Header image

Fenomenul pelerinajului contemporan

11:47, joi, 22 noiembrie, 2012 | Cuvinte-cheie: , ,

Noţiuni generale

Mănăstirea Sâmbăta de Sus, România

 Religia Creştină de la început s-a remarcat prin dezvoltarea unei spiritualităţii autentice, bazate pe principiile morale în care tronează dragostea divină. În creştinism, „omul ca persoană nu apare ca un individ al unei specii, ci ca o fiinţă conştientă de relaţia sa liberă şi inteligentă cu Creatorul său”. Omul nu mai este robul supus al forţelor divine, ci prietenul şi partenerul de dialog care pe măsura credinţei accede la comuniunea cu Sf. Treime. Prin urmare, spiritualitatea creştină are ca ţintă comuniunea infinită cu Dumnezeu şi este un proces de îndumnezeire a omului. Acest proces pentru creştini constă în urmarea lui Iisus Hristos, viaţa şi faptele Căruia sunt un exemplu şi un indicator al biruinţei asupra morţii. Mântuitorul Însuşi indică calea salvării: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie!”( Marcu 8, 34). Necesitatea imitării lui Hristos pentru a se împărtăşi din viaţa veşnică trece ca firul roşu prin toate etapele dezvoltării spiritualităţii creştine. Scriitorii bisericeşti afirmau în acest sens: „Pentru a ne uni cu Hristos, va trebui să trecem prin toate câte a trecut El, să răbdăm şi să suferim şi noi câte a răbdat şi a suferit El… noi ne facem una cu Cel ce S-a Întrupat şi S-a îndumnezeit, cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi”. Imitarea vieţii şi a jertfei divine a fost dezvoltată de spiritualitatea creştină şi a inspirat alte domenii ale activităţii umane.

Una din modalităţile autentice de manifestare a spiritualităţii creştine reprezintă pelerinajul. Pelerinajul este o călătorie pe care credincioşii o fac într-un loc considerat sfânt. Pelerinii sunt oamenii care imită pe Hristos şi doresc să viziteze şi să venereze locurile sfinte biblice, mormintele martirilor, moaştele sfinţilor, icoanele făcătoare de minuni sau locurile unde trăiesc duhovnici renumiţi. Creştinii vor să se împărtăşească din locurile unde s-a arătat şi se arată în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni. Pelerinul vrea să atingă locul sfânt în care şi prin care s-a arătat prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu, pentru ca el, pelerinul, să-şi intensifice credinţa şi iubirea sa pentru Dumnezeu. Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: „Împărăţia lui Dumnezeu” despre care Iisus Hristos a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 6, 33), dar şi: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36) . În pelerinaj omul şi Dumnezeu se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios. Dacă în perioada Vechiului Testament, omul căuta pe Dumnezeu şi ca răspuns la această căutare Dumnezeu din dragoste s-a făcut om, atunci în perioada Noului Testament deja Dumnezeu căută pe om ca acesta să devină Dumnezeu.

Mănăstirea Noul-Nemaţ, R. Moldova

În tradiţia poporului român, cei care caută pe Dumnezeu şi locurile sfinte erau numiţi cu mai mulţi termeni. În perioada dominaţiei turceşti, închinătorii locurilor sfinte erau numiţi hagii. Acest termin provenea din limba turcă otomană şi însemna pe un musulman care a întreprins călătorie religioasă la Mecca. Cu acest termen erau numiţi şi creştinii care călătoreau în Palestina sau Grecia care în acea perioadă se găseau sub dominaţia turcă. Un alt termen care era cunoscut în Ţările Româneşti avea provenienţa slavonă – palomnic. Însă, cele mai răspândite în spaţiul dintre Tisa şi Nistru erau două termene de provenienţă latină – pelerin şi pelegrim. Sunt câteva versiuni ale provenienţei termenuluipelerin:

1. Din latinescul palmarius, care înseamnă „cel care vine de la Locurile Sfinte şi poartă ramuri de finic”. În limba română, de la acest termen derivă cuvântulpălimar cu semnificaţia de îngrijitorul bisericii. Presupunem că şi termenul slavon de palomnic la fel derivă din latinul palmarius;

2. De la rădăcina latină peregrinus, desemnând „despărţirea de cineva pentru a se îndrepta către alt loc”. Cel mai probabil, termenul pelerin provine din latinescul peregrinus care in spaţiul italian a evoluat în pelegrino, iat cel francez înpèlerin. Astfel, termenii de pelerin şi peregrin în spaţiul latin au devenit sinonime. În limba română aceşti doi termeni au revenit probabil în secolul al XIX pe filiera occidentală.

Romeo Cemîrtan
va continua…

Contact Form Powered By : XYZScripts.com