Doamne deschide-ne şi nouă inima, ca să primim credința

Cuvânt de învățătură în Duminica a 4-a a Sfântului și Marelui Post (a Sfântului Ioan Scărarul) (Mc. 9, 17-31)

„Acest neam de demoni nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post.” (Mc. 9, 29)

Frați creștini! Multe minuni a săvârșit Domnul nostru Iisus Hristos în timpul vieții Sale pe pământ. În majoritatea cazurilor a vindecat bolnavi, orbi, șchiopi, îndrăciți. Una din aceste minuni ne este relatată și în Sfânta Evanghelie de astăzi.

După Schimbarea Sa la Față, Domnul se coboară cu Sfinţii Apostoli Petru, Iocob și Ioan și, mergând pe cale, nu departe erau și ceilalți ucenici, care vorbeau cu cărturarii. Aceştia se întrebau de ce Apostolii nu l-au putut vindeca pe tânărul îndrăcit pe care-l adusese tatăl la ei ca să-l vindece.

Fiul acelui om era stăpânit de duhul mut și surd care-l chinuia grozav. De multe ori îl arunca în foc și în apă, îl arunca la pământ, făcea spume, scrâșnind din dinți și era ca mort. Apropiindu-se Hristos și auzind de la ei ce se întâmplase, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi?”. Cu aceste cuvinte a arătat că necredința nu permite ca dreapta credință să intre în inimile lor. Asemenea era și tatăl copilului, de aceea Apostolii n-au putut să-l vindece. Nici Apostolii nu aveu încă ace credinţă care să mute munții. Hristos a spus: „Aduceți-l la Mine”. Când l-au adus pe tânăr, chiar în fața lui Hristos, duhul necurat l-a zguduit pe copil care, căzut la pământ, se zvârcolea spumegând. Necăjit din cale afară, tatăl copilului a căzut de îndată la picioarele Mântuitorului cu rugămintea: „De poți ceva, fie-Ţi milă de noi și ne ajută”. Cuvintele „fie-Ţi milă de noi” denotă o suferință şi totodată dragoste părintească pentru copil, așa după cum se aude și în cuvintele femeii cananeence: „Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon” (Mt. 15, 22).

Necazurile copiilor se răsfrâng asupra părinților și aceștia suferă la fel de mult. În cazurile grele, însă, dragostea părintească nu e suficientă. Trebuie și credință fierbinte în Dumnezeu. Această credință nu o avea tatăl copilului. De aceea a și spus: „De poţi ceva”. El nu era sigur de puterea Mântuitorului. Atunci Mântuitorul, ca să-l vindece și pe el de necredință, îi spune: „De poţi crede, toate sunt cu putință celui ce crede”.

Noi știm, frați creștini, că Hristos a săvârșit minuni datorită credinței acelor care au adus bolnavul, a părinților, a rudeniilor. Nu o dată a spus El că „toate câte veţi cere cu credință, veţi primi” (Mt. 21, 22). Tatăl copilului a înțeles aceste cuvinte și a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”. Prin aceste cuvinte el a vrut să-I spună Mântuitorului că vrea să creadă, însă ceva nu-i este lămurit, de aceea are nevoie de ajutor ca să-și înlăture necredința și să creadă cu toată inima.

Mântuitorul, văzând că a încolțit credința în sufletul lui, l-a ajutat. El a zis cu cuvânt poruncitor: „Duh mut și surd, Eu îţi poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el!” (Mc. 9, 25). Ca urmare duhul a strigat, l-a scuturat pe copil și a ieșit din el, lăsându-l mai mult mort, asemenea unui cotropitor care, după ce a cucerit un oraș, la plecare caută să distrugă totul în el. Hristos l-a luat pe copil de mână și l-a dat tatălui său viu și sănătos. Când Apostolii au rămas singuri cu Mântuitorul, L-au întrebat de ce ei nu l-au putut vindeca pe copil, iar El le-a răspuns: „Acest neam de demoni nu poate să iasă decât numai cu post și cu rugăciune”. Așa S-a rugat Mântuitorul însuși în pustie, când diavolul a îndrăznit să-L ispitească și când El patruzeci de zile nu s-a atins de mâncare, neavând nevoie de apă. Apostolii nu aveau încă asemenea rugăciune și credință, de aceea ei nu l-au putut vindeca pe copil. Tatăl copilului avea şi mai puţină credinţă sau nu avea aproape deloc. Numai marea milă a lui Dumnezeu i-a izbăvit pe tată și pe copil de stăpânirea înfricoșată a diavolului.

Domnul și de la noi cere post, rugăciune și credință. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Postul, ca credință, îi dă multă putere creștinului, deoarece îl face pe el înger. Dar aceasta e puțin. Trebuie și rugăciune. Cine se roagă și postește, acela are două aripi pentru a intra la Domnul”. Dacă Apostolii aveau nevoie de post, cu atât mai multă nevoie avem noi. Postul ajută în biruința asupra diavolului, care se luptă să ne robească. Dar oare Biserica nu ne cheamă și pe noi la acest post și rugăciune? Nu pentru noi este arătată puţina credință a tatălui din pilda citită astăzi, ca și noi să recunoaștem necredința sau puțina credință a noastră și să strigăm tare către Mântuitorul: „Doamne, credem, ajută necredinței noastre și puținei credințe, înmulțește în noi credința!”.

Bun este Domnul nostru Iisus Hristos care face minuni. Să cerem de la El  să ne deschidă şi nouă inima, ca să primim credința. Să ne mărturisim păcatele noastre. Să ne vindece și pe noi de toate ispitele, ca să trecem perioada postului cu credință curată şi neînfruntată, să fim biruitori asupra păcatului, ca să ne închinăm și Sfintei Învieri. Amin.

Protoiereu Victor Pleșca