Header image

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

13:22, duminică, 15 martie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă.

Astăzi creştinii au devenit atât de indiferenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne dăm seama că crucea de la piept nu este doar o bijuterie, alegându-le dintre cele mai scumpe şi mai impresionante, ci o mărturisie vie a lui Hristos cel Înviat.

Vreau să vă prezint un articol şi să vă îndemn să meditaţi ce înseamnă pentru fiecare dintre noi crucea de la gât şi care ar fi alegerea noastră a fiecăruia într-o situaţie similară. Căci deobicei trădrile se încep de la faptele mai mici, şi împăcarea conştiinţei cu acestea, ca mai apoi să aducă şi dezicerea de cruce şi de Hristos.  

Vă ofer traducerea din limba rusă.
„Cel mai mult m-a şocat nerăbdarea, mânia și chiar furia cu care s-au năpustit asupra noastră frații  noştri în credință. Ai noşti  – ortodocşi! – iniţial mormăind, iar apoi deja cu un repoş deschis spunând, ei bine, du-te popă în calea ta, şi nu opri oamenii cumsecade să se odihnească. Noi am plătit bani pentru plăcere, nu?! Aşa că pleacă mai repede. Alege: ori îţi scoţi crucea, sau şterge-o mai departe de aici. Pleci? Bine. Doar că mai repede. Și fiul ia-ţi-l  -poartă şi el o cruce”. Părintele Andrei Roznov, parohul bisericii Sf. Andrei, a decis să-şi bucure băiatul de opt ani, plecând cu el în această vară pe malul Mării Negre, în suburbia oraşului Soci. „Auzisem că acolo este un parc acvatic foarte mare. Desigur, băiatului i-ar fi interesant – tot felul de lucruri ciudate pentru a fi încercate. Ce să spun – și eu mi-am dorit să mă simt ca un copil din nou! Iată şi ne-am simțit … „

Am simțit, după cum relatează preotul, cât de uşor îl pot abandona oamenii pe Hristos, pentru Plăcerea  ridicată la rangul de religie: „Am intrat în clădirea parcului acvatic, am cumpărat bilete. Ne-am apropiat de tobogan, iar acolo exista o inscripție, care interzicea („Pentru siguranța dumneavoastră”) purtarea orice fel de brăţări, ace, cercei și mai mult … cruciuliţe de la pept! Adică în cazul în care clientul s-ar prinde de ceva pe tobogan, ar fi o problemă mare. Dar dacă tot presupunem, cu cotul, genunchii, părul lung, urechile, dinții mă agăţ de ceva acolo, problemele nu vor fi, nu? Totuşi ne-am gândit cu fiul să încercăm să trecem. Dar nu a fost să fie: in faţa noastră a apărut un paznic musulman și ne-a spus că este necesar să ne scoatem crucile – „altfel nu se poate.”

– Cum așa? Noi suntem creștini, mereu purtăm crucea de la piept, nu dorim să o scoatem şi nici nu o vom face. Crucea ne ajută de fapt, dar nu este o sursă de pericol. Deci, nu vă faceți griji – nimic cu noi nu se va întâmpla.

– Puteţi fi creștini, e problema voastră, dar cu cruci nu veţi trece.

În acest moment au venit în urma noastră încă vreo zece „turişti ce se ohinesc civilizat”, care au cerut persistent să „trecem mai repede”:

– Scoteţi-vă mai repede crucile și mergeţi să vă bucuraţi! Îţi iubeşti fiul? Condu-l mai repede către tobogane – ce mare lucru, fără cruce! Noi doar le-am scos pe-ale noaste!

– Iată de atât că îi iubesc, nu-mi voi scoate crucea şi nici el nu o va face, el trebuie să înveţe să aleagă înre Hristos și Belial.

– Lasă, popă, predicile pentru Biserică! Aici e un loc de odihnă!

– Fie el şi de odihnă. Dar nu şi să ne odihnim de Dumnezeu!

– Gata termină cu discuţiile astea!

Grupul s-a grabit zgomostos către plăceri şi distracţii.

E groaznic să-ţi vezi fratele care foarte calm îşi scoate cucea de la piept sie şi copiilor săi! Ce atitudine calmă faţă de trădare! Bietul Iuda, îmi amintesc, că s-a spânzurat în rușine, Apostolul Petru şi-a deplâns dezicerea tot restul vieții, amintindu-şi de tripla sa lepădare, iar creștinii noștri nominali renunță la Hristos așa în trecere, cu un zâmbet și surprindere reală, ia te te uită alţii nu vor, fără cruce – e doar un decor, și atât. Este groaznic să vezi astea,  credeţi-mă.

S-a încheiat totul cu faptul că nu am mai mers la acele tobogone, securitatea spirituală ni sa părut mai importantă decât respectarea unor reguli inventate. Am mers la piscină, apoi în altă parte, unde nu era necesar să ne scoatem crucea de la piept.

Până când nu era necesar, așa cred. Apoi va fi. Și de ce nu? „

Indignarea preotului  este uşor de înțeles pentru cei care au primit botezul propriu în serios – nu ca o ceremonie frumoasă, cu lumânări, şi mersul în jurul cristelneţei cu câteva cuvinte rostite, ci ca o aderare  conștientă la Biserica lui Hristos. Cred că mulți oameni foarte ușor îşi scot crucea, deoarece şi creștinismul este perceput de ei ca un tribut adus tradiției populare. Faptul că Biserica de pe pământ este una militantă, ei probabil nici nu bănuiesc. Mă întreb dacă orice soldat din armata ar fi intat într-o anumită casă doar cu condiția că îşi va retrage toate atributele apartenenţei sale de apărător al patriei, el ar mai putea fi numit ostaş? Cu greu. Creștinii doar tot sunt ostaşi, şi ar trebui să fie mereu. Și chiar poartă un război. Fie că este un război împotriva propriilor păcate, fie împotriva duhurilor răutății, fie a a lumii trecătoare – este un război serios, cu sudoare și sânge.

De ce mulți (să dea Domnul, nu majoritatea!) îşi consideră creștinismul lor atât de nesemnificativ încât îşi lasă prea ușor semnele sale destincive? Oare nu vorbeştea aceasta lipsă de seriozitate despre situația catastrofală în care se află ortodoxia noastră? Poate că nu este necesar de a permite să se apropie de Taina Sfântului Botez absolut tuturor care doresc „să se folosească de serviciile Bisericii acestea a voastre: „Eu vă dau banii – iată şi să mi ofere totul aşa cum şi trebuie!”. Banii poate şi îi va da, dar oare merită ei faptul ca acest om  să-şi considere această apartinenţă nominală Bisericii lui Hristos, în cel mai bun caz  o posibilitate de a marca o sărbătoare în plus? De ce să înmulţim potențialii apostați?

Cunoaştem, slavă lui Dumnezeu, și alte cazuri. Să ne aducem aminte de Evghenii Rodionov, care a refuzat să-și scoată crucea, rămânând credincios lui Dumnezeu până la moarte. Eu cred, că exemplu acestui ostaş ar trebui adus de preoţii noştri  în timpul Tainei Sfântului Botez,  în timpul discuțiilor catehetice.

Ar fi bine ca oamenii sa mediteze cu adevărat asupra faptului ce este și credincioşia și dezicerea de credinţă.

Traducere Natalia Lozan
sursa: pravoslavie.ru

 

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com