Despre acatiste şi paraclise

Acatistele sunt rugăciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfinţilor pe lângă Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbăvi la vreme de nevoie şi de necaz. Ele nu fac parte din rânduiala celor şapte Laude şi nici din celelalte slujbe ale sărbătorilor de peste an, ci se citesc la orice vreme, în afara ceasurilor de slujbă ale Bisericii, la cererea credincioşilor si pentru feluritele lor nevoi.

Se numesc acatiste, pentru că în timpul lor nu stăm jos în strane, ci în picioare sau în genunchi în faţa icoanei sfântului spre care ne îndreptăm rugăciunile noastre.

Acatistele sunt alcătuite din mai multe cântări de laudă şi de rugăciune către Mântuitorul, Sfânta Fecioară sau alţi Sfinţi. Aceste cântări poartă numele de condace şi icoase. Fiecare icos se termină cu Bucură-te, mireasă, pururea fecioară (sau Bucură-te, sfinte… etc) şi fiecare condac se termină cu Aliluia, pe care îl repetă strana.

Cel mai vechi şi mai însemnat şi mai mult folosit dintre acatiste este Acatistul Maicii Domnului, sau al Bunei-Vestiri, compus din 25 de cântări de laudă către Sfânta Fecioară. A fost alcătuit de Patriarhul Serghie al Constantinopolului (+386). Se citeşte mai ales la Utrenia din Sâmbăta a cincea a Postului Mare, adică la denia de Vineri seara.

Rânduiala lui o aflăm în Ceaslov. Tot acolo mai aflăm si alte acatiste, ca Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi Acatistul Sfântului Nicolae.

În Ceaslovul cel Mare şi Acatistier se găsesc şi alte acatiste pentru sărbători mari şi pentru sfinţii cei mai însemnaţi, ca de pildă: Acatistul Sfintei Cruci, Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Acatistul Sfântului Ioan Botezatorul, Acatistul Sfinţilor Apostoli, Acatistul Sfântului Gheorghe, Acatistul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava s.a.

In timpul din urmă s-au alcatuit, dupa modelul acatistelor vechi, acatiste aproape pentru toţi sfinţii, care sunt patroni sau hramuri de biserici, sau ale căror sfinte moaşte le avem în ţară, ca de pildă: Acatistul Sfinţilor Ioachim şi Ana, Acatistul Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Acatistul Sfintei Filofteia, Acatistul Sf. Pantelimon, Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi, Acatistul Prea Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie cel Mare din Basarabi, Acatistul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, al Sfântului Iosif de la Partos, al Sfinţilor Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Mucenicului Oprea, al Sfinţilor lerarhi lorest şi Sava s.a.

În bisericile de mir, slujba Acatistului se face de obicei în zilele de luni, miercuri şi – mai ales – vineri seara, precum şi în ajunul sărbătorilor sfinţilor în a căror cinste e alcătuit Acatistul, fie înainte, fie după Vecernie. La mănăstiri se face dimineaţa, între Utrenie şi Ceasuri.

La Acatist aducem: pomelnicul viilor, pentru care ne rugăm, tămâie şi untdelemn şi le dăm preotului. Acatistele se pot citi însă şi acasă, de către fiecare credincios.

Ce sunt Paraclisele?

Sunt slujbe asemanatoare Acatistelor, prin care rugăm pe Sfânta Fecioară sau pe alţi Sfinţi să se facă solitori ai noştri pe lângă Dumnezeu, spre a ne izbăvi de necazuri şi nevoi. (Cuvântul grecesc parahlisis, înseamnă invocare, chemare, rugăciune, mijlocire). Paraclisele se citesc „la toată scârba sufletului şi la vreme de nevoie” (Ceaslovul).

Sunt alcătuite din rugăciunile începătoare obişnuite, urmate de tropare şi condace. Partea de capetenie o formează canonul complet de nouă ode sau cântări. După acesta se citeşte Evanghelia şi se fac ectenii stăruitoare, ca la Litie.

În ceasloavele mai noi, avem două Paraclise către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, iar în ceasloavele mai vechi se află Cinstitul Paraclis al Sfântului Mormânt.

În biserici şi mai ales la mănăstiri slujba Paraclisului se împreună cu cea a Litiei, seara, în ajunul sărbătorilor.

Paraclisele se pot citi şi acasă, de fiecare credincios, ca şi Acatistele.

Extras din

Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 338-339