Header image

Ecclesiologia, sau învăţătura despre Biserică

Învăţătura despre Biserică este cuprinsă în articolul 9 al Simbolului de Credinţă sau a Crezului ortodox care spune că noi credem “întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”.

Să vedem mai pe larg ce se enunţă în articolul 9 al Crezului.Pentru început vom menţiona că cuvântul biserică are mai multe înţelesuri. Cuvântul Biserica în greacă de la kaleo, iar în latină de la ecclesia înseamnă comunitatea celor chemaţi.

Cuvântul „biserica” are mai multe sensuri.

Biserica – loc de cult.

getImageEste o deschizătură sfinţită pentru Dumnezeu, locul tuturor. Această deschizătură a făcut-o Hristos, Care prin înmormântarea şi învierea Sa a sfinţit pământul. De aceea apostolii s-au adunat la Mormântul Mântuitorului de la început, de aceea primele Liturghii creştine s-au săvârşit pe mormintele martirilor, unde s-au construit şi cele dintâi altare creştine de cult.

În prezent sunt răspândite două modele arhitectonice ale locaşurilor de cult: fie de tip cruciform, fie de tip bazilică longitudinală, deşi la noi în Basarabia mai este şi forma frunzei de trifoi. Locul de cult este orientat de la apus spre răsărit, ceea ce arată că Biserica reprezintă „calea” spre cele ce sunt înainte şi vor fi în viitor, trecerea de la moarte la viaţă.

Indiferent de forma clădirii fiecare biserică, în general are trei părţi mari:

1. Pronaosul (nartex) sau tinda, este un vestibul rezervat odinioară catehumenilor şi penitenţilor. În pronaos de regulă ar trebui să se săvârşească în prezent litia de la vecernie. De regulă pe bolta pronaosului, dacă ea există, se pictează maica Domnului, iar pe pereţi sinaxarul şi acatistul Maicii Domnului. În pronaos se păstrează cristelniţa. Uneori de asupra pronaosului se află şi „cafasul” sau locul pentru cor.

2. Naosul sete partea centrală a bisericii, fiind acoperit de una sau mai multe cupole. Pe bolta cupolei centrale, se află icoana lui Hristos în lumina Învierii (Pantocrator). Naosul este locul de rugăciune al credincioşilor simpli, laici.

În naos se mai află: două coruri laterale, rezervate cântăreţilor, amvonul de unde se propovăduieşte, tetrapodul, sau analogul, pe care se aşează icoana „zilei”, sau a hramului.

OLYMPUS DIGITAL CAMERANaosul este separat de altar de iconostas, care are trei deschizături, sau uşi, două laterale, şi una în mijloc numită – uşile împărăteşti. Înaintea iconostasului, în formă de semicerc, se află o parte mai ridicată numită „soleea”.

3. Altarul este rezervat slujitorilor. În centru se află Sfânta Masă, sau Prestolul – Jertfelnicul. Masa de formă pătrată, care simbolizează universul, este aşezată pe un cub, reprezentând pe Hristos, „piatra din capul unghiului”, flancat cu patru colonete, simbolul celor patru evanghelişti. La baza Sfintei Mese se depun, de regulă moaştele unor mucenici, sau de sfinţi. În spatele Sfintei Mese se află o cruce cu icoana lui Hristos răstignit. În absida centrală a altarului este aşezat tronul arhieresc înconjurat de ambele părţi de scaune pentru cinul preoţilor.

Pe Sfânta Masă se află „antiminsul” un acoperemânt pe care este imprimată scena punerii în mormânt a trupului lui Iisus de către Iosif din Arimateea. În el sunt cusute părticele din moaşte de mucenici (de regulă).

În partea stângă, spre nord, se află proscomidiarul, locul unde se face pregătirea darurilor pentru Liturghie şi consumarea lor după Liturghie. La sud, există diaconicul, în care se păstrează vasele, obiectele şi veşmintele liturgice.

Biserica – trupul mistic al lui Hristos

Alt sens al cuvântului Biserică este cel mistic care după formula paulină este trupul tainic al Domnului Hristos, iar noi creştinii suntem mădularele lui în parte: „Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Col. 1,24), „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor”(1 Cor. 12, 27-28). Iisus este capul Bisericii: „Şi El este capul trupului, al Bisericii”(Coloseni 1,18).

Mântuirea oamenilor se realizează prin cuprinderea sau încorpo­rarea şi creşterea lor în Iisus Hristos, pană la dumnezeirea firii ome­neşti în El: „Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efes. 4, 13).

Mântuirea lumii şi deci a tuturor oamenilor s-a înfăptuit obiectiv în Iisus Hristos prin întrupare, Jertfă, înviere şi înălţare, iar mântuirea subiectivă sau personală a fiecărui ins se face prin unirea cu Hristos, unire voită şi lucrată personal de fiecare om (Filip. 2,2-12), prin care Hristos Se extinde în cei ce vin la El.

Această extindere a lui Hristos în cei ce vin la El este Biserica, organismul în care se încorporează, sau în care sunt încorporaţi cei cuprinşi în lu­crarea de mântuire personală a lor de către Hristos, Care îi primeşte şi ii ridică treptat la starea omenităţii Sale de după înviere, prin harul revărsat asupra lor de Duhul Sfânt în Sfintele Taine.

bisericaBiserica – comunitate a celor ce formează poporul lui Dumnezeu, dintre care unii vieţuiesc aici pe pământ, iar alţii trium­fă în cer, aceştia fiind atât drepţii şi sfinţii Vechiului Testament, cât şi toţi cei ce au vieţuit pe pământ, după venirea Mântuitorului, silindu-se să ajungă «la starea de bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos» (Efes. 4, 13), la care se adaugă şi îngerii. De aceea Sfinţii Părinţi vorbesc despre o Biserică luptătoare, care se războieşte împo­triva păcatului aici pe pământ, şi despre una triumfătoare, a îngerilor, drepţilor şi sfinţilor, care a triumfat în lupta împotriva răului.

Mai trebuie amintit, pe de o parte, că Biserica luptătoare şi trium­fătoare formează o singură unitate deplină, ele fiind în cea mai strânsă legătură una cu cealaltă, iar pe de alta, faptul ca în afara de comuni­tatea universală a celor ce cred în Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel în­trupat, care mărturisesc şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine şi sunt că­lăuziţi spre mântuire de ierarhie, cuvântul Biserică se foloseşte şi pentru numirea unor comunităţi creştine locale; Biserica are deci sensul şi de comunitate locală: „Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18, 17).

În Revelaţie nu găsim vreo definiţie a Bisericii, ci numai unele descrieri ale ei. Astfel, în Sfânta Scriptură, ea este înfăţişată fie ca tota­litatea credincioşilor, condusă în mod nevăzut de Iisus Hristos, fie ca mijloc de transmitere a lucrării sfinţitoare a lui Iisus Hristos, prin Tai­nele şi cuvântul lui Dumnezeu. Nici în Sfânta Tradiţie na găsim vreo definiţie a Bisericii, ci numai descrieri după unul sau altul din cele doua aspecte ale ei: ca societate a credincioşilor, unită şi nedespărţită de capul ei, Hristos, sau ca izvorul de viaţă făcător al mântuirii, ori ca Hristos prelungit peste veacuri în credincioşi, continuându-şi în ei acti­vitatea învăţătorească, sfinţitoare şi conducătoare, întruni fel sau al­tul, asemenea descrieri se află la sfântul Ignatie de Antiohia, Tertulian, sfântul Ciprian, sfântul Chirii al Alexandriei, sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin şi alţii.

La fel stau lucrurile şi în teologie, unde nu există vreo definiţie completă a Bisericii, unanim acceptată. Căci atât în definiţiile date de teologii ortodocşi, cât şi în cele ale romano — catolicilor, sunt scoase în relief fie partea nevăzută, internă a Bisericii, fie cea externă, văzută: administraţie, taine, membri etc.

Cu aceste constatări pe care le face, teologul grec H. Andrutsos ajunge la formularea unei definiţii a Bisericii în care se străduieşte să cuprindă ambele ei aspecte: «Biserica se numeşte instituţia sfântă, care este întemeiată de Cuvântul Cel întrupat al lui Dumnezeu, spre mântuirea şi sfinţirea oamenilor şi posedă puterea şi autoritatea Lui dumne­zeiască, constând din oamenii care au aceeaşi credinţă, se împărtăşesc de aceleaşi Sfinte Taine şi se împart în popor şi clerul conducător, care-şi derivă puterea, prin succesiune neîntreruptă, de la Apostoli şi prin ei, de la Domnul».

 Întemeierea Bisericii

 Întemeierea Bisericii stă în strânsă legătură cu întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, împărăţie despre care vorbesc şi profeţiile Vechiului Testament (Isaia 2, 2 ş. u.; 54, l ş. u.; Daniel 2, 44), Sf. Ioan Botezătorul (Matei 3, 2, Marcu l, 4) şi în­suşi Mântuitorul (Matei 4, 17; 10, 7; Marcu l, 15), Biserica fiind sacra­mentul şi reprezentanta acestei împărăţii, după întemeierea ei.

Mântuitorul Hristos vorbeşte clar despre Biserica pe care o va în­temeia nevăzut prin jertfa pe Cruce : «…pe această piatră voi zidi Bise­rica Mea şi porţile iadului nu o vor birui pe ea» (Matei 16, 18), actul ei de întemeiere fiind jertfa Sa de pe cruce: «Drept aceea, luaţi aminte de voi şi de toată turma, în care Duhul Sfânt v — a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat — o cu scump sângele Său» (Fapte 20, 28). Pregătind pe Apostoli ca să fie organe ale lucrării Sale mântuitoare şi pietre de temelie ale Bisericii: „Zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos” (Efes. 2, 20), Biserica a fost inaugurată văzut la Cincizecime, ziua ei de naştere, când Duhul Sfânt s — a pogorât peste Apostoli şi în urma predicii lui Petru, au primit credinţa, botezându-se, «ca la trei mii de suflete» (Fapte 2, 41). După porunca Domnului: «Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh…» (Matei 28, 19). Aposto­lii au întemeiat în diferite regiuni Biserici locale, ei considerându-se drept colaboratori ai Domnului şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1), iar pe Domnul, drept întemeietorul Bisericii şi piatra din capul unghiului: „Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Cor. 3, 11), „Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? (Matei 21, 42).

Întemeind Biserica ca organ pentru continuarea lucrării Sale mântuitoare în lume, Mântuitorul i-a dat acesteia încredinţarea şi puterea de a continua întreita Sa slujire: învăţătorească, arhierească şi împă­rătească, propovăduind adevărul Evangheliei neschimbat şi nealterat, curăţind de păcate şi sfinţind pe credincioşi prin Sfintele Taine şi con­ducându-i pe calea dobândirii vieţii veşnice.

Extras din ”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2012, 171-176

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com