Header image

După întâlnirea cu Dumnezeu, a doua întâlnire este cea cu tine însuţi

După întâlnirea cu Dumnezeu, a doua întâlnire este cea cu tine însuţi. S-ar părea că trăim mereu cu noi înşine şi nu ar mai fi cui să dăm întâlnire. De fapt, avem cui. Fiecare are profunzimi pe care îi este frică să le exploreze; în fiecare există un dezacord interior care îl îngrozeşte. Să rămâi cu tine însuţi e unul dintre cele mai tulburătoare lucruri ce i se pot întâmpla unui om, dacă face aceasta nu din pornire proprie, ci din necesitate.

A te înfăţişa ţie însuţi: fără podoabe, fără apărare, fără toate acele lucruri pe care le punem de obicei între această înfiorătoare, sau pur şi simplu înfricoşătoare, imagine a noastră, şi propriile priviri. Anume această teamă ne împiedică cel mai mult să o facem – oare ce voi vedea atunci când voi deschide ochii? Ce voi avea în faţă după ridicarea paravanului?

Când ne supunem acestor frământări, cel mai adesea ne pomenim cuprinşi de plictiseală: suntem obişnuiţi cu distracţiile; suntem obişnuiţi să ne sustragem de la noi înşine printr-o mie de lucruri mărunte, dintre care, în sine, multe sunt şi bune, şi vrednice de atenţie, dar pe care le consumăm pentru a ne ascunde de înfricoşătoarea noastră singurătate.

Din Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Editura Cathisma, București, 2007, p. 20-21

privind-prin-geam

Contact Form Powered By : XYZScripts.com