Header image

Despre „normalul” anormal din societatea de astăzi

23:07, miercuri, 12 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Deşi trăim într-o societate care se declară creştină, suntem martorii unor realităţi ce de-a dreptul te înspăimântă. Sunt confundate noţiunile fundamentale ale omenirii: „binele” şi „răul”.

Mulţi sunt departe de învăţătura Evangheliei şi de aici rezultă concepția şi modul de viaţă deviant de la morala creştină. Într-un mediu creştin sunt păreri împărţite referitoare la diverse probleme actuale: pedeapsa cu moartea, fertilizarea in vitro, eutanasia, avortul etc., iar cei care gândesc limpede, adesea sunt în minoritate. Astfel, putem vorbi despre un „normal” anormal.

Şi dacă tot ne aflăm în perioada Postului Mare, atunci urmărim cum unii creştini merg la biserică pentru a-şi ispăşi păcatele, iar alţii, în acelaşi timp, se distrează la frigărui. Şi numărul celor care nu postesc este mult mai mare decât al celor care se înfrânează.

Apoi, dacă aducem un alt exemplu, legat de abstinenţa de la relaţii intime până la căsătorie, marea majoritate a celora care se simt „cu musca pe căciulă” afirmă că toată lumea e desfrânată, deşi nu e deloc aşa  cum declară ei. Am întâlnit sub epitrahil mii de tineri care sunt feciorelnici în „floarea vieţii” şi luptă cu pornirile carnale, calificându-le păcate şi patimi de care trebuie să fugim.

Or, astăzi mulţi încearcă să ne convingă că anormalul este o normă a vieţii, iar cei care încearcă să-şi rânduiască viaţa conform normelor creştine sunt trecuţi în lista celor „nenormali”, fiind considerați conservatişti, demodaţi, habotnici… În realitate, însă, îţi vine să plângi de mila celora care nu mai deosebesc lumina de întuneric, adevărul de minciună, virtutea de păcat.

Adesea îi întreb pe cei care se spovedesc: „Ce păcate aveţi?”, pentru ca o bună parte să-mi răspundă: „Nimic deosebit, ca toată lumea”. Însă câtă lume, atâtea stări păcătoase, experienţe şi căderi. Nici nu vă imaginaţi câtă frumuseţe emană un suflet neprihănit şi câtă greutate ţi se lasă de la unul împătimit, deşi foarte arătos şi chitit pe dinafară.

Chiar zilele acestea mi s-a întâmplat să discut cu o doamnă „de succes”, care în aparenţă le are pe toate şi se simte împlinită: elegantă, cu afaceri, cu atâtea relaţii… însă acestea-s doar impresii, pentru că după cortină vezi un suflet care are remuşcări după atâtea pruncucideri; nu mai are mângâiere, deşi a avut zeci de bărbaţi, cu copii, dar răsfăţaţi, cu bani, care nu o încălzesc şi care mai puţin o fericesc.

Viaţa vicioasă a fost mereu iluzia fericirii şi plăcerii, căci doar trăirea autentică, în duhul evanghelic, garantează roade şi bucurii.

Probabil, acum ar trebui să revenim la realitate, căci viaţa fără Dumnezeu duce la întuneric, la moarte, amintindu-ne de cuvintele scripturistice: „…ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).

Mai grav este că fenomenele bolnăvicioase şi păguboase sunt atât de înrădăcinate, încât se încearcă „normalizarea”, deci legalizarea lor. Nu se mai dorește un trai păcătos doar în viaţa privată. Unii declară: „Lasă să vadă toată lumea…”. Astfel, domnişoarele nu mai fumează pe ascuns, nu se deranjează când cineva le face observaţie. Or, acestea sunt doar „floricele”, pentru că oamenii adesea se comportă mult mai rău ca necuvântătoarele.

Acum un an am fost invitat la un liceu din capitală. Într-o clasă era o atmosferă destul de tensionată, căci doi tineri erau în rol de misogini, bruscând la orice pas domnişoarele din clasă. Atunci am intrat în discuţie cu ei, ca să-mi reproşeze şi să-mi prezinte slujitorii şi Biserica anapoda. Nu ştiu cât de mult a ajutat acea discuţie, însă ulterior l-am descoperit pe unul dintre ei la facultate cerându-mi iertare şi binecuvântare.

Fie ca lumea să revină la normalitate! Or, tocmai pentru luminarea minţii, dezrădăcinarea urii, înmulţirea dragostei… şi dobândirea oricărui lucru de folos se roagă Sfânta noastră Biserică.

Domnul să ne înţelepţească, căci „începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Pilde 9,10).

Să luăm aminte, dacă avem minte!

Preot Octavian Moşin

material publicat în ziarul Literatura și Arta

Contact Form Powered By : XYZScripts.com