Header image

,,Dumnezeu te iubește!” (Cel mai frumos mesaj)

11:11, luni, 4 septembrie, 2017 | Cuvinte-cheie: ,

Există un mesaj, universal dar care devine personal, pe care trebuie să-l știe toți oamenii! Este cel mai frumos mesaj deoarece vine din partea Celui Care iubește! Mesajul poartă cel mai curat caracter de sfințeniei, este preaplin de adevăr și iubire, deoarece este un mesaj de dragoste!

,,Dumnezeu ne iubește! Dumnezeu mă iubește nespus!!!” Acest mesaj, dragi cititori, odată răsunat în ureche și primit cu recunoștință, coboară pe scara inimii, se înalță pe scara minții, învinge rațiunea, întărește credința și e în stare să schimbe destinul tău și soarta întregii lumi.

Dacă omul ar conștientiza acest glas ce șoptește mereu în ușa inimii ar fi un uriaș al iubirii! Și mesajul acesta se repetă mereu, ca tu să te încredințezi în el, să știi că este adevărat, să poți spune și la alții că ,,Dumnezeu te iubește!”

Dumnezeu te iubește enorm, dar dragă omule, nu poți simți această dragoste a lui Dumnezeu fiindcă ea te arde! Focul curăță aurul dar arde și pădurea. Focul face să curgă fierul, mistuie boala, virușii, dar totodată poate frige, destrăma, distruge.

Iubirea lui Dumnezeu este un foc, care curăță sufletele celor care răspund la dragostea lui Dumnezeu și arde pe cei care fug de Dumnezeu. Nu există puțină dragoste: sau iubești sau nu! Există un urcuș al iubirii, pe care trebuie să-l urcăm cu toții, treaptă cu treaptă ca să ajungi la comuniune cu Dumnezeu!

Acest cuvînt a lui Dumnezeu, este armă și apărare, bucurie și mîngîiere, nădejde și soluție, putere și credință, dragoste și pace, înțelepciune și viață! Puneți acest mesaj în inima Dvs și să nu vă îndoiți de el niciodată! Nicioadată în viața aceasta să nu te îndoiești omule că Dumnezeu te iubește! Adu-ți aminte de aceste cuvinte ,,mari și bătrîne”, că ele sunt salvarea ta!

Cred și mărturisesc că, Dumnezeu mă iubește!

preot Nicolae Boian

Contact Form Powered By : XYZScripts.com