Header image

Duminica a IV-a după Cincizecime, la Catedrala Mitropolitană. „Du-te! Fie ţie după cum ai crezut” (Matei 8, 13)

Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te! Fie ţie după cum ai crezut (Matei 8, 13)

În Duminica a IV-a după Cincizecime (Vindecarea slugii sutaşului), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, la care au participat clerul și numeroși credincioși.

După citirea pericopei evanghelice, Episcopul Siluan a adresat un cuvânt de învățătură către toți cei prezenți la Cina Domnului.

În Sfânta Evanghelie de astăzi se arată cum a vindecat Mântuitorul pe sluga greu bolnavă a unui conducător de oşti roman care locuia în Capernaum, un mic oraş de lângă Marea Galileei. Minunea aceasta însă are câteva caracteristici aparte. Ea s-a săvârşit datorită credinţei dregătorului roman păgân, care se închina la idoli. Apoi poate şi sluga lui, care zăcea în casă bolnav, era tot păgân, deci străin de Legea Vechiului Testament. De asemenea vedem că Mântuitorul vindecă bolnavul de la distanţă, fără să fie adus de faţă, ceea ce mai rar se întâmplă. Multora le poruncea pentru bolnav: Aduceţi-l aici la Mine! Iar pe alţii îi întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Şi dacă bolnavul sau părinţii şi însoţitorii lui mărturiseau cu tărie credinţa în minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvârşea şi bolnavul se făcea sănătos de orice boală era cuprins.

Pe sutaşul roman nu l-a întrebat, însă, de crede în dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoştea credinţa inimii. Ba nici nu l-a aşteptat să-i spună ce doreşte. Ci îndată ce sutaşul s-a apropiat de El şi I-a zis: Doamne, sluga mea zace în casă slăbănog, cumplit chinuindu-se; Mântuitorul, cu multă blândeţe, i-a zis: Venind, Îl voi vindeca. (Matei 8, 6-7).

„Să cerem de la bunul nostru Mântuitor să ne dea şi nouă credinţa sutaşului roman din Evanghelia de astăzi. Credinţa şi smerenia lui, ca şi dragostea lui pentru sluga bolnavă, sunt virtuţi care lipsesc multor creştini din zilele noastre.

Să ne rugăm pentru întărirea Dreptei Credinţe şi a unităţii creştine în lume. Să ne rugăm cu credinţă pentru cei bolnavi care suferă greu şi aşteaptă rugăciunea şi mângâierea noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toţi oamenii şi pentru credinţa şi dragostea noastră îi va milui Dumnezeu.

Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii şi al iubirii de oameni va primi rugăciunea şi credinţa noastră, va intra în casele şi inimile noastre, va întări credinţa şi pacea în lume, va vindeca şi va alina suferinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, va binecuvînta pământul cu ploaie timpurie şi târzie, va ajuta pe cei pentru care ne rugăm, ne va ierta şi nouă păcatele şi ne va întări în pe calea mântuirii”, a menționat PS Siluan.

După Rugăciunea Domnească, mulți dintre enoriașii veniți în casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com