Header image

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!” | Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în Prima Duminică dupa Înviere (a Tomi)

0:15, duminică, 15 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

[Fapte 5, 12-20; In. 20, 19-31]

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”, a strigat Sfântul Apostol Toma. Simţiţi, oare, cu câtă putere s-a agăţat el de Domnul şi cât de strâns îl ţine? Cel care se îneacă ține mai strâns scândura prin care nădăjduieşte să se izbăvească de moartea în valuri.

Să mai adăugăm că cel ce nu-L are astfel pe Domnul faţă de sine şi nu este astfel faţă de Domnul, acela încă nu crede în Domnul aşa cum se cuvine. Noi spunem „Domnul Mântuitorul”, înţelegând prin asta că El este Mântuitorul tuturor; iar Toma zice: „Domnul Mântuitorul meu”. Cel care spune: „Mântuitorul meu”, acela simte mântuirea ce vine de la El, iar simţământul mântuirii este împreunat cu simţământul pierzaniei din care îl scoate Mântuitorul pe cel mântuit.

Atunci când omul, care prin firea lui e iubitor de viaţă, îşi simte pierzarea aproape, ştiind că singur nu se poate mântui, se simte îndemnat să-L caute pe Mântuitorul. Atunci când îl află şi simte puterea mântuirii ce vine de la Dânsul, se apucă de El cu tărie şi nu vrea să se desprindă de Dânsul, de-ar fi şi omorât pentru asta.

Întâmplări de acest fel nu numai că sunt închipuite cu mintea, ci sunt şi trăite în fapt în viaţa duhovnicească a creştinului. După aceea, atât credinţa lui, cât și unirea cu Hristos devin din ce în ce mai puternice, ca viaţa sau ca moartea. Un om aflat în această stare strigă fără făţărnicie: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

Contact Form Powered By : XYZScripts.com