Header image

Femeia este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului

18:45, duminică, 14 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Bărbatul este destinat să ducă greul luptelor vieţii şi să slujească altarului. El pune plinătatea forţelor spirituale ale personalităţii sale în independenţă faţă de devenirile existenţei, împotrivindu-se dominaţiei stihiilor trecătoare.

Femeia este predestinată iubirii. Destinul ei nu este mai puţin încărcat de slavă. Ea nu se împotriveşte, ci imprimă unei stări trecătoare eternitatea sa. Ea este aleasă să fie preoteasă în creaţie. Punând în iubire plinătatea înzestrărilor sale, ea îşi leagă toate speranţele de iubire. De aceea ea este mai strâns legată de toate tainele vieţii.

Înţelegerea Tainei Căsătoriei e mai aproape de inima femeii.

Îmbrăcată în frumuseţea regăsită a asemănării cu Dumnezeu, ca un cristal învăluit de lumina soarelui, femeia are în creştinism mişcările sufletului îndreptate din lumea văzută spre lumea nevăzută, spre tainic, spre Dumnezeu.

În iubirea femeii este prefigurată unirea pământului cu cerul. Ursita femeii este mai ales aceea de a-L căuta şi afla pe Hristos în Taina Căsătoriei. Gustând din dulceaţa binefacerilor divine, pe care numai experienţa trăită poate să le descopere, ea se ridică spre Dumnezeu ca mireasă şi se dăruieşte lui Dumnezeu până la jertfirea de sine. În acest sacrificiu este cuprinsă atât iubirea mirelui său cât şi naşterea de prunci. De fapt, aceasta este şi temelia “Cetăţii lui Dumnezeu”, a cărei piatră unghiulară e Taina Nunţii.

Afinitatea cosmică pe care fiinţa femeii o are cu elementul ceresc, prin care se descoperă sensul divin al căsătoriei creştine, reiese din faptul ca ea este ultima creatură zidită de mâinile lui Dumnezeu, între îngeri şi femeie se cuprinde tot universul.

Prin femeie, creaţiunea este chemată la desăvârşire şi înveşnicire. Ea nu apare pe ultima treaptă a existenţei ca un cast decor al cosmosului şi nici ca un fragment de realitate prin care se plineşte o lacună a creaţiei.

Bărbatul a fost chemat să fie colaborator cu Atotţiitorul în creaţie. El e factorul dinamic al dezvoltării şi spiritualizării progresive a creaţiunii. Lumea are pe bărbat drept capul ei, centrul ei ontologic. Femeia însă, după Sfântul Apostol Pavel, e “slava bărbatului” (I Cor. XI, 7).

În puritatea sa luminoasă dintâi, ea este ca o oglindă care reflectă chipul bărbatului, îl descoperă lui însuşi, iar prin acest lucru îl predispune unirii cu Dumnezeu.

În acest fel, ajutorul pe care îl acordă bărbatului este acela de a se înţelege pe sine, de a-şi realiza în lume destinul propriu, dar în acelaşi timp şi de a-şi realiza împreună un destin comun specific vieţii creştine.

Printr-o supremă încordare şi activitate creatoare, care presupune o întrepătrundere cu harul divin, omul trebuie să devină făuritorul unităţii făpturii.

Femeia rămâne puterea receptivă a elementului divin.

Vocaţia cea dintâi a Creaţiunii, care constă în “unirea naturii create cu energia dumnezeiască necreată” e rânduită în planul providenţial a se împlini prin femeie.

Ea va mărturisii în lume, prin faptul că rămâne o icoană a paradisului ce nu poate fi dat uitării: ultimul act în timp al iubirii divine creatoare, dar mai mult decât atât, va reflecta şi va împărtăşi această iubire în universul nou, spiritual, pe care îl creează împreună cu bărbatul în Căsătorie.

Din Adevărul şi frumuseţea căsătoriei – Teologia Iubirii,  Pr.Ilie Moldovan

Contact Form Powered By : XYZScripts.com