Header image

Drumul spre Mănăstirea Curchi – calea către „locul inimii”

21:44, vineri, 18 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , ,

Despărțindu-ne pentru puțină vreme și părăsind zbuciumul acestei lumi și vieți neliniștite, vizitând Mănăstirea Curchi, în aceste seri pline de nevoință și viață duhovnicească, fără mari eforturi sau încercări, descoperim sensul existenței noastre, amintiri, pe care trăindu-le, nu le poți da uitării atât de ușor.

Aceste seri primăvăratice, unice și pline de farmec dumnezeiesc din perioada primei săptămâni a Postului Mare, acest tablou al întregii creații dumnezeiești plin de prezența Parusiei, ce apare pictat la întâlnirea dintre zi și noapte, ne aduce în minte, fără să vrem, cuvintele Psalmistului David: „Cât de mărite sunt lucrurile Tale, Doamne, pe toate’ntru înţelepciune le-ai făcut!” (Psalmul 103,24).

Dacă atât de minunate și de nedescris ne par nouă aceste locuri și trăiri lăuntrice, oare cu cât mai fericit și mai frumos trebuie să fie în Locașul cel Ceresc? Dumnezeu este dincolo de aceste realități pe care le percepem noi aici pe pământ.

Urcând treptele mănăstirii, care ne duc spre biserica Născătoarei de Dumnezeu, urcăm totodată pe treptele urcușului duhovnicesc al pocăinţei (metanoia), umilinței, răbdării și nădejdii, care culminează în dragoste; urcuș ce marchează o întoarcere, o revenire acasă, o întâlnire personală cu Domnul și Stăpânul nostru, Mult Milostivul Hristos.

Descoperim în amurgul serii monumentala catedrală a Născătoarei de Dumnezeu din mijlocul curții mănăstirii Curchi, cea care face și noaptea să fie mai strălucitoare, stând drept mărturie a unirii fericite dintre Creator și creație în Hristos și păstrând veșnică amintirea Lui, vestindu-ne neobosită în fiecare dimineață zorii Învierii și Vieții Veșnice.

Mănăstirea Curchi, numită pe bună dreptate „Grădina Maicii Domnului din codrii Orheiului”, nu e altceva decât acea tindă a raiului sau mai bine zis „școală de sfinți” în care se învață blândețea, smerenia şi recunoștința față de Făcătorul nostru, Cel ce cunoaște toate tainele noastre, și numai El poate „întări pe piatra poruncilor Lui inimile noastre care se clatină” (Canonul cel Mare). În măreția imnelor Sfântului Andrei Criteanul ne înecăm dorul după Dumnezeu și ne stingem setea de veșnicie.

Aflându-ne în mijlocul trăirii monahilor, acea atmosferă celestă de rugăciune fierbinte pe care ne-o creează, atât cântarea dulce de seară, dar și lumina lină și vie a candelelor care ne încălzesc și luminează sufletele, ne îndeamnă inima la veghere și ne mângâie mai dulce și mai plăcut decât orice altceva din câte există în lume.

Cu atât mai mult astăzi simțim această mângâiere sufletească în Sfintele noastre Biserici și Mănăstiri, deoarece tot mai frecvent întâlnim zilnic atâta lume tristă, căzută în păcate și plină de necazuri și nenorociri.

Astăzi, mai mult ca altădată sunt actuale cuvintele Sfântului Andrei Criteanul, care îl prezintă pe om drept „propriul său idol”, în canonul său memorabil de pocăinţă.

În această atmosferă plină de rugăciune și pocăință adevărată avem impresia că Dumnezeu e mai aproape și e de ajuns doar să strigăm din inimă, să ne mărturisim și pocăim sincer, și El ne va primi, așa cum l-a primit pe fiul risipitor sau pe femeia desfrânată.

Mântuitorul Hristos, Judecătorul cel Drept, ne va judeca pe toți, atât faptele și cugetele noastre, cât și „inimile şi rărunchii”, răsplătind pe fiecare după faptele lui.

Ne rugăm Maicii Domnului, Mireasa cea neispitită de nuntă, Acoperemântul, Scăparea și Ocrotitoarea noastră a credincioșilor, să ne îndrepteze în calea mântuirii și să ne spele de toată necurăția prin sfintele Ei rugăciuni și pentru rugăciunile și mijlocirile Cuvioșilor Părinți din toată lumea, cei ce au lăsat toate în această viață și au ales calea cea strâmtă și cu chinuri, luându-și crucea și urmând pe Hristos, Mirele Bisericii.

Serghei Crudu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com