Header image

Evoluția istorică a domeniului şi activitatea economică a Mănăstirii Japca

14:28, duminică, 10 noiembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , , , , ,

Mănăstirea Japca, plasată pe o terasă de pe malul drept al fluviului Nistru, este singurul complex monastic din spațiul pruto-nistrean care funcţionează neîntrerupt de la înfiinţare.

Proprietatea imobiliară şi fondurile financiare ale așezământului monahal Japca s-au extins în urma donaţiilor credincioşilor, activităţilor agricole şi a achiziţiilor efectuate de obştea monahală. Prima menţiune documentară indirectă despre moşia Japca datează din 17 septembrie 1646. Într-un suret de pe un uric semnat de Vasile Lupu este atestată o donare către mănăstirea Golia a moşiei din satul învecinat Voşca (Sănătăuca) [1, doc. 2, pp.47-48]. Astfel, moșia respectivă, implicit și cea a Japcăi la origine s-a configurat în profilul averilor mănăstirești de sorginte moldovenească, adică a celor care aparțineau Moldovei [2, p. 41]. De la mijlocul sec. XVIII, domeniul funciar din Japca devine tot mai vizibil în documente, iar din ele se configurează, treptat, şi proprietăţile lăcaşului monahal. La 29 mai 1746, răzeşii din Oprişani, ţinutul Soroca, au cedat, în baza unei împărţiri a moşiei, a opta parte din sat, inclusiv „dinspre Japca”, urmaşilor Ilincăi, fiica lui Ioan Vodă Movilă, soţia lui Miron Costin,  fost mare logofăt [3, p. 194]. În 1770, Theodosie, cu învoirea proprietarului localităţii, împreună cu călugării s-au aşezat cu traiul pe moşia satului[4, p. 14]. Moşia Japca s-a format, conform documentelor de epocă, de la trei proprietari de pământ: Budeci, Furdui şi Mălai-rău [1, doc. 30, pp. 80-81; doc. 34, p. 83-85; doc. 35, pp. 85-86 ş.a. ]. La 30 aprilie 1796, domnul Ţării Moldovei, Alexandru Callimachi, a poruncit ispravnicilor din ţinutul Soroca să hotărnicească moşiile mănăstirii Golia, moşia Raşcov şi părţi din moşia Japca [5, pp. 226-227]. La 30 august 1796, părintele Theodosie de la Japca se judeca cu răzeşii locului deoarece pretindea la donaţia făcută schitului de Ion Torbă la 25 mai 1693, originalul documentului însă s-a pierdut în urma unei incursiuni căzăceşti [1, doc. 38, pp. 88-90], drept urmare fiind pusă la îndoială autenticitatea acestui document. Treptat călugării au răscumpărat pământul de la răzeşii din Japca [4, p. 14]. De menționat este faptul că un impediment în formarea moșiei schitului Japca era zapisul mănăstirii Golia, care oferea acestui așezământ monahal dreptul exclusiv asupra moșiei hotarnice. Astfel, potrivit zapisului din 14 noiembrie 1798, „răzeșii de Japca” nu erau „volnici a-și vinde moșia nimănui, decât mănăstirii (Golia – n.n.)” [5, doc. 241, pp. 305-306. ].

La 12 octombrie 1798, comunitatea monahală de la Japca a cumpărat o moară, „a doua de la Nistru”, de la familia Axeniei Gheorghe Postoroancă [1, doc. 41, pp. 93-94], iar în 1800 schitului i-au fost donate două livezi[6, p. 3]. În contextul în care monahii făceau față cu greutate activităților cotidiene s-a apelat la ajutorul domnului Alexandru Suțu (iulie 1801 – septembrie 1802). La 15 decembrie 1801, lăcaşul monahal a obţinut o carte domnească potrivit căreia „putea lua pe tot anul din vama Gospod (domnească – n.n.), câte şasă ocă de untdelemn să fie spre luminare sfintelor
icoane” [1, doc. 64, p. 122.]. O astfel de carte domnească schitul a primit şi din partea lui Alexandru Vodă Moruzi (octombrie 1802 – august 1806) [1, p. 20]. La 25 aprilie 1806, acelaşi domn a poruncit ispravnicilor din Soroca să delimiteze moşia Japca, a schitului de cea a mănăstirii Golia [1, doc. 95, pp. 179-180]. Nu mai puțin importante au fost donațiile din partea credincioșilor, care au consolidat substanțial domeniul funciar al lăcașului monahal [1, doc. 109, p. 211; doc. 114, pp. 214-215.].

În 1812, moşia schitului era plasată pe 500 stânjeni de pământ, călugării deţineau două hambare – unul din piatră și altul din lemn – şi două pivniţe, care adăposteau 200 de vedre de vin), construcţiile fiind îngrădite cu un gard de lemn. Lăcaşul monahal avea în proprietate o moară, 100 de ovine, porcine. În livadă creşteau pruni, meri, nuci, peri şi vişini [7, p. 645]. În 1817, răzeșii lucrau 23,17% din suprafața domeniului funciar al așezământului monahal de la Japca [8].

La începutul sec. XIX, mănăstirea Japca deținea în direcția est și nord vii și pomi fructiferi. Roadele pământului constituiau sursele de bază pentru întreținerea așezământului monastic. Așezământul monahal nu achita embaticul (taxa pentru pământ), dar nu dispunea şi de alte scutiri [9].

Anii 1840–1870 au constituit apogeul dezvoltării economice a mănăstirii și al extinderii domeniului imobiliar al lăcașului monahal [10, pp. 464-465].

Din 1840, mănăstirea Japca deținea o cârciumă (han) în apropierea localității omonime. Veniturile de la aceasta au avut o dinamică pozitivă. Dacă în 1840 a adus un profit de 24 de ruble, atunci în 1868 – 350 de ruble. În intervalul 1851–1858, profiturile au fost stabile – 155 de ruble. În anii 1870, veniturile acesteia erau într-o scădere, deoarece țăranii, fiind împroprietăriți, au deschis o nouă cârciumă [7, p. 655].

Veniturile mănăstirii erau completate şi cu banii obţinuţi din comercializarea producţiei agricole şi a vitelor. De exemplu, în 1847, mănăstirea a vândut 20 de chile[] de grâu, 8 bovine, 265 de ovine, 20 de pielicele, lână ş.a. [7, p. 651]. Livada de aici, cu pomi altoiţi, era considerată drept una dintre cele mai roditoare din Basarabia [11, p. 98]; parte din fructe erau destinate comercializării curente, de exemplu, anual se vindeau prune între 50 şi 70 de puduri. Legumele erau utilizate pentru consumul obştii monahale, cu excepţia cartofului, morcovului şi verzei, parţial vândute [12, p. 653]. Mănăstirea avea plantată viţă-de-vie de soi francez. Impresionat de via mănăstirii Japca, Gh. Ghibănescu avea să noteze: „Călugări fără vie nu se poate. E singura ocupație îngăduită de Dumnezeu lui Avaam încă de la potop. Ca să scape omul de înec i-a dat Dumnezeu două arme: curcubeul pe cer și vița-de-vie pe pământ!” [13, p. 50].

În 1864, mănăstirea dispunea de 105 stupi, 40 de vedre de vin, 10 cai, 101 bovine, 439 de ovine [7, pp. 651-652]. S-au construit chilii în partea de sud a mănăstirii (1866) şi anexe la biserica de iarnă (1868).

În urma reformei agrare din 1868 din Basarabia, o parte din domeniile mănăstirii Japca au fost repartizate ţăranilor pentru care aceştia urmau să răscumpere în rate pământul primit. Începând cu 1 aprilie 1871, cele 80 de gospodării împroprietărite (în total – 640 de desetine) trebuiau să achite anual mănăstirii 1344 de ruble. Suma urma să fie plătită câte jumătate în două termene: 1 aprilie și 1 octombrie [7, pp. 655-656.]. Până în anii 1870, 200 de desetine de pământ din direcția sud-est a mănăstirii se aflau în litigiu [7, pp. 653-654].

O sursă importantă de venit o formau contribuțiile financiare ale credincioșilor, care generau creşterea veniturilor mănăstireşti. O cotă importantă de venituri se datorau şi comercializării lumânărilor. Astfel, doar în 1869, venitul net obţinut la acest capitol a constituit 235 de ruble [7, pp. 650-651.].

În anii 1870, veniturile mănăstirii s-au majorat de la 4 mii de ruble la 6 mii de ruble [7]. Datorită siguranței finaniciare pe care o deținea Japca, schitul Cușelăuca a depozitat aici, în anii 1870–1871, respectiv, 2008 ruble și 2095 ruble [7, p. 650]. În 1892, veniturile financiare ale mănăstirii s-au majorat grație depunerilor bancare: 700 de ruble la Filiala Băncii de Stat din Chișinău (4,5%); 1400 de ruble la Filiala Băncii de Stat din Chișinău (4,5%); 4000 de ruble la Filiala Băncii de Stat din Chișinău (4%); 205 ruble și 64 de copeici în Cărticica de asigurări; acțiuni de stat în sumă de 19 750 de ruble. În total 26 055 de ruble și 64 de copeici [14].

De menționat că monahii aveau veniturile lor, așa numitele venituri ale fraților, care se află într-o dinamică pozitivă. Astfel, în intervalul 1866–1872 acestea au prezentat următoarele cifre: 1866 – 696 ruble; 1867 – 579 ruble; 1868 – 1947 ruble; 1869 – 2220 de ruble; 1870 – 3909 ruble; 1871 – 3509 ruble; 29 iulie 1872 – 2928 de ruble [15, p. 756].

În 1880, mănăstirea dispunea de 40 de chile de grâu şi sârjoacă, 31 de chile de porumb, 10 chile de ovăz şi orz, 3 chile de cartofi, 155 de vedre de vin, 179 de ovine, 84 de bovine, 4 cabaline [16]. Mănăstirea avea conturi financiare deschise în bănci [16, f. 33]. Se constată, de asemenea, o creştere semnificativă a resurselor financiare ale sfântului lăcaş. În 1883, veniturile mănăstirii au constituit 8,3 mii şi cheltuielile – 4,7 mii de ruble
[17], iar în 1886, respectiv – 12,7 mii de ruble şi 6,6 mii de ruble [17, f. 227]. Etnograful Aleksandr Afanasiev (Ciujbinski) scria că, spre deosebire de alte mănăstiri, cea de la Japca îşi asigura singură existenţa, „fără a exploata munca apropiatului” [18, p. 340]. La sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX, bunăstarea materială a mănăstirii a ajuns la apogeu. Astfel, în 1894, mănăstirea avea următoarea situaţie financiară: bani depuşi la bancă – 26,3 mii de ruble, bani lichizi – 314 ruble, din donaţii – 255 ruble, din comercializarea lumânărilor – 1000 de ruble, a vitelor, grâului ş.a. – 2500 de ruble [19]. În 1895, lăcașul monahal dispunea de 90 de chile de grâu şi sârjoacă, 270 de chile de porumb, 120 de chile de ovăz şi orz, 5 chile de cartofi, 255 de vedre de vin, 68 de ştiubeie, 88 de bovine, 4 cabaline [19, f. 28-32]. La începutul sec. XX, mănăstirea deţinea 910 desetine de pământ [20, p. 183]. Stăpânea vaste livezi fructifere, avea prisacă, vii, două mori pe Nistru, comercializa producţie agricolă în Rusia [21, pp. 129;
22, pp. 169-170]. La 3 iunie 1910, mănăstirea a deschis un cont financiar în sumă de 20 600 ruble [23]. Zamfir Arbore numea mănăstirea Japca „întâia între mănăstirile de astăzi ale Basarabiei” [21, p. 129].

În perioada interbelică în jurul mănăstirii Japca era o adevărată fermă, comparată cu cea de la Dobrușa [24, p. 153], „mai sistematic lucrată decât multe ferme ale statului” [24, p. 133]. La sfârșitul anului 1918, Japca deținea 396 desetine (431,64 ha) de pământ, fiind la acest capitol a opta între mănăstiri (după Curchi [3530], Hârjauca [2578,5], Hâncu [632], Suruceni [602], Hârbovăț [540], Noul Neamț [502] și Cetatea Ismail [432]) și prima între mănăstirile de călugărițe din Basarabia [25, p. 6, 8]. În 1922, domeniul mănăstirii era format din 4 ha de vie, 5 ha de livadă, 5 ha de grădină de zarzavat [26, p. 8]. Drept urmare a reformei agrare, adoptate la 27 noiembrie 1918 de Sfatul Țării, și promulgate la 13 martie 1920 de Parlamentul României, mănăstirii i-au fost reduse suprafeţele de pământ. La sfârşitul anilor 1930, comunitatea monahală deţinea 300 ha de pământ [1, p. 34].

Viața economică a mănăstirii a fost perturbată de anii secetoși, cu impact nefast asupra domeniului funciar. În prima jumătate a anilor 1920, arșița a redus „cu totul vlaga acestui lăcaș” [27, p. 37].

„Cetăţuia femeiască” avea în grijă ovine, cabaline şi taurine, porcine, o prisacă, diverse semănături, vie, livadă, grădină de zarzavaturi [28, p. 325; 29, p. 430; 30, p. 76]. Călugăriţele erau şi cizmărese, croitorese, mânuiau cu pricepere rândeaua de teslar sau ciocanul potcovarului. În ateliere se lucrau pânzeturi și stofe, covoare, inclusiv pentru comercializare. Producția de covoare din mănăstiri, inclusiv a celei de la Japca, era recunoscută ca una de calitate foarte înaltă și cu rafinament artistic [31]. Covoarele de la mănăstirea Japca erau considerate „adevărate capodopere ale artei românești” [33, p. 16]. În 1927, la mănăstire s-a deschis un atelier în care se confecționau haine preoțești. Totodată, în atelier se reparau hainele vechi sau rupte, se confecționau veșminte din materialul adus de clienți [32, p. 178].

În Basarabia o serie de mănăstiri – Călărășăuca, Căpriana, Curchi, Dobrușa, Japca,  Hâncu, Hârbovăț, Hârjauca, Țigănești – deținea iazuri cu o suprafață de 1–2 ha. În iazul din proximitatea lăcașului monahal de la Japca, format din sursele de apă izvorâte din stânca „Purice”, peştii erau „așa de blânzi încât nu se sfiau să se urce la suprafață ca să apuce lacom fărâmituri de pâine ce le azvârli” [24, p. 133]. Orice colț al gospodăriei era utilizat rațional: „unde butucii sunt scoși de bătrânețe, locul e ocupat cu câte un cuib de cartofi ori cu un strat de ceapă” [24, p. 133]. Gospodăria era întreținută într-o ordine și curățenie excelentă. Aleea din livadă era acoperită cu nisip împrospătat în fiecare an; bălăriile de lângă gard tăiate [24, p. 33].

La sfârşitul anilor 1930, comunitatea monahală deținea o moară, o oloiniţă, o brutărie[1, p. 34]. Episcopul Visarion Puiu a înzestrat mănăstirea Japca, la fel ca şi Dobrușa, cu o staţie proprie de electricitate. În 1936, mănăstirea a vândut societăţii „Semănătoarea” din Chişinău utilaj agricol în valoare de 19,095 mii de lei[34]. În conformitate cu o hotărârea a Secției Economice a Episcopiei Hotinului din 19 decembrie 1939, privind exploatarea parchetului de pădure de 7,15 ha al mănăstirii Japca, pentru anul forestier 1938–1939, lăcașul monahal a încasat venituri în sumă
de 244,440 lei [35, p. 161].

Economiile financiare ale mănăstirii Japca erau depuse în bănci. Printre mănăstirile de călugărițe, după Călărășăuca (43 000 de ruble și 68 800 de lei), Japca avea cel mai mare capital depus: 21 000 de ruble și 33 600 lei (1918). Pentru comparație, Coșeleucă deținea 4 000 de ruble și 6 400 lei; Hirova – 2 000 de ruble și 3 200 de lei; Răciula – 5 800 de ruble și 9 200 de lei; Tabăra – 8 400 de ruble și 13 440 de lei; Vărzărești – 3 900 de ruble și 6 240 de lei [25, p. 8].

Activitățile economice erau coordonate de maica economă (de exemplu, Magdalena) și Consiliul economic al mănăstirii [36, p. 37].

În anii 1940–1941 autorităţile locale, cu acordul administraţiei centrale sovietice, au confiscat toată averea lăcaşului sfânt [37, p. 109], restituită în 1941, odată cu venirea armatei române.

După cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul intervenției sovietice în regiune, viața economică a lăcașului monahal a suferit schimbări majore. În 1945, veniturile mănăstirii Japca au constituit 156 mii de ruble, inclusiv 60 mii de ruble obţinute de pe urma oficierii serviciului divin, 56 mii de ruble – din gospodăria mănăstirii. Cheltuielile au fost de 103,4 mii de ruble, inclusiv 13,8 de mii de ruble pentru efectuarea serviciului divin, 89,6 mii de ruble pentru întreţinerea gospodăriei mănăstireşti şi 3,0 mii de ruble plăţi şi impozite către stat. Autorităţile sovietice considerau că impozitul perceput de la mănăstirea Japca era mic în raport cu domeniul acesteia. De la mănăstirea Dobruşa, de exemplu, care avea un domeniu mai mic, s-au perceput 26,0 mii de ruble[38, doc.28, pp. 175-176.].

De menționat faptul că în 1945, ca urmare a unei hepatite virotice, s-a redus considerabil numărul animalelor de tracțiune. Din această cauză lăcașul monastic a fost nevoit să aplice surse din exterior în următoarele condiții: pământul se transmitea pentru lucrare temporară sau era lucrat cu alte mijloace contra unei plăți. Munca prestată de țărani era remunerată cu pâine, fructe, vin și alte produse [39].

Mănăstirile din RSS Moldovenească erau considerate cele mai înstărite sub aspect economic din Uniunea Sovietică. În 1948, venitul acestora a constituit 2 995 621 ruble, inclusiv din gospodărie – 90% și din serviciile divine – 10% [38, doc.106, p. 434.]. Alături de alte șase mănăstiri – Căpriana, Hârbovăț, Hârjauca, Noul Neamț, Saharna, Țigănești, – complexul monastic Japca era considerat cu potenţial „economic puternic”, de primă categorie [40]. La Japca funcţiona o moară cu aburi, considerată „inutilă pentru necesităţile mănăstirii”, de aceea se propunea naţionalizarea acesteia. De altfel, în această perioadă mori mai dețineau doar încă două mănăstiri – Căpriana și Saharna. Treierătoarea cu aburi era utilizată atât pentru necesităţile proprii, cât şi pentru cele ale gospodăriilor ţărăneşti din împrejurimi [40, f. 130]. Iazul de la mănăstirea Japca, nefiind îngrijit, nu era valorificat din punct de vedere economic. Autorităţile sovietice explicau interesul slab al comunităţii monahale faţă de iaz prin faptul că se prefera consumarea cărnii în detrimentul peştelui [40, f. 125].

Mănăstirea deținea a zecea parte din suprafața totală a livezilor mănăstirești (8 ha), o secerătoare [40, f. 127; 38, doc.51, p. 242; doc.80, p. 356, 357, 360.], avea cea mai mare turmă de 88 de ovine (pentru comparație, Țigănești dispunea de 69 de capete, Hârjauca – 48, Hârbovăț – 42, Saharna – 40, Căpriana – 30 etc.) [38, doc. 28, p. 172].

În 1948, din cei 338 de stupi de albine de pe domeniul mănăstirilor din RSS Moldovenească, 100 se aflau la Noul Neamț, 78 – la Japca, 45 – la Hârbovăț [41].

Se aplica munca zilerilor atât pentru lucrările agricole, cât şi pentru întreţinerea morii cu aburi, la care măcinau şi sătenii [41, f. 133].

Presiunile autorităţilor sovietice asupra mănăstirii deveneau tot mai intense. În contextul colectivizării se efectuau diverse încercări de deposedare a lăcaşului de pământ [38, doc. 94, p. 409.]. Astfel, în 1948, stareţa mănăstirii Japca, egumena Pahomia, a depus o reclamaţie împotriva directorului Combinatului Industrial din raionul Vertiujeni, care dorea să înstrăineze din averea mănăstirii 3 ha de pământ în scopul extragerii hidroxidului de calciu (varului stins). Petiţia a fost înaintată preşedintelui Comitetului Executiv al Raionului Vertiujeni pentru a fi luate măsurile de rigoare [38, doc. 90, p. 397. ]. La 19 martie 1949, adjunctul Președintelui Consiliului de Ministri al RSSM a trimis președintelui Comitetului Executiv al raionului Vertiujeni o indicație în care se menționa că pășunile, livezile și viile mănăstirii Japca ,,se interzicea să fie transmise colhozurilor fără aprobarea Consiliului de Miniștri” [38, doc. 96, прим., 3, p. 413.].

Începând cu anii 1950, mănăstirea Japca, una din cele mai bogate mănăstiri din Uniunea Sovietică, se afla permanent în vizorul autorităţilor sovietice, care monitorizau cu stricteţe bunurile materiale ale lăcașului monahal, reflectate cu lux de amănunte în documente. În 1950, mănăstirea Japca dispunea de 143,26 ha de pământ (12,26% din întreaga suprafață funciară a mănăstirilor din URSS), inclusiv 102,65 ha de pământ arabil, 6,21 ha grădină, 10 ha de livadă (10,4% din întreaga suprafață de livezi a mănăstirilor din URSS), 4 ha de vie (20,53% din întreaga suprafață de vii a mănăstirilor din URSS)2. În gospodăria complexului monastic erau 7 cabaline, 20 de bovine, 116 ovine, 11 porcine, 78 de stupi. Din inventarul agricol mănăstirea deținea: 7 pluguri, 3 cultivatoare, 5 grape, 1 vânturătoare [42]. Drept urmare au fost majorate impozitele pe venit percepute în: 1950 – 86,513 mii de ruble, 1951 – 111,729 mii de ruble, 1952 – 172,207  mii de ruble, 1953 – 161,143 mii de ruble. Potrivit normativelor unionale, mănăstirea Japca urma să plătească un impozit dublu [38, doc. 146, p. 621; doc. 28, p. 176.].

În 1952, comunitatea monahală îngrijea 6 cabaline, 13 bovine, 85 de ovine şi caprine, 60 de stupi. Totuşi, sursele principale de venit erau serviciile divine, ierurgiile şi alte ritualuri creştine, nu însă gospodăria lăcaşului. Statul a majorat arbitrar impozitul pe venit de la 112,165 mii ruble, la începutul anului, până la 172,207 mii ruble la sfârşitul anului. Venitul total constituind 234,894 mii de ruble, impozitul reprezinta 72,38% din suma veniturilor. Pentru întreţinerea comunităţii, în număr de 106 persoane, şi satisfacerea altor necesităţi ale lăcaşului rămâneau doar 62,687 mii de ruble.  Autorităţile sovietice au dispus perceperea de impozite în regim de urgenţă. Pentru a face faţă impozitelor exorbitante şi presante, mănăstirea Japca a fost nevoită să vândă 2 vaci din cele 5, 6 porcine, câţiva stupi, însă nici aceste măsuri de austeritate nu au permis lăcaşului să achite integral impozitele. În urma îngheţurilor, livada şi plantaţia de viţă-de-vie nu au rodit, de aceea, stareţa Taisia a solicitat Ministerului Finanțelor din RSSM reducerea impozitului [38, doc. 143, p. 593-594; doc.144, p. 603-604; doc. 146, p. 622; doc. 182, p. 712].

O altă cerere a fost expediată, în 1953, Consiliului de Miniștri al URSS. În scrisoare se relata că mănăstirea Japca a fost impusă să achite impozit în sumă de 161 433 de ruble și 90 de copeici [43, p. 38].

În 1953, mănăstirea a comercializat pepene verde, iar din banii acumulați au cumpărat accesorii pentru căruțe. O parte din roadă a fost dată sub formă de remunerare lucrătorilor sezonieri ai mănăstirii și pentru consum călugărițelor [44, p. 124].

Între 1953 şi 1954, veniturile mănăstirii Japca constituiau: 177,983 mii de ruble, inclusiv din gospodărie – 152,680 mii, din serviciul divin – 25,303 mii (1953); 148,762 mii de ruble, inclusiv din gospodărie – 120,825 mii de ruble, din serviciul divin – 27,937 mii (1954) [45]. Prin urmare, veniturile principale proveneau din gospodărie şi nu de la serviciul divin. Vinul, legumele şi fructele produse la mănăstirea Japca se comercializau în pieţe şi în reţeaua comercială de stat. De altfel, în curtea mănăstirii şi în preajma acesteia se organizau pieţe sezoniere ale ţăranilor din zonă [44, doc. 54, p. 281, 283]. Oricum, procesul de naţionalizare şi de expropriere a continuat. În anul 1954, obştea monahală mai stăpânea 82 ha de pământ (suprafața totală a domeniului mănăstiresc din RSSM constituia 637,44 ha), inclusiv 50 ha de teren arabil (suprafața totală a domeniului mănăstiresc din RSSM constituia 312,05), 12 ha de livadă (suprafața totală a domeniului mănăstiresc din RSSM era 49,70), 4 ha de viţă-de-vie (suprafața totală a domeniului mănăstiresc din RSSM constituia 42,79) [45, f.110-111]. Contrar legislației, autoritățile raionale au majorat impozitul funciar pentru anii 1955–1956 de la 69 808 ruble la 78 488 de ruble [44, doc. 54, p. 281, 283.].

În unison cu organele sovietice centrale şi raionale acţionau şi cele locale. La 19 aprilie 1955, administraţia colhozului din satul Japca, aflată într-o situație economică dificilă, s-a adresat instanţelor superioare cu rugămintea de a transfera la balanţa gospodăriei colective o construcţie mănăstirească pentru adăpostirea animalelor [46; 44, doc.57, c. 292; прим. 14, c. 480].

În 1957, mănăstirea dispunea de 82,265 ha de pământ, inclusiv teren arabil – 48 ha, livadă de fructe – 6 ha, vie – 4 ha [47]. Lăcaşul a fost impus să achite impozite în natură: 106 kg de carne şi 1 100 litri de lapte [48. pp. 76-77].

La 26 noiembrie 1958, a fost adoptată o hotărâre a Consiliului de Miniștri al RSS Moldovenească „Cu privire la impozitarea veniturilor mănăstirilor”, conform căreia impozitul pentru un ar de pământ arabil în raioanele Florești, Otaci, Rezina constituia 16 ruble; impozitul se majora în direcția raioanelor de sud, ajungând la 50 de ruble pentru un ar în raionul Bender [48, p. 82]. La 23 ianuarie 1959, Biroul CC al PCM a propus reducerea la minimum a suprafețelor loturilor de pământ ale mănăstirilor active, prin stabilirea unei norme de 0,1 ha pentru un călugăr. Urmau să fie confiscate terenurile care aveau cele mai mari venituri (livezi, vii etc.). Pe viitor mănăstirile urmau să achite arenda către stat pentru toate clădirile de locuit, construcțiile auxiliare gospodărești și altele aflate în folosința lor [50]. Prin Hotărârea nr. 69 din 18 februarie 1959 a Consiliului de Miniștri al URSS, mănăstirea Japca era obligată să transmită terenurile de pământ colhozurilor din apropiere [51].

Măsurile respective au avut impact direct asupra așezării monastice de la Japca. Printre primele acțiuni de spoliere a domeniului mănăstiresc a fost înstrăinarea gospodăriei de la Odaie [51, d. 117, f. 180.]. Călugărițele erau derutate de acțiunile autorităților și căutau sprijin în instanțele superioare: ,,Noi nu dispunem de niciun document oficial și de nicio dispoziție din instanțele superioare, ca să știm cum să procedăm în continuare. Toate călugărițele sunt profund tulburate și mâhnite. Nici nu știm cum să procedăm la lichidarea proprietății mănăstirii, fără a încălca legea…Vă rugăm cu lacrimi să ne acordați ajutor, protejându-ne pe viitor de furturi și să ne sfătuiți unde să ne adresăm după ajutor, la care instanțe civile, pentru a putea lichida proprietatea mănăstirii conform legii, deoarece singure, fără indicațiile de vigoare, nu știm cum să procedăm” [51, d. 118, f. 120]. Unii au profitat de situația incertă a lăcașului monastic și au recurs la furturi. Au spart zidul și au sustras patru oi. Despre acest fapt a fost informată Miliția [51].

La 21 mai 1959, stareţa Serafima l-a informat pe arhiepiscopul Chişinăului şi Moldovei Nektarie despre faptul că mănăstirea Japca n-a fost recompensată pentru cele 24 ha de grâu și 3 ha de secară pentru care s-au utilizat 4200 kg de semințe, pământul arat și munca prestată în colhozul „Moldova” [51, d. 95, f. 72; 44, doc. 225, p.  649].

În septembrie 1959, drept urmare a acţiunilor de intimidare, mănăstirea Japca a fost deposedată de aproape întreaga moşie, rămânând doar cu 6 ha de pământ [52]. Călugăriţele au fost forţate să meargă şi să lucreze în colhoz. Rămânând fără gospodărie, acestea menţineau şi întreţineau doar grădina şi via din jurul mănăstirii.

Evident, volumul resurselor materiale ale mănăstirii s-a redus substanţial ca urmare a spolierii de imobile, dar s-a majorat în urma donaţiilor creştinilor. În 1960, veniturile mănăstirii Japca au constituit 118,6 mii de ruble, inclusiv 42,9 mii de ruble de pe urma serviciului divin, iar 75,75 mii de ruble din gospodăria mănăstirii. Cheltuielile au fost de 36,71 mii, inclusiv 21,22 mii pentru serviciul divin şi 174,5 mii ruble pentru întreţinerea gospodăriei mănăstireşti [53, p. 345].

Mănăstirea dispunea de 8 corpuri de case de locuit din piatră (1 385 m²), 10 magazii, 3 pivniţe, o brutărie, trapeză (suprafaţa totală – 1 666 m²), 2 cai, 4 porcine, 28 de stupi, motor cu ardere internă, treierătoare, vânturătoare, cultivator, 6,24 ha de teren arabil (lucrat de călugăriţe), atelier de cărămidă (30 m²) [54].

La 5 februarie 1964, veniturile mănăstirii din serviciul divin au constituit 7 992 ruble, din gospodărie s-au acumulat 7284 de ruble, din donaţii – 1379 de ruble, din alte venituri – 4282 de ruble. Cheltuielile pentru întreţinerea mănăstirii – 7 501 ruble [54, doc.88, c. 225-226].

Călugăriţele lucrau în gospodăria colhozului din localitate. Astfel, doar în 1966, pentru munca prestată în colhozul din Japca ele au fost remunerate cu 1032 ruble şi 3 168 kg de cereale. O altă parte de venituri era obţinută de la grădinărit (6 ha) şi din gospodăria forestieră etc. [54, doc. 128, p. 394]. La sfârșitul anilor 1960, doar 17 monahii din mănăstire erau apte de muncă [54, doc. 130, p. 405].

În 1967, mănăstirea dispunea de următoarele rezerve de produse alimentare: grâu şi făină – 23 t, seminţe de floarea-soarelui – 1 t, untdelemn – 0,5 t, cartofi, legume, conserve – 28 t, vin – 6,7 t ş.a. Aceste rezerve erau completate zilnic din donaţiile credincioşilor [54, doc. 128, p. 394; 55, p. 75].

Autorităţile locale creau constant obstacole în desfăşurarea activităţii religioase de la mănăstire, interzicând chiar comercializarea lumânărilor în sfântul lăcaş [54, doc. 134, p. 423]. Veniturile mănăstirii erau supravegheate cu stricteţe de autorităţile sovietice. În 1969 – prima jumătate a anului 1970, mănăstirea a vândut vite, păsări şi ouă în sumă de 8198 de ruble [55, doc. 138, p. 478].

În anii 1970–1971, o parte din călugăriţe au fost impuse să muncească în colhoz (174 de ieşiri la muncă), fiind remunerate cu două tone de porumb şi circa 400 de ruble. Mănăstirea deţinea 2 cabaline, 4 vaci, 2 viţei, 17 porcine, 15 gâşte, 25 de găini, 12 curcani [54, doc. 138, pp. 476-478].

La 1 septembrie 1995, mănăstirea dispunea de 7 hectare de pământ, 1 tractor şi 3 automobile, 2 ferme, 8 bovine şi 60 de porcine [60, pp.172-173; 61, p. 567].

Pe parcursul anului 2005, la mănăstire s-a construit un corp cu trei etaje, o stăreţie nouă, au fost finisate lucrările de amenajare, a fost instalată poarta de la intrarea dinspre izvoare şi s-a amenajat teritoriul din apropierea izvoarelor, s-a construit un garaj pentru maşini, o baie mare, zidul din jurul mănăstirii, a fost curăţat un iaz pentru creşterea peştelui, s-a reconstruit trapeza veche, s-a construit un corp cu două etaje pentru atelierul de croitorie, s-a reparat stăreţia veche, hotelul, o brutărie şi câteva chilii pentru maici, încăperi auxiliare pentru gospodărie, s-au instalat câteva răstigniri la intrarea în mănăstire şi o staţie electrică. Obştea monahală deţinea 2 tractoare şi 2 maşini, 7 vaci mulgătoare, 6 viţei, 55 de ovine, păsări domestice [62], precum şi porcine crescute pentru comercializare.

La 11 mai 2012, averea complexului monahal era constituită din: vie, o mică prisacă, 1 tractor, 1 combină, 1 cultivator, 1 semănătoare, 12 bovine, 3 cabaline, 40 de ovine, 50 de gâşte, 30 de raţe.

Actualmente mănăstirea Japca are una dintre cele mai prospere domenii din Republica Moldova.

Note
1 Chilă – măsură de capacitate, egală cu circa 500 kg şi întrebuinţată în mod special entru cereale.
2 De menționat faptul, că mănăstirile din RSSM aveau cea mai mare proprietate funciară din Uniunea Sovietică. Astfel, la 1 aprilie 1949, din cele 1757 ha de pământ aflate în proprietatea celor 80 de mănăstiri din URSS, 986 ha era deținut de cele 21 de complexuri monahale din Moldova sovietică, 70% de livezi (în total în URSS – 104 ha) și 80%) de plantații de viță-de-vie (în total în URSS – 82,15 ha). Media proprietății funciare a mănăstirilor din RSSM constituia 47 ha. Pentru comparație, în RSS Belarus media proprietății funciare a mănăstirilor era 12,0 ha, în RSS Ucraina – 10,2 ha, RSSF Rusă – 7 ha. Православие в Молдавии… Том 1, док. 106, c. 432-433.

Rreferințe bibliografice
1. Gh. Bezviconi, Mănăstirea Japca, doc. 2, pp. 47-48. Despre Mănăstirea Golia vezi A. Fănică, Ungureanu-Racoviţa, Mănăstirea Golia din Iaşi = The Golia Monastery of Iassy = Le Monastere Golia de Iassy / [Ediţie trilingvă], Iași, 2001, 116 p.
2. Gh. Bezviconi, Patruzeci de ani din viața Basarabiei (1877–1917), în Din trecutul nostru, Chișinău, anul VII, august-septembrie, 1939, p. 41.
3. MEF, vol. VIII, 1998, doc. 155, p. 194.
4. Иоан Егоров, Пещерние храмы трех манастырей Кишиневской епархiи: Жабскаго, Cахарнянскаго и Цыбавскаго, в Труды Бессарабского церковно историко-археологического общества, вып. 10, часть 1-я, Древнeйшiе типичные православные церкви Бессарабiй, 1918.
5. Documente (MEF), vol. XI, 2008, doc. 171, pp. 226-227.
6. Manuscris referitor la Episcopia Hotinului, p. 1. Arhiva curentă a Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.
7. М. А. Ганицкий, Шабский Вознесенскiй Монастырь, в KEB, № 18, 1876.
8. ANRM, F. 110, inv. 1, d. 226, 227; Constantin Teodorescu, Moldova și Basarabia (1807– 1817). Averea nemișcătoare a populației județului Soroca în Arhivele Basarabiei. Revistă de istorie și geografie a Moldovei dintre Prut și Nistru, Chișinău, an. X, nr. 1-4, 1938, p. 134.
9. ANRM, F. 205, inv. 287, f. 16.
10. Ieром. Максимилиан, Синодик , № 15, 1872.
11. Н. В. Лашков, Бессарабия. К столетию присоединения к России. Географический и историко-статистический обзор состояния края, Кишинев, 1912, c. 94.
12. Ieром. Максимилиан, Синодик…, № 18, 1876.
1. Gh. Ghibănescu, Impresii și note din Basarabia, Chişinău, Editura Civitas, 2001, p. 50.
13. Simonescu, Mănăstirea Japca, în Anuarul Episcopiei Hotinului, nr. 15-16, 1928.
14. ANRM, F. 211, inv. 161, f. 1.
15. М. А. Ганицкий, Шабский Вознесенскiй Монастырь, в KEB, № 20, 1876, c. 756.
16. ANRM, F. 208, inv. 8, d. 114, f. 20-23.
17. ANRM, F. 208, inv. 8, d. 148, f. 40, 52.
18. Собрание сочинений Алексндра Степоновича Афанасьева (Чужбинскаго). Второе, вновь просмотренное и исправленное, издание /Под редакцией П. В. Быкова, С.-  Петербург, Книгоиздательство Герман Гоппе, 1893.
19. ANRM, F. 208, inv. 8, d. 335, f. 33.
20. Бессарабский календарь ежегодник. 1-ый год издания. Eжегодное издание под редакцией Б. О, Лемперта и Н. К. Могилянского, печатано в типографии «Бессарабская Жизнь», 1910, c. 183.
21. Zamfir Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei. Colecţia Testament, Chişinău, Museum, Fundaţia Culturală Română, 2001.
22. Бессарабия. Географическiй, историческiй, статистическiй, экономическiй, этнографическiй, литературный и справочный сборник /Под редакцiей П. А.
Крушевана, Москва, Типографiя А. В. Васильева, 1903, c. 169-170.
23. ANRM, F. 142, inv. 2, d. 1407, f. 3.
24. I. Simonescu, Mănăstirea Japca, în Anuarul Episcopiei Hotinului, nr. 15-16, 1928.
25. Luminătorul, nr. 7, 1919.
26. Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinului (Basarabia): ed. oficială / alcăt. după date oficiale de C. N. Tomescu, secretarul General al Arhiepiscopiei al Chişinăului şi Hotinului, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1922.
27. Dimitru Melhisedec, Dimitru Melhisedec, Darea de seamă despre monăstirile și schiturile din eparhia Hotinului, din punct de vedere administrativ, economic și cultural, pe anul 1926 în Episcopia Hotinului: Foaie eparhială oficială: duplex Chişinău – Bălţi, Chișinău, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, an. IV, nr. 5-6, 1927.
28. C. Filipescu, E. N. Giurgea, Basarabia. Consideraţiuni generale, agricole, economice şi statistice, Chişinău, 1919.
29. Nicolae Popovschi Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea sub ruşi, Chişinău, 1931.
30. Dimitrie P. Micşunescu, Vizitând mănăstiri basarabene și bucovinene. Cu o prefață de d-l prof. N. Iorga, București, Tipografia ziarului „Universul”, 1937.
31. AOSPRM, F. 51, inv. 3, d. 41, f. 9.
32. Înștiințări Episcopia Hotinului: Foaie eparhială oficială: duplex Chişinău – Bălţi, Chișinău, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, an. IV, nr. 15-16, 1927.
33. Viața economică din Bălți…, p. 16.
34. EH, anul X, nr. 2, 15 ianuarie, 1936, p. 79; ANRM, F. 2071, inv. 2, d. 98, f. 52.
35. Procesul-verbal nr. 4647. Ședința din 23 aprilie 1940, în Episcopia Hotinului, 1940, an.
XIV, nr. 9.36. Darea de seamă despre monăstirile și schiturile din eparhia Hotinului, din punct de vedere administrativ, economic și cultural, pe anul 1926 în Episcopia Hotinului: Foaie eparhială oficială: duplex Chişinău – Bălţi, Chișinău, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, an. IV, nr. 5-6, 1927.
37. Никита Стратулат, Православная Церковь в Молдавии в контексте истории молдавско-румынских межцерковных отношений в XX веке. Диссертация на соискание учёной степени кандидата богословия /Русская православная церковь. Санкт-Петербургская Православная Духовная Академия, Санкт-Петербург, 2010Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. В 4-х томах. Отв. ред., сост. и автор предисл. В. Пасат, Том 1 (1940-1953), Москва, 2009.
38. Arhiva curentă a mănăstirii Japca.
39. AOSPRM, F. 51, inv. 9, d. 44, f. 135.
40. AOSPRM, F. 51, inv. 9, d. 44, f. 128-129
41. ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 34, f. 36-37.
42. Vitalie Şevciuc, Mănăstirea de maici Înălţarea Domnului, de la înfiinţare până în prezent. Lucrare de licenţă. Seminarul Duhovnicesc din Moscova. Catedra de Istorie a Bisericii, Serghiev Posad, 2004.
43. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. В 4-х томах. Отв. ред., сост. и автор предисл. В. Пасат, Том 2 (1953-1960), Москва, 2010.
44. AOSPRM, F. 51, inv. 14, d. 80, f. 114.
45. ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 56, f. 77;
46. AOSPRM. F. 51, inv. 19, d. 188, f. 26.
47. Vladmir Beşleagă, Cruci răsturnate de regim. Mănăstirea Răciula. 1959, Chișinău, Prut Internațional, 2006.
48. AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 53, f. 41-42.
49. ANRM, F. 3046, inv. 1, d. 97, f. 1.
50. AOSPRM, F. 51, inv. 19, d. 82, f. 258.
51. Andrei Eșanu, Valentina Eșanu, Nicolae Fuștei, Valentina Pelin, Ion Negrei, Mănăstirea Căpriana (sec. XV–XX): studiu istoric, documente, cărți, inscripții și alte materiale, Chișinău, Pontos, 2003.
52. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. В 4-х томах. Отв. ред., сост. и автор предисл. В. Пасат, Том 3 (1961-1975), Москва, 2011.
53. . M. Duca, C. Manolache, R. Chilari, Cultura florii-soarelui (Helianthus annuus L.). Repere istorice. În Akademos. Revistă de ştiinţă, inovare, cultură şi artă. Chişinău, 2011, nr. 3 (22), p. 75.
54. Протоиерей Петраки Василий, Игумения Серафима, настоятельница Жабского Вознесенского монастыря [некролог], în Журнал Московской Патриархии, Москва, № 11, 1979.
55. Православие в Молдавии: власть, церковь, верующие. В 4-х томах. Отв. ред., сост. и автор предисл. В. Пасат, Том 4 (1976-1991), Москва, 2012.
56. Diana Ciurea, Diana Ciurea, Mănăstirea Japca: ecouri medievale, glăsuiri vii, în LA, nr. 33 (2245), 11 august 1988.
57. I. Pavlova, Locaș sfânt, în Agricultura Moldovei, nr. 11, 1989.
58. Antonia Sârbu, Japca, în Mănăstiri basarabene. Culeg. / Alcătuită de: Sârbu Antonina şi Ladaniuc Victor, Chișinău, Universul, 1995.
59. Victor Ladaniuc, Tudor Ţopa, Japca, în Localităţile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic documentar, Chişinău, Draghiştea, 2007, p. 567.
60. Darea de seamă pe anul 2005 a activităţii mănăstirii Japca. Arhiva curentă a Mitropoliei Chişinăului şi a întregii Moldove.

Ion Xenofontov

Contact Form Powered By : XYZScripts.com