Header image

Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

13:13, duminică, 18 noiembrie, 2018 |

La data de 18 noiembrie, Duminica a XXV-a după Cincizecime, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca.

Biserica a rânduit ca astăzi, la Sfânta Liturghie, să fie citit textul evanghelic care ne prezintă Învierea fiicei lui Iair, dar şi vindecarea unei femei cu hemoragie, suferindă de 12 ani.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, PS Ioan a subliniat faptul că „Evanghelia de astăzi este o Evanghelie a speranţei, a vindecării, a învierii, a luminării vieţii prin iubirea milostivă a lui Hristos.

Ambele persoane, Iair şi femeia bolnavă au în comun smerenia şi credinţa că Iisus Hristos poate să facă minuni, să ajute, să dăruiască sănătate. Iar, iubirea milostivă este cea care întăreşte, mângâie, consolează, oferă speranţă, sănătate şi viaţă celor aflaţi în mijlocul suferinţei şi a morţii.”

De asemenea, Preasfinția Sa a îndemnat credincioșii să participe la sfintele slujbe cu prilejul aducerii icoanei şi a moaștelor Fericitei Matrona din Moscova.

În seara zilei de miercuri, 21 noiembrie 2018, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca, vor fi aduse din Rusia, spre închinare dreptmăritorilor creştini, icoana şi şi părticele din moaştele Fericitei Matrona din Moscova.

Aceste sfințenii se vor afla în orașul Soroca până la data de 5 ianuarie 2019.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi Vlădica Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași soroceni.

Sursa: www.ioanmosnegutu.info

Contact Form Powered By : XYZScripts.com