul păzitor îl face praf și tândari pe drac care nu mai are nici o misiune, este un apostat.

Îngerul păzitor este în misiune, luptă este între ei și câștigă acel de partea căruia suntem noi cu faptele noastre; și nu ne-ar fi rușine să-l părăsim pe Îngerul păzitor și să-i dăm câștig de cauza diavolului, dușmanului îngerului, dușmanul nostru, cu nepăsarea? Și totuși Dumnezeu în mila Lui ne-a dat putința să ne ridicăm, prin Spovedanie. Va să zică, este o îngâduință continuă pentru salvarea fiilor Lui – oamenii – așa ca pentru faptul că sunt împietrit cu inima nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră, inima caldă, fierbinte. Nu permiteți gândurilor rele să vă cuprindă, dacă vin golițile cu rugăciunea fără meditații prea multe la rugăciune. Unul împingea în ușă și dracul împingea și el pe partea cealaltă să între la el, iar omul zicea: Doamne miluiește! Cu jumătate de gură, superficial, în sfârșit, dracul deschidea mai mult ușa să intre la el, dacă a văzut că intra dracul a suspinat din adânc: Doamne nu ma lasă! Și îndată a dispărut dracul si plângea, și a apărut Mântuitorul. Doamne, de ce nu mai ajutat? Iar Domnul i-a spus: Când m-ai chemat cu adevărat te-am ajutat!

Melcul merge încet, dar merge cu casa cu tot, te rogi încet, te rogi tainic, dar roaga-te din inimă, că altfel este numai spoiala, nu rugăciune. Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară, sigur slăbește credința. Să nu slăbească! Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și o coborâre, pentru că te mai parasește harul, ca să nu te mândrești și să nu spui: Ia uite eu, unde am ajuns! Te mai părăsește harul, ca să te smerești, dar nu trebuie să-ți pierzi credința, tu trebuie să fii mereu prezent, că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea care o faci, ci prin harul Lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul Lui Dumnezeu, pentru că imediat vine satana să-ți folosească mintea, dar nu trebuie să vă speriați, el nu se astâmpără. Dumnezeu știe ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea, dacă ziceți, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, îl sperie pe dracul pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana, Iar în legătură cu oscilația asta, care și la sfinți se constată există un cuvânt la Sf. Ap. Pavel care spune așa: Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit vouă învățătura Lui Dumnezeu, la a căror sfarșit privind, să le urmați credința. Adică la sfârșitul vieții ei s-au desăvârșit, și au cuvântul puternic și întreg.

Deci daca noi suntem în luptă, acum ne ajută harul Lui Dumnezeu, dar lupta este toată viața, ne ispitește continuu. Oare să ne rugăm numai când ne ispitește satana? Nu! Să ne rugăm fără să ne ispitească, dar daca ne ispitește și Dumnezeu îi dă voie, este un prilej în plus să nu ne stăpânească fiara asta nenorocită. Avem nevoie de o stare de prezență continuă, căci harul Lui Dumnezeu ne ajută, că nu putem fără harul Lui Dumnezeu să ne mântuim. Este cu neputință să te mântuiești oricât ai fi de nevoitor numai cu faptele tale, fără harul Lui Dumnezeu. Vezi cum i-a spus Sf. Siluan Athonitul, Hristos: Gândul la iad și nădejdea la Mine! Adică nu te mântuiesc faptele tale. Chiar Sf. Antonie cel Mare spunea că nu se mântuiește și cine era Sf. Antonie. Faptele omului nu-l mântuiesc fără harul Lui Dumnezeu, căci spune Mântuitorul: Ceia ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este totul cu putință.  L-a întrebat Sf. Ap. Petru: Ce făcem Doamne? Cine se mai mântuiește? Deci nu faptele noastre ne mântuiesc, ci mila Lui Dumnezeu, dar să fim noi prezenți. Nu meriți tu atâtea haruri, decat dacă ești într-o smerită prezență, trebuie să avem o stare de dispoziție interioară. De ce tristețe?  A Înviat Hristos, suntem botezați, avem Înger păzitor și Dumnezeu ne învață: Cereți-Mi că Eu vă dau!

Mulțumiți-vă cu daruri mici, nu cereți daruri mari, este o greșeală. Un dar pe care îl ai nu e mic, este tocmai ce-ți trebuie ție, dar omul în nesăbuită lui mândrie și dorința, vrea tot cerul într-o clipă. Tot cerul este al tău dacă ești prezent și smerit, nu se poate fără smerenie nimic. Există o carte, Viața Sfântului Nifon – pe acest Sfânt îl caracterizează în deosebi smerenia și să vedeți ce descoperire a avut de la Dumnezeu, nici nu vă dați seama. La moarte au venit Sfinți Cuvioși și Mucenici să-l ia, a venit chiar Mântuitorul, pentru ca el a zis: Doamne cât de fericit aș fi să vii și Tu la moartea mea – așa că l-au luat dinainte să-și vadă locul în cer. Toate aceste lucruri le realizează smerenia, asta-i singura cale, dar nu va desconsiderați ca Sf. Nifon a putut și nouă nu ne e cu putință. Nu! La măsura ta, străduiește-te și tu. Sf. Ap. Pavel spune: Împărăția cerurilor se ia cu năvala! La un concurs aleargă mulți, dar cine alearga sincer nu aleargă degeaba, cine se duce la concurs să nu se gândească că nu câștigă, toți câștigă în final dacă au alergat cinstit, dar doar unii iau premii. Exista pahar mic, pahar mare și pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare, paharul mic este satisfacut că e plin, la măsura lui el a luat premiul, este în funcție de har și harul nu se dă decât dacă omul este smerit.

Omul dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui, este atât de satisfacut încât nu-și mai bate capul ca altul ar fi mai fericit ca el. Frațiile voastre, ați auzit de Sf. Ioan, că i se spunea apostolul pe care-l iubea Iisus, dar ce, pe ceilalți nu-i iubea Iisus?! Îi iubea, dar Sf. Ioan Evanghelistul, avea o putere mai mare de a acăpăra mai multă iubire, Dumnezeu trebuia să-l țină plin mereu, că era un pahar mare, dar pe toți apostolii îi iubea Iisus și toți erau plini la masura lor și atunci nu se mai justifica ticăloasa aia de invidie, ca se consista ca niciodată nu te suferă unul care are o viață mai slabă decât a ta, chiar între mireni și călugari. Sf. Ioan Gura de Aur, spune despre călugarie că acesta este drumul către care trebuie să vină toți, dar nu toți se pot duce la mănăstire – nu-i nimic – rămân acolo cu paharul, cu măsura lor și se desăvârșesc acolo unde sunt. Nu numai călugării se mântuiesc, ei țin de cuvântul cel mai înalt, vârf al Scripturi, căci au fost invitați pentru că poruncile sunt porunci  care te mântuiesc și sunt și sfaturile Evanghelice care te invită mai mult la desăvârșire, dar asta nu înseamnă că omul care are nevastă nu se mântuieste. Orice mântuit este fericit, este înger, dar sunt ceruri și ceruri, locașuri și locașuri.

Din experiența aflăm că ne putem poticni, ne putem pierde pacea sufletească sau putem cădea în păcat în mod regulat, în anumite situații ce se repetă. Ca atare trebuie să ne pregătim din timp pentru situațiile dificile, pentru convorbirile și întâlnirile importante, pentru pașii de mare însemnătate. Bineințeles este cu neputință să iei totul în calcul, dar multe lucruri pot fi prevăzute, Pregatirea nu trebuie facută însă numai prin cugetare, ci și prin rugăciuni, prin discuția cu duhovnicul, prin sfatul și binecuvantarea lui. Sf. Ier. Teofan Zavorâtul sfătuiește: Dimineața după rugăciune, șezi și socoate ce trebuie să faci de-alungul zilei, unde trebuie să mergi, cu ce și cu cine ai a te întâlni, și hotărăște dinainte ce și unde să gândești, ce să spui, în ce stare să-ți pui sufletul și trupul ș.a.m.d. Asta înseamnă că adevăratul creștin trebuie să aibă stăpânire de sine, să controleze toate mișcările sufletului său, nu îngăduie a lua naștere de la sine fără știința lui și trebuie să fie stăpân peste tot ce se întâmplă înlăuntrul său, stăpân al puterilor sale.

Să păstrăm în inimile noastre minunatele și marile cuvinte ale Sf. Ap. Pavel: Pururea bucurați-vă! Neîncetat rugați-vă! Întru toate multumiți, căci aceasta este voia Lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi!”

Înregistrarea videofonică  Pr. Arsenie Papacioc „Despre întristarare și depresie” – Adaptare text: teolog Pavel Focșa

Contact Form Powered By : XYZScripts.com