Header image

Duminica Floriilor, puntea de trecere către Săptămâna Patimilor

20:21, duminică, 28 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , ,

Odată intrat în Ierusalim, Hristos ocupă întreaga atenţie a credincioşilor care L-au urmat pas cu pas, începând din lunea precedentă.

Acest urcuş spre Ierusalim, ce culmina odinioară în proce­siunea din Duminica Floriilor, însoţeşte simbolic toată săptămâna cu o amplă mişcare procesională: credincioşii urmează şi însoţesc pe Hristos în acest mers, care îi duce spre comuniunea mistică cu Patima Sa.

Săptămâna a VI-a a Postului Mare este plină de evenimente şi de mare den­sitate duhovnicească. Pe scurt, ea ne aduce aminte de tradiţia pustnicească a primelor veacuri creştine, pomenită în viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfârşitul săptămânii, pustnicii se întorceau în obşte de prin pustiile în care se nevoiseră în vremea postului, pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine şi împreună-prăznuirea Sfintelor Paşti: „Veniţi cei de prin pustii, de prin munţi şi de prin peşteri, adunați-vă împreună cu noi, ţinând, ca să întâm­pinăm pe împăratul şi Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Utrenia de vineri).

O săptămână care ne pregătește pentru Patimi

Această săptămână cheamă la adunarea şi reunirea tuturor lucrurilor, căci reuniţi astfel mistic, vom putea participa cu vrednicie  la  desfăşurările eshatologice ale Săptă­mânii Mari: Slujba Mirelui, iniţierea în tainele Joii Mari, şi cele trei zile care sunt o icoană a „Paştelui veşniciei”.

Săptămâna a VI-a e cadrul unei întreite înainte-prăznuiri: pregătirea Sâmbetei lui Lazăr, a Duminicii Stâlpărilor şi a Săptămânii Mari. Încă de luni, așa cum ne arată Triodul, Domnul vesteşte pe ucenici despre boala lui Lazăr: „Doamne, umblând pe lângă Iordan, ai spus mai înainte că boala lui Lazăr nu este spre moarte, ci spre slava Ta”. Miercuri, iarăşi le spune: „Astăzi şi-a dat sufletul Lazăr şi l-a plâns pe el Betania”. Întristarea morții însă, este străbătută de bucuria presimţitei Învieri: „Bucura-te, Betanie, patria lui Lazăr, că vine Hristos la tine, ca să învieze pe Lazăr” .

Astfel, întreaga săptămână se desfăşoară în con­templarea duhovnicească a întâlnirii viitoare a lui Hris­tos cu moartea, mai întâi în persoana prietenului său Lazăr, apoi în propria Sa moarte. „Ceasul lui Hristos” se apropie încetul cu încetul, acest ceas despre care El a vorbit de atâtea ori şi spre care şi-a orientat întreaga misiune pământească.

Învierea lui Lazăr e simbolul învierii viitoare, a neamului omenesc, după cum rezultă şi din tropar: „Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi L-ai sculat Hristoase Dumnezeule…”

Puntea de trecere către Săptămâna Patimilor

Pe măsură ce Hristos se apropie de Patimi, imnele liturgice îşi schimbă caracterul, avându-L pe Hristos în centru, astfel că, odată intrat în Ierusalim, Hristos ocupă întreaga atenţie a credincioşilor care L-au urmat pas cu pas, începând din lunea precedentă. Acest urcuş spre Ierusalim, ce culmina odinioară în proce­siunea din Duminica Floriilor, însoţeşte simbolic toată săptămâna cu o amplă mişcare procesională: credincioşii urmează şi însoţesc pe Hristos în acest mers care îi duce spre comuniunea mistică cu Patima Sa, dar care reprezintă şi urcuşul lui Hristos la Tatăl, model al urcuşului duhovnicesc al omului şi al intrării sale în Ierusalimul ceresc.

Duminica Stâlpărilor este puntea de trecere de la sfinţita patruzecime, la Săptămâna Sfintelor Patimi. Domnul intră în Ierusalim cu intrare smerită şi triumfală totodată.Smerită, pen­tru că „Cel ce are scaun cerul si aşternut picioarelor, pământul” şi „Cel purtat de Heruvimi şi lăudat de Serafimi”,se sme­reşte şi încalecă pe mânz necuvântător. Dar şi triumfală, pentru că mulţimea poporului recunoaşte în Cel ce vine, pe Stăpânul vieţii şi al morţii, iar pruncii cei fără de răutate, sensibili față de lucrurile cele de taină, îl întâmpină ca pe un împărat, cu stâlpări de finic şi cu strigăte de „Osana”, aşternându-şi înainte Lui hai­nele pe cale.

Simbolistica sărbătorii Floriilor

Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. Omul, dacă a căzut din Eden, Dumnezeu i-a făcut haine din piele şi l-a scos afară din Rai. Acum însuşi Dumnezeu vine la noi şi Raiul este cu Dânsul, aşadar, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le înapoiem, le aruncăm înaintea Lui şi le calcă asinul, dobitocul pe care stă Hristos, arătând dobitocia de care vine să ne izbăvească. Primirea hainelor era legată de ruşinea păcatului şi de neîndrăzneala care ne făcuse să ne ascundem. Acum suntem plini de îndrăzneală,strigând „Osana”, prin care întâmpinăm pe Bi­ruitorul morţii şi al iadului, căci prin El şi noi ne-am făcut bi­ruitori asupra păcatului, precum o mărturisesc stâlpările, sem­nele de biruinţă pe care le ţinem în mână.

În părţile noastre, unde lipsesc măslinii şi palmierii poporul în­tâmpină pe Domnul curamuri de salcie. Rânduiala este plină de înţeles duhovnicesc. Dintre toţi copacii, numai salcia, copac smerit, fără flori frumoase, fără fructe şi cu un lemn puţin căutat, de data aceasta a luat-o înaintea copacilor falnici, frumoși şi preţuiţi şi s-a grăbit în smerenia ei să-şi împodobească ramurile cu mâţişorii aurii şi să le ofere Bisericii pentru întâmpinarea Domnului iubitor. Ofranda este primită cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvântate şi sfinţite, iar poporul le ţine în mână la sfintele slujbe, ca un semn de biruinţă. Căci la Florii, firea prinsă de amorţeala iernii, începe să se trezească la viaţă. Mâţişorii sunt semne că deja viaţa şi-a reluat mersul, că a fost biruită moartea iernii.

Ioan-Lucian Radu

Sursa: http://www.doxologia.ro/

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com