Header image

Fericirea a V-a: “Fericiţi cei milostivi, ca aceia se vor milui”

19:21, vineri, 2 august, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Care este a cincea fericire si ce inteles are?

“Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Mt 5, 7).  Milostenia sau îndurarea creştină izvorăşte din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele şi se arată prin ajutorarea materială şi morală a semenilor noştri aflaţi în nevoie.

Mântuitorul, Care este modelul desăvârşit al milosteniei (Mt 11, 32; Mc 8, 2), ne-a arătat că la judecata de apoi faptele îndurării trupeşti şi sufleteşti sunt acelea care ne vor deschide porţile fericirii veşnice (Mt 25, 34-40).  Dar, «chipurile de a milui – cum spune Sfântul Ioan Gura de Aur – sunt felurite şi porunca aceasta este întinsă».

Care sunt faptele milosteniei trupeşti?

Faptele milosteniei trupeşti sunt în număr de şapte, şi anume:

1) Hrănirea celui flămând, care, din pricina sărăciei şi neputinţei, nu se poate hrăni prin munca proprie.

2) Adaparea celui însetat, care, din lipsă sau slăbiciune, nu-şi poate alina setea;

3) Îmbrăcarea celui gol, adică a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4) Cercetarea celor în necazuri şi nevoi, pentru ajutorarea lor;

5) Cercetarea celor bolnavi. Această poruncă se împlineşte mai întâi prin cuvintele mângâietoare şi compătimitoare; al doilea, sfătuindu-i să sufere cu răbdare nenorocirea, fără cârtire, ci cu binecuvântare, şi făcându-i să înţeleagă că suferinţa este îngăduită spre încercare, întărire şi ispăşire; al treilea, îndemnându-i şi ajutându-i să se spovedească şi să se împărtăşească şi să primească Taina Sfântului Maslu; al patrulea, învăţându-i să nu cada în credinţa deşartă a celor ce voiesc să-şi câştige sănătatea cu farmece şi felurite înşelăciuni diavoleşti, ci să-si pună încrederea şi nădejdea numai în mila lui Dumnezeu şi în leacurile sfătuite de medici. Iar când acesti bolnavi sunt lipsiţi sau fără ajutorare, să-i ajutăm cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere şi altele.

6) Găzduirea călătorilor, mai ales a bolnavilor şi a celor lipsiţi de mijloace materiale, făcând aceasta cu bucurie;

7) Îngroparea săracilor şi a celor pe care nu are cine să-i îngroape, dăruind cele trebuitoare pentru înmormântarea lor creştinească.

Care sunt faptele milosteniei sufleteşti?

Faptele milosteniei sau îndurării sufleteşti sunt tot în număr de şapte, şi anume:

1)Întoarcerea celor rătăciţi la calea adevărului şi a celor păcătoşi la calea virtuţii, dar cu duhul blândeţii şi al înţelepciunii, spre a-i feri atât de păcatul dezăadejdii, cât şi de cel al prea marii încrederi în îndurarea lui Dumnezeu.

Insemnatatea acestei fapte o arată Sfântul Apostol Iacov, când zice: “Fraţii mei, dacă vreunul din voi se va rătăci de la adevăr şi cineva îl va întoarce, să ştie el că cel ce l-a întors pe păcătos din rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi mulţime de păcate va acoperi” (Iac 5, 19-20).

2) Învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);

3) Sfătuirea celor ce au trebuinţă de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuinţă de sfat bun şi dat la vreme au cei cu o viaţă păcătoasă, cei în nevoie şi strâmtorare, sau cei a căror viaţă şi cinste sunt în primejdie.

4) Rugăciunea către Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iac 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).

5) Mângâierea celor întristaţi (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a păcatelor sau a nenorocirilor de tot felul;

6) Nerăzbunarea pentru răul făcut de alţii, ci răsplatirea răului cu binele (Mt 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);

7) Iertarea greşelilor săvârşite de alţii faţă de noi înşine, nu numai o dată, ci “de şaptezeci de ori câte şapte”, cum spune Mântuitorul (Mt 18, 22).

Cum trebuie săvârşite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai întâi,să a fie izvorâte din iubire sincera faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i mai avea, trece mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii (Mc 12, 42-44).

Darul făcut aproapelui, cuvintele de mângaiere şi împăcare care ies dintr-o inimă lipsita de iubire, nu pot avea o bună înrăurire, precum spune aceasta, minunat, Sfântul Apostol Pavel: “De aş grăi în limbile oamenilor şi ale ingerilor, iar dacă nu am iubire, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător… Şi toate averile mele de le-aş împărţi şi trupul meu de l-aş da să-l ardă, dar dacă n-am iubire, nimic nu-mi foloseşte” (I Cor. 13, 1, 3).

În al doilea rând, faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi răsplatite de oameni (Mt 6, 2-4).

În al treilea rând, ele trebuie făcute oricărui om aflat în nevoie, fără nici o deosebire (Lc 10, 36-37).

În al patrulea rând, trebuie să dăruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevărata nevoie, potrivind ajutorul după trebuinţele lui. Aşa, de pildă, nu vom da unui leneş de mâncare, căci, cum porunceşte Sfântul Apostol Pavel: “Dacă cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (II Tes. 3,10). Totusi şi faţă de cei leneşi avem datorii de milostenie, dar căutând să pătrundem în acea latură a sufletului lor care să-i vindece de lene.

Ce răsplată făgăduieşte Dumnezeu celor milostivi?

Dumnezeu îi va milui, adică le va ierta păcatele, la judecata de apoi, căci, precum spune Sfântul Apostol Iacov: “Judecata e fără milă pentru cel care n-a făcut milă, dar mila-i biruitoare asupra judecăţii” (Iac 2, 13);  sau, cum zice Sfântul Apostol Petru: “iubirea acoperă multime de păcate” (I Ptr4, 8).

Că virtutea milosteniei este cât se poate de preţuită, se vede lămurit din cuvintele Mântuitorului despre judecata de apoi, în care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales răsplătiţi (Mt 25, 32-46).

Extras din Învăţătură de credinţă Ortodoxă, Editura Renaşterea, Cluj 2001, p. 459-461

Contact Form Powered By : XYZScripts.com