Despre o vindecare de patima beţiei

Un bărbat se îmbăta adeseori, iar când îl certa soţia, îi spunea că bea pentru a-şi uita necazurile. Femeia lui, vrând să-l scape de această patimă, fiind înţeleaptă, ce credeţi că a făcut? Într-o zi, pe când bărbatul ei era la cârciumă, şi-a luat copiii şi s-au dus după el. Acolo, la cârciumă, cum a intrat, a cerut băutură. Bărbatul şi toţi ceilalţi, văzându-i, au rămas uimiţi.

– Nu ţi-e ruşine să vii la cârciumă?, a zis bărbatul.

– De ce să-mi fie ruşine, că sunt unde e şi bărbatul meu, nu sunt în altă parte, a spus femeia şi a început să bea.

– Nu ţi-e ruşine să bei între oameni?, a întrebat iar bărbatul.

– Vreau să-mi uit şi eu necazurile, răspunse femeia. Apoi a început să dea de băut şi copiilor.

– Ce faci femeie?

– Le dau şi lor să bea, ca să uite că sunt flămânzi şi goi.

Adânc mişcat, la auzul acestor cuvinte, bărbatul şi-a scos femeia şi copiii din cârciumă şi a renunţat pentru totdeauna la patima beţiei.

pr. Nicolae PURA, Pilde, Editura Galaxia Gutenberg, 2004