Header image

Duminica Triumfului Ortodoxiei, celebrată la Catedrala episcopală din orașul-cetate Soroca

14:06, duminică, 5 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

În Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul-cetate Soroca a fost slujită Liturghia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, zi în care biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru enoriașii veniți la Taina Spovedaniei și Euharistiei.

Tot astăzi, drept-credincioasa comunitate a celebrat, conform tradiției, ziua Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor și credințelor eronate.

Cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787. Sinodul ţinut la Constantinopol în 843 a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă.

După citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Părinte Ioan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat înţelesurile textului biblic.

Creștinilor le-a fost explicată însemnătatea Ortodoxiei în viața fiecărui om, dar și etapele pe care le-a parcurs Biserica Ortodoxă în decursul istoriei, rămînînd în continuare instituția teandrică puternică și nerăvășită.

De asemenea, credincioșii au fost îndemnați să fie, aidoma predecesorilor, adevărați misionari ai credinței apostolice, cultivînd în sufletele copiilor și ale tinerilor iubirea față de Dumnezeu și de aproapele.

Or, anume aceste valori ne vor ajuta să rezistăm tuturor intemperiilor veacului, care adumbresc tot mai frecvent viața noastră.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com