Header image

Dragostea pentru muncă trebuie să cuprindă întreaga fiinţă omenească

Un creştin trebuie să se deosebească de ceilalţi prin atitudinea conştiincioasă faţă de orice fel de muncă, fie aceasta în biserică, acasă sau la serviciu. Dar această muncă nu trebuie transformată în idol. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… să nu alți dumnezei afară de Mine” (Deuteronom 5, 6-7).

Dragostea pentru muncă trebuie să cuprindă întreaga fiinţă omenească. Nu se poate ca mintea omului să nu fie ocupată. Dacă lipsesc rugăciunea, gândurile înălţătoare despre Dumnezeu şi despre faptele bune, iar atenţia nu este îndreptată spre împlinirea scopului propus, omul este asaltat de tot felul de gânduri rele, care, la rândul lor, nasc dorinţe şi fapte urâte. Mintea deşartă naşte flecăreala. Huligani devin cei care nu au nicio îndeletnicire. Omului neobişnuit să muncească îi este greu să se roage şi să lupte cu propriile sale păcate. La mănăstiri se pune un mare accent pe munca fizică. Ea înseamnă, atât în călugărie, cât şi în lume, ferirea de păcat, îndeosebi de aventurile păgubitoare ale tinereţii.

În cartea prorocului Isaia, în capitolul 41, în care oamenii sunt numiţi dumnezei, se spune că munca poate fi îndreptată spre bine, dar şi spre rău. Ea poate să fie în acord cu voia lui Dumnezeu, dar poate să fie, după conţinut şi scop, îndreptată împotriva Lui. Astfel de exemple se întâlnesc la tot pasul în istoria omenirii.

Saint-Exupery scria: „Muncind numai pentru bunurile materiale, noi singuri ne construim o închisoare şi ne închidem în ea. Toate bogăţiile noastre sunt praf şi pulbere. Ele nu sunt capabile să ne ofere ceva pentru care merită să trăieşti”.

Ortodoxia înţelege munca şi ca ascultare, dar şi ca pe o creaţie. Ascultarea este importantă în lupta cu păcatul. Arta este un dar dumnezeiesc, pentru care trebuie să înălţăm rugăciuni de mulţumire şi să ne simţim responsabili pentru ea. Fiecare din noi trebuie să se regăsească în pilda talanţilor (Matei 25, 14-29; Luca, 19, 12-26) şi să se întrebe: oare nu suntem chiar noi acei robi nepăsători şi vicleni? Acceptând „talanţii” pe care i-am primit, noi îi înmulţim, iar nefolosindu-i, îi pierdem, după cum spune şi Mântuitorul: „căci celui care cere i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua” (Marcu 4, 25).

Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 89-90

Contact Form Powered By : XYZScripts.com