Header image

Despre Taina Sfântului Maslu

21:14, luni, 26 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage
pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului.
Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica,
şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui.
(Iacov 5, 14-15).

Maslul este Taina prin care creştinul bolnav, uns cu untdelemn sfinţit, dobândeşte, cu rugăciunile preoţilor, harul vindecării de bolile trupeşti şi iertare de păcate.

Fiecare taină are trei lucruri pe care se cuvine a le avea: I materia din afară; II a aduce înăuntru dar; III să fie legiuită de Domnul. Şi pe toate trei le întruneşte şi taina aceasta: Materia dinafară este untdelemnul curat, aduce înăuntru dar, căci iartă păcatele şi este legiuită de Domnul (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Această Sfântă Taină dovedeşte, o dată mai mult, cât adevăr este în sfânta noastră credinţă, câtă întemeiere este în privinţa celor ce se săvârşesc de către preoţi. Sfânta rugăciune a preoţilor şi ungerea cu untdelemn a celor bolnavi, noi o numim «Maslu», dar, pe lângă aceasta, ea mai are şi alte numiri – care însă se folosesc mai rar –, cum ar fi: untdelemn împreunat cu rugăciune (avheleon), ungere cu untdelemn sfinţit etc. Potrivit învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica a practicat această slujbă îndeosebi pentru cei bolnavi care nu şi-au găsit leacuri la doctori. Deşi doctorii sunt şi ei buni pentru bolile trupeşti, căci şi pe ei i-a făcut Domnul (Sir. 38, 12), sunt totuşi boli cărora nici până azi nu li s-a găsit leacul (lepra, cancerul, oftica, epilepsia, orbirea, muţenia şi surzenia totală ş.a.).

Însă ce nu este cu putinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu (Matei 19, 26; Luca 1, 37). Astfel, vedem că Domnul nostru Iisus Hristos, propovăduind Evanghelia prin sate şi prin cetăţi, tămăduieşte orice boală şi orice neputinţă în popor (Matei 4, 23–25; 8, 1–4; 9, 27–35). Tămăduirea o dădea însă numai pe temeiul credinţei că El îi poate vindeca (Marcu 9, 23).

Prin puterea Duhului Sfânt şi pe temeiul credinţei, Domnul Hristos a dat acest dar şi apostolilor Săi, dându-le puterea să scoată afară duhurile necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice neputinţă, spunându-le: Şi mergând, propovăduiţi şi ziceţi: Împărăţia cerurilor este aproape! Tămăduiţi pe cei bolnavi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (Matei 10, 1, 7–8). Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa, scoţând demonii şi prin ungere cu untdelemn, vindecând pe mulţi bolnavi (Marcu 6, 12–13; Luca 9, 6). Iată, deci, că apostolii tămăduiau pe bolnavi prin ungerea cu untdelemn – după cum îi învăţase Domnul (Marcu 6, 12–13) –, iar pe temeiul acesta ne-a lăsat scris şi Sfântul Apostol Iacov: De este cineva bolnav între voi, să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui (Iacov 5, 14– 15).

Astfel, pe temeiul cuvântului «preoţii», Sfânta Biserică învaţă că la bolnavul căruia i se face Sfântul Maslu, este necesar să fie chemaţi cel puţin doi sau trei preoţi. Pot fi şi mai mulţi (cel mai indicat este şapte), dar în cazul când acest lucru nu este posibil, să fie cel puţin doi. Numai la cazuri de mare urgenţă şi nefiind posibilă reunirea a minimum doi preoţi, se admite şi unul.

Sectarul: Sfânta Scriptură nu spune nicăieri că această aşa zisă Taină ar fi fost instituită de Mântuitorul. De aceea nu poate fi admisă şi nici socotită ca taină.

Preotul: Dar ce dovezi scripturistice îţi mai trebuie, omule rătăcit şi tuturor celor asemenea ţie? Nu ţi-am arătat în cele de mai sus că această Taină a fost practicată de Sfinţii Apostoli din însăşi porunca Domnului? (Marcu 6, 12–13). Oare ai fost cu totul surd la cele ce ai auzit mai înainte? N-ai auzit pe Sfântul Apostol Iacov cât de clar vorbeşte despre această Taină şi cum învaţă să o practicăm şi noi? (Iacov 5, 14–15). Cum puteţi voi – sectarilor rătăciţi de la adevăr – să vă închipuiţi şi să credeţi că această ungere cu untdelemn a celor bolnavi ar fi vreo inovaţie făcută de Sfinţii Apostoli fără voia Învăţătorului lor? Mare orbire la înţelegerea Sfintelor Scripturi şi mare întunecare a minţii se vede la voi. Apostolii nu se numesc întemeietori ai Tainelor, ci «iconomi», adică administratori (I Cor. 4, 1). Deci Taina este întemeiată de Hristos, nu de apostoli.

Sectarul: Maslul n-a fost o Taină, ci o simplă ungere simbolică sau chiar numai o punere a mâinilor peste cei bolnavi, de către apostoli. Vindecările puteau fi făcute şi fără de untdelemn, elementul principal fiind rugăciunea. Untdelemnul putea să fie folosit sau nu, deoarece vindecări s-au făcut şi fără untdelemn (Marcu 16, 18; Fapte 14, 10; 28, 8 ş.a.).

Preotul: Sfântul Maslu este o Taina aşezată de Mântuitorul prin Sfinţii Apostoli, iar nu o lucrare simbolică, aşa cum vi se pare vouă sectarilor. Iar din faptul că Mântuitorul sau Sfinţii Apostoli făceau vindecări şi fără a se folosi de untdelemn, nu rezultă nicidecum că Sfântul Maslu nu ar fi o Taină sau că untdelemnul poate lipsi de la săvârşirea acestei Taine. Niciodată noi nu vom crede nebuniilor voastre, ci învăţăturii Sfinţilor Apostoli, care ne arată prea clar şi luminat să ungem cu untdelemn pe cei bolnavi (Marcu 6, 12–13; Iacov 5, 14–15).

Sectarul: Dacă Maslul este o Taină prin care se împărtăşeşte Sfântul Duh (harul vindecător); de ce nu se vindecă toţi bolnavii care se împărtăşesc de ea?

Preotul: De ce mă ispiteşti, omule viclean şi făţarnic, ca şi cum nu ai ştii sau nu ai înţelege acest lucru? Nu ştii doară că nici Însuşi Mântuitorul nu a putut face minuni «în patria sa», la localnici, pricina fiind numai necredinţa lor? (Marcu 6, 1, 5–6). Iar când vindeca pe bolnavi, mărturisea în faţa tuturor credinţa celor ce se învredniceau de binefacerile şi tămăduirile Sale (Matei 9, 22–29; 8, 10; 15, 28 ş.a.).

Sectarul: Dar de ce la romano-catolici Taina Sfântului Maslu nu poate fi săvârşită decât de episcopi şi numai pentru cei bolnavi pe patul de moarte, fapt pentru care ei o numesc «ungere din urmă» (extrema uncţio)?

Preotul: În Sfânta Scriptură, şi anume unde se vorbeşte despre practicarea acestei Taine (Iacov 5, 14–15), nu ni se spune să fie chemaţi episcopii la săvârşirea ei, ci «preoţii». E adevărat că, pe acele vremuri, cuvântul preot putea să desemneze şi pe episcopi, aşa cum alteori cuvântul episcop desemna pe preot; de asemenea este adevărat că Taina Sfântului Maslu a fost practicată de Sfinţii Apostoli (Marcu 6; 7, 12–13), dar nu ni se spune că săvârşirea ei ar fi rezervată numai episcopilor şi nici că trebuie aplicată numai celor ce sunt pe moarte, ci «dacă este cineva bolnav»; ba chiar apostolul spune limpede că Dumnezeu «va ridica» pe cel bolnav. Or, dacă Taina aceasta ar fi o «ungere din urmă», ar fi trebuit să spună că Dumnezeu ia la Sine pe cel muribund.

Aşadar, învăţătura romano-catolică despre Sfântul Maslu nu este conformă cu Sfânta Scriptură.

Arhim. Cleopa (Ilie)

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Contact Form Powered By : XYZScripts.com