Header image

Dragostea copiilor față de părinţi după căsătoria lor

Bunul Dumnezeu a rânduit lucrurile în aşa fel încât cei doi soți să se lege cu o astfel de dragoste, care să-i facă să-şi părăsească chiar şi părinţii. Dacă nu ar exista această dragoste, nu s-ar putea întemeia nici o familie. Misiunea părinţilor se termină odată cu aranjarea fiilor lor. Dar şi după aceasta, copiii lor le datorează mult respect şi numai acea dragoste care li se cuvine părinţilor. Nu vreau să spun prin aceasta că nu trebuie să-şi iubească părinţii, ci mai întâi, între ei să aibă multă dragoste, iar apoi să-şi iubească şi părinţii.

Să se iubească între ei atât de mult, încât din belşugul dragostei lor să dea şi părinţilor lor, împreună cu tot respectul şi recunoştinţa cuvenită lor. Iar dragostea lor să fie nobilă, încât fiecare soț să poarte grijă, cât poate de mult, de părinţii celuilalt. În păstrarea unităţii familiei ajută foarte mult ca bărbatul să-şi iubească femeia mai mult decât pe mama sa şi decât pe oricare altă rudă sau persoană iubită. Dragostea lui faţă de părinţii săi să se canalizeze prin intermediul femeii sale. Fireşte că, acelaşi lucru trebuie să-l facă şi femeia.

Cunosc soți care la începutul căsniciei lor au avut probleme între ei, deoarece femeia sau bărbatul şi-a iubit mama cu o dragoste exagerată. Iar aceasta se datorează mărimii de suflet pe care o au; simt o mare recunoştinţă pentru mama lor. Dar încet-încet, după ce s-au legat între ei, a dispărut această problemă. Nu ar fi fost firesc dacă dintru început s-ar fi iubit unul pe altul cu o astfel de dragoste care să fi covârşit dragostea faţă de mamă.

Atunci când soţul îşi respectă părinţii, aceasta îi face cinste, precum şi norei îi face cinste să-şi respecte şi să-şi iubească soacra, pentru că a născut pe bărbatul ei, l-a crescut, iar acum când este mare, se bucură ea de el. Iar toate acestea se întipăresc în sufletele copiilor lor.

Atunci când se însoară fiul unei mame care, până atunci a aflat multă uşurare din dragostea pe care acesta i-a arătat-o, aceasta este cuprinsă de sentimentul pe care îl are copilul cel mai mare atunci când vede în braţele mamei sale un prunc, căci bătrânii se fac din nou precum copiii. Vezi, dacă nu-şi taie cineva patimile atunci când este tânăr, cu cât creşte mai mare, cu atât îi slăbeşte voinţa, iar patimile se măresc şi mai mult. Hora însă nu trebuie să ia lucrul acesta în nume de rău. Iar dacă va trebui să o îngrijească pe bătrâna ei soacră, să facă puţină răbdare, ca să nu-şi piardă răsplata ce i se adună pentru îngrijirea ce i-o arată. Dacă acum o va sili cu răbdare, mai târziu, după ce va trece osteneala, se va bucura pentru binele ce l-a făcut.

Fireşte că şi soacra trebuie să-şi iubească nurorile ca pe fiicele ei. Bunica mea – mama tatălui meu – o iubea pe mama mea mai mult decât pe tatăl meu. Atunci când s-au căsătorit fraţii mei, vecinele spuneau: „Să vezi ce o să se întâmple acum când vor veni nurorile…”. Iar mama mea le întreba: „De ce spuneţi aceasta? Soacra mea mă iubeşte pe mine mai mult chiar decât pe fiica ei. Aşadar de ce să nu-mi iubesc şi eu astfel nurorile mele?”. Şi într-adevăr, le iubea şi ea ca pe fiicele ei.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 141-143

1339432168_otnosheniya-so-svekrovyu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com