Header image

Egumen Savatie (Baștovoi) – Ivirea lui Dumnezeu

23:00, vineri, 16 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

SAVATIE (ŞTEFAN BAŞTOVOI) – Egumen, poet, prozator, publicist şi editor. Studii de pictură, filozofie şi teologie. Membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

Este deţinătorul Premiului pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din Moldova, pentru volumul Elefantul promis (1996) – pentru acelaşi volum a mai obţinut Premiul Salonului Naţional de Carte de la Iaşi şi Premiul pentru debut al Fundaţiei Soros. În 2007 a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru Eseu pentru volumul Ortodoxia pentru postmodernişti (Cathisma, 2007).

În 2008 două volume, romanul Nebunul şi, respectiv, Cînd pietrele vorbesc (eseu) au obţinut premiul Salonului Internaţional de Carte de la Chişinău oferit de Consiliul Europei, prin reprezentanţii săi în teritoriu.

Ca poet, este prezent în antologii din SUA, Franţa şi Germania.

Ivirea lui Dumnezeu 

1.

Dumnezeu se iveşte
ca un iepuraş de lumină
în ochiul unui copil.

Dumnezeu se iveşte
ca un cuib de rândunică
într-o casă nouă.

Dumnezeu se iveşte
ca o rană dureroasă
pe un trup neprihănit.

Dumnezeu se iveşte
de pretutindeni
în fiecare.

2.

Dumnezeu se iveşte
ca o frunză
pe o apă stătătoare

Mai cuminte
decât lutul
pe care îl calci.

Mai uşor decât
sărutul
de pe fruntea unui mort.

Pe Dumnezeu
e mai uşor să-L ţii
decat să-L alungi.

3.

Ca un viteaz
ucis fără luptă

Ca o şopârlă
de lumină

Ca un oraş
care se surpă

Aşa este sufletul celui
ce L-a văzut pe Dumnezeu.

4.

Ca o veveriţă
Din copilărie.

Ca o şoaptă
În întuneric

Ca un licurici
lângă cărare

Ca un peşte ce sare
înaintea pescarului

Aşa trece şi Dumnezeu
pe dinaintea minţii.

5.

Ca o noapte
fără stele

Ca o vorbă
neînţeleasă

Ca un obraz
fără alt obraz

Ca un sărut
fără cel ce sărută

Aşa este şi sufletul
celui ce nu-L are
pe Dumnezeu.

6.

El e ca un mormânt
ce te umbreşte
din înălţimi.

7.
Dumnezeu este
ca un nisip de căldură
care se surpă în tine

şi ca un cântec
care răneşte dulce
buzele celui care îl cântă

Ca o rană
care se adânceşte pururea
şi pururea se vindecă

în jurul căreia
ne adunăm noi oamenii
ca muştele.

8.

Sufletul care a cunoscut
pe Dumnezeu
e ca prima ninsoare
când cade într-o poiană
neumblată

Ca o clipă
de care se sprijină
două tâmple.

şi ca un cuvânt
pe care îl poţi duce
cu mâna.

Sufletul care a cunoscut pe
Dumnezeu
e ca un strigăt de bucurie
care se poartă deasupra văilor.

Morţii şi cei din vechime
se adună la el ca ciutele
şi se uită, şi, bucurându-se,
beau

O, el este ca o mână de
ţărână
pe care o arunci
peste omul iubit.

9.
Sufletul pătimaş
e ca o cârtiţă nebună
care râmă grădinile trupului.

Şi ca un cerb mut
care umblă noaptea singuratic

Tristeţea este iarba lui
şi soarele lui răspândeşte
nebunie.

Animale de lumină spintecă
nopţile lui
dar se împrăştie şi acestea
ca nişte păpădii
în furtună.

Acesta picoteşte ca o găină pe gard
până vine moartea şi-l ia
şi-l duce cu ea,
dormind.

O, suflete al meu
de câte ori ai scăpat
din braţele morţii
fugind ca un mistreţ de foc!

Rănile tale picurau lumină
rănind întunericul, ca şi cum
ai fi devenit pentru o vreme străvechi
străvechi de tot
când încă nu aveau sânge
ci lumină

10.

Fericit cel ce a murit
şi a înviat

Că a văzut moartea
prăbuşindu-se beată peste cer
şi spaima picurând
din stele ca şi ceara.

Că el şi-a văzut sufletul
tremurând în văzduh
ca un zmeu de hârtie
ţinut de mâna unui mort

Fericit este că şi-a văzut
toată viaţa
ca pe o cămaşă uitată în iarbă

Că nu mai pune preţ
pe gândurile omeneşti
care ca nişte margeluţe de balegă
curgând dintr-o capră răpusă
ne părăsesc în
ceasul de amară certitudine

Moartea îl cunoaşte pe el
şi el cunoaşte moartea
şi ştie casele şi locurile
pe unde umblă ea

Însuşi Împăratul Luminii
l-a gasit pe el, pe cand zăcea
fără suflare
şi i-a spălat rănile cu lumină
şi i-a dat să mănânce fagurii
înţelepciunii

Lumina a căzut cu timpul
ca o pojghiţă de pe rană

şi înţelepciunea s-a făcut
în mâinile lui ca un cuţit
cu care s-a tăiat până la os

Dar fericit este el
pentru că în clipele de linişte
răsare pe apele sufletului său
chipul Împăratului Milostiv
ca un lotus al nădejdii
ca o făgăduinţă de iubire.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com