FEMEIA BASARABEANCĂ care a biruit iadul!

Am citit mai demult întro scriere despre semnificația filozofică a morții niște cuvinte care m-au marcat.

Ludovic Gonzago, un tînăr roman care mai pe urmă a fost canonizat, odată la un joc cu mingea a fost întrebat: „Ce ai face tu, dacă ai afla, că azi piere lumea?„ El a răspuns: „Aș continua jocul.” Peste o mie de ani, un alt tînăr, din subterana lui Dostoievskyi, a preluat jocul și, cu paharul de ceai în loc de minge, l-a apoteozat: ”Ceaiul meu sau lumea?” Ce-a ales am văzut: infernul. Iar incă peste o sută Lika SKa Batrancea, o prietenă a mea de la Londra, îl duce mai departe și scrie pe fotografia ei de profil: „Da, zîmbește femeie, că nu deții toate problemele lumii.”

Există în aceasta fotografie și aceste cuvinte, aparent stîngace, ceva mai mut decît o simplă femeie. Mai mult decît un simplu joc pe fb. Și mai mult decît o simplă filozofie. E chipul femeii noastre basarabence din exod, de la Londra dar poate și de la Milano, de la Paris dar poate și de la Dublin, care după o noapte de nesomn, la căpătîiul unui muribund, într-o cameră sordidă de unde n-a ieșit luni de zile, se așază dimineața la masă și, epuizata, cu paharul de ceai în palme, frigîndu-și degetele își aruncă deodată frenetic privirile peste geam. De parcă s-ar uita de pe un ghețar montan, la perspectivele lumii.

La mulți ani, Lica Ska Batrîncea! La mulți ani , basarabencele mele din exil, va iubesc, sînteți fascinante, ați biruit iadul!

Ion Bradu