Header image

Diavolul cunoaște valoarea sufletului mai bine decât noi

13:38, marți, 23 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Să faci rău este foarte ușor, este la îndemâna oricui, însă când să faci o faptă bună, toate ispitele se năpustesc asupra ta. În primul rând, diavolul se luptă cu tine să n-ajungi să faci binele, îți dă lene, gând de amânare … Dacă totuși ai trecut la treabă, el se luptă ca să te dărâme cumva, să greșești, sau chiar să ajungi să faci rău din binele pe care ți l-ai propus. Iar dacă ai reușit, totuși, să săvârșești fapta bună, el îți dă gând de mândrie ca să te lauzi și să pierzi astfel întreaga osteneală. Viclean mai e diavolul!

Dar așa a fost dintotdeauna, adevărul, dreptatea, pacea, binele, dragostea, frumosul au fost mereu prigonite, atacate, împiedicate … Și vedem și simțim cu toții că așa este. Cum te-ai lăsat de păcate și nu mai faci voia diavolului, cum vin piedicile, pentru că diavolul este vrăjmașul a tot binele. El vine cu ispita ca să te dărâme, să te descurajeze și astfel să dai înapoi. Cum te apuci din nou de rele, de păcate, diavolul îți dă pace, nu te mai necăjește, e mulțumit că faci voia lui și tace, știe că te are prins în plasa sa.

Așa era cineva care nu se spovedise niciodată în viață, și când a fost pentru prima dată la mărturisit, a întâmpinat mari ispite, căci își pierduse portofelul cu toți banii și cu acte. La altcineva care tocmai se lăsase de fumat, a venit diavolul printr-o persoană, și i-a întins gratis un pachet de țigări. Ispita! Tentația! Alte persoane trăiau necununate, în păcatul desfrânării, le mergea bine, se înțelegeau, diavolul era mulțumit că i se face pe plac și îi lăsa în pace. Cum s-au cununat, au început certurile, neînțelegerile, căci diavolul le pierduse sufletul, nu îi mai avea în gheare.

Toate aceste întâmplări par paradoxale – să faci păcate și să-ți meargă bine, iar când te-ai lăsat de ele, să-ți meargă rău. Dar tocmai aici e cheia: la ușa unei case de desfrânări stă un diavol și acela doarme, iar la ușa unui creștin stau cete. El după păsările cele vii aleargă, după creștinii cei vii și lucrători, căci pe cei adormiți de plăceri îi are deja în plasa sa. Diavolul este un vânător de suflete. El se zbate să câștige sufletele oamenilor pentru împărăția sa întunecoasă.

El, diavolul, știe ce mare valoare are un suflet. Cât aleargă, cât iscodește, cât se viclenește ca să câștige un suflet de om. Stăruința aceasta e un semn că diavolul știe e prețui sufletul – comoara neprețuită. Numai noi, oamenii nu conștientizăm ce comoară purtăm în noi.

Și de multe ori, diavolul vorbește prin gura lumii, căci nu te mai scoate din: țicnit, pocăit, habotnic, deplasat, fixist, exagerat, mironosiță … Dar mai bine să latre, mai rău ar fi dacă n-ar lătra, ar însemna că te are prins pe undeva cu vreun păcat. Sufletul omului este ca o cetate pe care vrea să o cucerească cineva din 4 părţi deosebite: trupul, lumea, diavolul şi Domnul Hristos. De noi depinde cui ne cucerim sufletul.

Vino, Doamne, și mă mântuiește ca să nu zică vrajmașii mei că m-ai părăsit.

sursa luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Contact Form Powered By : XYZScripts.com