Header image

Despre Postul Mare, euharistie și omul contemporan

15:20, marți, 12 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: , , ,

Interviu cu Protoiereul Andrei Percic, parohul Bisericii cu Hramul ” Sf. Cuv. Alexandru de Svir” din or. Cricova ,

realizat de Mihail Iutiș, pentru portalul ortodox.md

Ce este Postul Mare, care este durata și de când au început oamenii să-l țină?

Postul Mare este cel mai îndelungat, cel mai important şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. Durata acestuia este de 40 de zile și vine din tradițiile testamentare următoare:

  • Potopul, care trebuia să spele pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi (Facere 7, 11-17);
  • Patruzeci de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei (Deut. 7, 7 şi 29, 5-6);
  • Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea (Ieşire 34, 28);
  • Ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi (Iona 3, 4-10);
  • Însăși Domnul Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice (Matei 4, 1-2 şi Luca 4, 1-2).

Creştinii sunt chemaţi ca pe întreaga perioadă a Postului Mare să se abţină de la produse de origine animală: carne, lapte, brânză, ouă etc. De asemenea, doar la anumite sărbători se dezleagă la peşte şi vin, iar în mănăstiri există şi regula abţinerii de la ulei sau de la mâncare gătită. Pe lângă aceste reguli legate de modul de preparare și calitatea mâncării, este important să se ţină cont şi de cantitatea ei. Nu înseamnă că dacă am renunţat la carne, putem să ne îmbuibăm cu cartofi prăjiţi. Deci trebuie să schimbăm nu numai calitatea mâncării, ci să reducem şi din cantitatea ei. Iată de ce, în anumite zile de post, Biserica indică o singură masă pe zi sau rânduieşte chiar post total („negru”).

Toate serviciile divine din timpul Postului Mare sunt mai austere decât cele din restul anului şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. De aceea, postul mare şi întreaga perioadă a Triodului are o importanţă de prim rang nu numai în evlavia monahală, ci şi în spiritualitatea sau viaţa religioasă ortodoxă a credincioşilor mireni în general; este timpul în care se spovedesc cei mai mulţi credincioşi, în vederea împărtăşirii din ziua Învierii.

Cum ar trebui să fie simțit și trăit Postul Mare de către omul contemporan?

În contextul cultural ameţitor al lumii de azi, în care informaţia rulează cu o mega viteză  prin fibrele cablurilor optice, unind continente în fracţiuni de secundă, omul nu mai doreşte altceva decât o instantanee răsplătire a celui mai mic efort depus, fie la serviciu, acasa sau chiar şi în biserică: slujbe scurte şi mântuire la minut, dacă se poate. Deci despre ce post mai vorbim? Să-și fi pierdut oare postul în vremea noastră valoarea lui spirituală și puterea lui înnoitoare de suflet?

Răspunsul este la Hristos și este valabil atât pentru omul antic cât și pentru cel contemporan. În pericopa evanghelică care se citeşte în Duminica a IV-a a Postului Mare, Sfinţii Apostoli încearcă să alunge un demon înainte de vreme şi fără suficientă pregătire. ,,Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post” (Marcu 9, 28-29).

Îmi amintesc pe când eram copil, Postul Mare se ținea cu foarte mare evlavie. În ajunul săptămânii mari se spălau toate vasele și așteptam venirea postului ca pe un eveniment sfânt. Toți de la mic la mare țineau post cu strictețe. Nici boala, nici vârsta frageda sau înaintată nu era abatere. Mama îmi spunea că Domnul Hristos care este fără de păcat a postit patruzeci de zile pentru mântuirea noastră, iar noi care facem mii de păcate să nu ținem post? Mare păcat este! Așa gândeau creștinii ortodocși chiar cu 30 de ani în urmă. Noi cei de astăzi suntem iubitori de plăceri și materialiști, din pacate.

Am mai auzit creștini zicând că nu-i păcat ce intră în gură dar ce iese din gură, adică nu este important schimbarea de regim alimentar, ci abținerea de la vorbe rele și invers, am văzut creștini care postesc cu severitate dar să te ferească Dumnezeu ce fac și ce iese din gura lor când postesc.

Primii se aseamănă cu sectarii care spun că nu-i nevoie să ţinem post important este să nu păcătuim. Biserica Ortodoxă este însă una ascetică, după modelul de asceză pe care Însuşi Hristos şi Apostolii ni l-au lăsat. Nici cei din urmă nu sunt mai îndreptățiți care țin doar postul bucatelor, căci învățătura Bisericii noastre ne-o spune cu toată claritatea:

„Dacă postești numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar păcatele nu le părăsești, te asemeni cu viclenii draci, care niciodată nu manâncă“.

Iar marele Ioan Hrisostom zice: „Postești? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai mila de el; un dușman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura și stomacul să postească, ci și ochii și urechile și picioarele și mâinile noastre, rămânând curate de răpire și de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseți străine, gura să postească de înjurături și de vorbe nerușinate…“.
Uite așa trebuie să postească omul contemporan.

Care este semnificația primei săptămâni a postului, în care are loc citirea Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul?

Sfântul Simeon Noul Teolog spune: „Toată seminţia creştinească, monahi şi mireni, fiecare dintre noi, primeşte, în prima şi sfânta săptămână din Postul Mare, cu înflăcărare fierbinte, binele postului.

Prima săptămână a Postului Mare este prin urmare, o intensă pregătire duhovnicească îmbinată cu o înfrânare foarte aspră în ceea ce priveşte mâncarea. În această perioadă, creştinii nu mănâncă nimic până după Pavecerniţa Mare, iar atunci mănâncă doar hrană uscată şi puţină apă. În aceste prime zile ale postului trebuie, potrivit imnelor din slujbele Triodului, să începem mântuirea noastră prin căinţă sinceră şi printr-o mulţime de lacrimi: „Vremea cea dătătoare de lumină a postului, pe care acum ai sfinţit-o şi ai dăruit-o nouă, Doamne, învredniceşte-ne pe noi toţi prin străpungere de inimă să o săvârşim curată, în pace, prin puterea Crucii, Unule Iubitorule de oameni” (Triodul, Miercuri în prima săptămână a Postului Mare, Utrenia, Sedealna 3, Tropar 1).

Un lucru important de menționat este și faptul că în aceste zile se citește în biserici Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul cel Mare este un canon de pocăinţă, adică un lung imn liturgic (peste 250 de tropare), alcătuit din 9 cântări bogate, compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăinţă, ritmate de invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”, cerere care aminteşte de rugăciunea vameşului din prima duminică a perioadei Triodului. Rolul şi scopul Canonului cel Mare este să ne descopere păcatul şi, astfel, să ne conducă spre pocăinţă; să descopere păcatul nu prin definiţii şi înşiruiri ale faptelor noastre, ci printr-o adâncă meditaţie în cadrul istoriei biblice, care este, cu adevărat, o istorie a păcatului, a pocăinţei şi a iertării.

Rolul Euharistiei în viața omului, și de ce este des confundată și asociată doar Postului Mare?

Sfânta Euharistie este chiar în centrul vieţii creştine. În momentul Euharistiei, biserica se uneşte într-un trup de iubire. Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este deci o mişcare de convergenţă, care uneşte mai întîi totul, iar apoi o mişcare de expansiune în afară, care alimentează şi dă putere vieţii noastre creştine. Acest lucru este simțit de către fiecare creștin care traiește veritabil acest moment central și unic al bisericii.

Astfel, creștinul adevărat nu așteaptă Postul Mare pentru a simți bucuria veșnica a Euharistiei ci vine ori de câte ori simte nevoia de a se uni cu Hristos.

Asociația Postului Mare cu Sfânta Împărtășanie, vine din popor și este în principiu rezultatul necesității omului de a-și bifa datoria față de Dumnezeu anume în această perioadă dinaintea Învierii, considerată ca fiind mai deosebită. Adică, în termeni mai simpli ar suna astfel: ,,mi-am făcut datoria la Dumnezeu, ne vedem la anul Doamne”

Da, este și acesta un prim pas al creștinului începător dar să fim sinceri, nicidecum nu putem vorbi despre o adevarată trăire creștinească. Să ne imaginăm doi soti care se iubesc, sau o mama cu copilul ei, cum ar putea sa-și manifeste dragostea decât prin a fi împreună? Nu poți să te unești cu Hristos doar odată pe an și atunci în grabă.

Ce este Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite, și de ce nu-i vedem aici pe creștini să facă rând la potir?

Sfinţii Părinţi – în cadrul Sinodului de la Laodiceea (364-383) – au hotărât, prin Canoanele 49 şi 51, ca în Postul Sfintelor Paşti, în fiecare săptămână, de luni până vineri, să nu se mai săvârşească Sfânta Liturghie, ci doar cele șapte laude, acestea fiind zile aliturgice. Mulţi creştini însă, din evlavie, doreau să se împărtăşească şi în alte zile decât sâmbăta şi duminica, în special miercurea şi vinerea, după cum se obişnuia în Asia Mică în timpul Sfântului Vasile cel Mare. Aşa se face că în unele biserici s-a format obiceiul de a se păstra o parte din Darurile Sfinţite în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite sâmbăta sau duminica pentru împărtăşirea credincioşilor în celelalte zile de post, respectând astfel, pe de o parte, hotărârile Sinodului de la Laodiceea şi, pe de altă parte, rigurozitatea postului în zilele de miercuri şi vineri.

Pentru ca ajunarea aspră din aceste zile să nu fie întreruptă, împărtăşirea avea loc seara, imediat după slujba Vecerniei.

Dacă, la început, ritualul Împărtăşirii în zilele aliturgice era foarte simplu, acesta s-a dezvoltat treptat, dobândind o solemnitate din ce în ce mai accentuată, slujba Vecerniei fiind unită cu anumite părţi din rânduiala Sfintei Liturghii.
Această nouă slujbă a primit numele de „Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite”, întrucât avea loc împărtăşirea credincioşilor, deşi în cadrul ei nu se aducea jertfa cea fără de sânge.

Sfânta Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfinţite este aşadar o Liturghie cu o rânduială intermediară între păstrarea Sfintelor peste an şi împărtăşirea zilnică pe care credincioşii o practicau în vechime.

Nu toți creștinii cunosc semnificația Liturghiei Darurilor mai Înainte Sfinţite și nu se împărtășesc la fel de frecvent precum în zilele Liturghiei Sfântului Ioan Gura de Aur și a Sfântului Vasile cel Mare.

Ce îndemn aveți pentru creștini acum când ne aflăm la început de post ?

Îndemn creștinii sa nu uite că Învierea Domnului a fost precedată de patimi și moarte pe cruce, prin urmare învierea noastră spirituală nu poate sa fie precedată decât de nevoință, post și rugăciune care din punct de vedere duhovnicesc sunt asemănătoare cu patimile Domnului, doar că pe măsura puterilor noastre. În mod cert ele sunt o infimă picătură de apă în oceanul imensului și dumnezeiescului sacrificiu al Mântuitorului pentru noi, dar concomitent atât de importantă pentru Domnul, aceasta mică picătură!

Doar nevoindu-ne în cele duhovnicești, putem ajunge cu vrednicie la Înviere! Doar așa putem redobandi chipul cel dumnezeesc pierdut prin căderea protopărinților noștri Adam și Evă după cum se spune în unul din troparele Canonului Sfântului Andrei Criteanul: „Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, pe care ai pierdut-o de demult; dar aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.”.

Vă doresc tuturor un post binecuvântat, cu rugăciune, răbdare și cu mult folos duhovnicesc!

Galerie foto: Biserica cu Hramul ” Sf. Cuv. Alexandru de Svir” din orașul Cricova

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com