“Eu nu te-am lăsat; dar, dacă tu nu M-ai chemat, nu am venit să te ajut”

Într-o pustie liniștită viețuia un stareț. Diavolii au năvălit asupra lui în chip văzut și a început să-l tragă afară din chilie ca să-l scoată cu totul din pustie. Starețul a început să se apere singur față de ei, însă ei l-au biruit și l-au tras pînă la ușă; încă puțin dacă ar mai fi fost, și l-ar fi aruncat afară.

Văzînd cumplita nenorocire, starețul a strigat: “Doamne Iisuse Hristoase, pentru ce m-ai lăsat așa? Ajută-mi, Doamne!” Îndată ce a strigat, Domnul S-a arătat și i-a alungat pe diavoli, iar starețului i-a spus: “Eu nu te-am lăsat; dar, pentru că tu nu M-ai chemat, ci ai crezut ca poți scăpa singur de vrăjmași, nu am venit să te ajut. Tu singur ești vinovat, pentru ca ai nădăjduit în tine. Cheamă-Mă și întotdeauna vei întîmpina ajutorul care este deja pregătit”. După ce a spus acestea, Domnul S-a făcut nevăzut.

Mustrîndu-l pe stareț, întîmplarea aceasta ne dă o lecție și nouă, tuturor: să nu se amestece cu gîndurile pătimașe cearta pe care o ducem în mintea noastră cu ele, ci să ne îndreptăm imediat către Domnul cu rugăciune împotriva lor.

Extras din Sf. Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumenita