Header image

„Deschiderea cărţii”

E în firea omului să dorească să cunoască lucrurile din jurul lui, să se cunoască pe sine chiar viitorul şi veşnicia.

La mănăstire vin de multe ori credincioşi care ar vrea să le spunem viitorul. Bineînţeles că nu li-l spunem pentru că nu putem să ne spunem nici viitorul nostru. N-avem cum să li-l spunem. Este totuşi o practică prin unele locuri ca pentru a cunoaşte viitorul cuiva să deschizi o carte. Sau să-şi deschidă el o carte, cartea pe care i-o prezintă cel care urmează să o interpreteze. O fac şi unii preoţi treaba aceasta şi omul îşi deschide cartea şi după aceea, desigur, el nu citeşte nimic de acolo, ci cartea este doar un pretext şi-i spune anumite lucruri care privesc trecutul în înţeles de influienţe negative. La mine vin destui oameni care la urmă, după ce stau de vorbă cu ei, zic: „Părinte, dar cartea nu mi-o deschideţi?”.

Bineînţeles că le spun tuturor că nu, că n-am deschis nici o carte. Totuşi mi-a venit odată o idee pe care bineînţeles că dac-aş pune-o în practică n-ar aduce nici o rezolvare pentru cei care ar dori să le deschid cartea. Şi anume m-am gândit că ar fi tare bine să le deschid Sfânta Evanghelie de la Matei la Capitolul 25, de la versetul 31 până la 46, despre Judecata de Apoi. E ceva sigur din viitor. Toată lumea o să meargă la Judecată. Este mai sigur decât orice altceva ce le-ai putea spune oamenilor în legătură cu viitorul, căci acolo se arată cum trebuie să se pregătească omul ca veşnicia să-i fie bună.

M-am gândit c-ar fi bine să le deschid cartea totdeauna oamenilor la acest text, şi încă la un text, şi anume la cel despre spălarea picioarelor. E ceva extraordinar de frumos, de instructiv.

 Extras din Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, Cluj, 1997, p. 23-24

Contact Form Powered By : XYZScripts.com