Header image

Episcopii Vicari PS Ioan al Sorocii și PS Siluan al Orheiului au săvârșit Slujba Prohodului pentru nou adormita Nadejda Stefanov, mama Protoiereului Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni

18:39, luni, 22 aprilie, 2019 |

În dimineața zilei de luni, 22 aprilie, La Mănăstirea „Învierea Domnului” amplasată în incinta cimitirului „Sf. Lazăr” din mun. Chișinău, a fost petrecută în ultimul drum pământesc, mama Protoiereului Mitrofor Anatolie Stefanov, Protopop de Ialoveni.

Slujba prohodului a fost oficiată cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, de către PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PS Siluan, Episcop de Orhei și un impunător sobor preoțesc.

La finalul Parastasului s-a alăturat și Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir.

În cuvântul de compasiune, Mitropolitul și-a exprimat sincerele sentimente de condoleanțe față de Protoiereul Anatolie și rudele îndurerate, menționând că cea care astăzi este petrecută dintre noi către Împărăția lui Dumnezeu, a dus o viață pământească exemplară, urmând cu mult zel prescriptele Evangheliei lui Hristos.

Toți cei prezenți au fost îndemnați de către Întâistătător, să se îmbărbăteze cu rugăciune, întru nădejdea învierii și a vieții cele veșnice.

Nadejda Stefanov, mama părintelui Anatolie Stefanov, a trecut la Domnul, în data de 18 aprilie 2019, la vârsta de 85 ani.

Dumnezeu să o odihnească cu drepții!

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Contact Form Powered By : XYZScripts.com