Header image

Fericitul Ieronim, înţeleptul iubitor de Dumnezeu

11:05, vineri, 28 iunie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Cultură şi sfinţenie. O temă care a preocupat de-a lungul timpului mii de oameni luminaţi. În ce măsură cultura laică este o piedică în calea sfinţeniei şi în ce măsură sfinţenia poate reprezenta o negare a culturii? Aceasta este o întrebare pusă într-un mod negativ. Sfinţii Părinţi au respectat întotdeauna manifestarea culturală a vremurilor lor şi au încercat să interpreteze aspectele pozitive din punct de vedere creştin. Cultura este, însă, cea care a trădat sfinţenia. Viaţa Fericitului Ieronim reprezintă un minunat exemplu de îmbinare a celor două direcţii crescute în dragostea de Hristos şi aproapele.

Data naşterii sale nu este cunoscută cu siguranţă, fiind indicaţi doi ani total diferiţi: 331 sau 347. Se cunoaşte însă locul naşterii: Stridon, oraş aflat la graniţa dintre Dalmaţia şi Panonia. Se pare că aparţinea unei familii destul de bogate, deoarece părinţii săi au putut să îi asigure cheltuielile necesare unor studii la Roma, la şcoala faimosului Aelius Donatus. Din păcate, profesorii pe care i-a audiat au fost mult prea puţin instruiţi. Roma se afla de ceva vreme într-o perioadă de decadenţă, cauzată de faptul că nu mai era capitala Imperiului Roman, după construirea măreţului Constantinopol. Clasicii latini: Horaţiu, Iuvenal, Vergiliu au reprezentat lecturi importante pentru tânărul student. Cum stilul profesorilor nu îl mulţumea câtuşi de puţin, a ajuns să îşi construiască propria direcţie singur. Aşa cum afirmă renumiţii cercetători Claudio Moreschinni şi Enrico Norelli, Fericitul Ieronim a învăţat multe de la Sfântul Grigorie Teologul, apoi studiindu-i pe Origen şi Didim cel Orb, pentru a se dedica în cele din urmă tradiţiei ebraice (Istoria literaturii creştine vechi greceşti şi latine, vol.II/1, p. 322)

O viaţă de ascet

Nu cunoaştem amănunte prea multe despre tinereţea Fericitului Ieronim. Se pare că a luat contact la un moment dat cu monahii şi mănăstirile din Galia, rămânând impresionat de viaţa duhovnicească prezentă acolo. Între 372 şi 373 a întemeiat cu ajutorul episcopului Valerian al Aquilei o comunitate monastică în oraş. În cele din urmă s-a decis să plece în deşertul sirian, stabilindu-se la Calcide. Aici a avut o revelaţie destul de înspăimântătoare. Aşa cum recunoştea şi el, de la începutul ascezei monastice, „postea creştineşte şi citea păgâneşte“. Cu alte cuvinte, deşi păstra asceza unui monah obişnuit, citea în continuare Cicero şi alţi autori clasici latini. Într-o noapte a visat că se afla în faţa lui Hristos, care l-a întrebat ce este el de fapt. Ieronim a răspuns că este creştin, la care Mântuitorul i-a zis: „Minţi. Eşti un ciceronian, nu un creştin“. Apoi, a pus doi îngeri să îl biciuiască puţin. Ieronim s-a trezit speriat, având urme de bice pe spate. Din acea zi a început să citească mai puţină literatură clasică şi s-a aplecat mai mult asupra studiului Sfintei Scripturi. În anul 377, părăseşte deşertul sirian şi pleacă la Antiohia, unde este hirotonit preot, iar în 380 revine la Roma în anturajul Papei Damasus. Aici începe să fie apreciat pentru calităţile sale de studiu deosebite şi râvna pentru dreapta credinţă, astfel încât mai multe femei şi bărbaţi din cadrul aristocraţiei romane decid să păstreze asceza în locul vieţii de lume. Din 385, după moartea papei Damasus, Fericitul Ieronim este silit să plece din Roma, din cauza intrigilor, şi să se retragă la Betleem. Aici, cu ajutorul material al ucenicilor săi aristocraţi, a reuşit să întemeieze patru mănăstiri. Tot aici a desăvârşit prima traducere în latină a Sfintei Scripturi, aşa-numita Vulgata. Se pare că şi-a sfârşit în acest loc viaţa pământească în anul 419 sau 420.

Asceză şi luptă

Una dintre temele preferate ale multor atacatori ai dreptei credinţe este semănarea discordiei între calea monahală şi cea a căsătoriei. Un preot căsătorit, Vigilanţiu, i-a atacat stilul de viaţă al Fericitului Ieronim, afirmând că monahii se retrag din lume ca nişte laşi, refuzând să lupte aşa cum trebuie. Pe de altă parte, laicii ar câştiga mai multe cununi tocmai pentru că se află în mijlocul ispitelor şi încearcă să reziste astfel. Această falsă aserţiune demonstrează cât de rău privit era monahismul încă de la începuturile sale. Până şi astăzi sunt persoane care fac diverse clasificări de acest gen, uitând că însuşi Mântuitorul a lăsat libertatea fiecărei căi şi mântuirea ca scop al amândurora. Nu putem să nu recunoaştem o superioritate a monahismului, aşa cum o face spre exemplu Sfântul Ioan Hrisostom, care afirmă că monahul se retrage pentru a îndeplini mai bine şi mai uşor poruncile lui Dumnezeu. Diferenţa între cele două căi constă cel mult în unele metode folosite (mai multă rugăciune şi efort ascetic de partea monahului), dar în nici un caz din punct de vedere al scopului: îndumnezeirea omului. Fericitul Ieronim l-a criticat pe Vigilanţiu destul de dur, pentru ca acesta să nu considere că are dreptul de a se comporta nepoliticos. „De ce – vei întreba – îţi porţi paşii către sihăstrie? Desigur, ca să nu te aud şi să nu te văd; spre a nu fi mişcat de furia ta, spre a nu pătimi din pricina războaielor tale, ca să nu mă prindă ochiul celei desfrânate, iar frumoasa înfăţişare să nu mă poarte spre neîngăduite îmbrăţişări. Vei răspunde: cu aşa ceva nu trebuie să te lupţi, ci să te fereşti. Stai în rândul dintâi al luptei, împotriveşte-te celor ce-ţi stau făţiş, purtându-ţi armele; căci, după ce vei învinge, vei fi încununat! Eu îmi mărturisesc nevolnicia. Nu vreau să lupt întru nădejdea biruinţei, spre a nu pierde niciodată biruinţa. Dacă voi fugi, voi scăpa de sabie; dacă voi sta, va trebui fie să înving, fie să cad în luptă. De ce e oare nevoie să părăseşti cele sigure şi să urmezi cele nesigure? Moartea trebuie ocolită, fie cu scutul, fie pe picioare. Tu care lupţi, poţi şi să învingi, dar şi să fii biruit. Eu, de vreme ce voi fi fugar, nu-l voi birui pe cel de care fug tocmai spre a nu fi răpus. Nu ai nici o încredinţare când dormi în vecinătatea şarpelui. S-ar putea să nu mă muşte, dar s-ar putea întâmpla ca vreodată să o facă“ (Leul din Betleem, pp. 40-41). Celor care desconsideră această părere a Fericitului Ieronim le aducem aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă“ (I Cor. 10, 12).

Primirea pelerinilor

Fericitul Ieronim a lăsat un comentariu al regulilor monahale întocmite de Sfântul Pahomie cel Mare. Sunt foarte importante aceste tâlcuiri, deoarece prin ele se reglementează amănunte esenţiale legate de viaţa monahală. Primirea pelerinilor şi a străinilor era una dintre regulile cele mai delicate şi importante ale unei mănăstiri. Deseori, era necesar să fie primite în anumite sihăstrii de monahi şi femei care mergeau în pelerinaj sau se rătăciseră în pustiu, de aceea unele amănunte de acest gen nu trebuie să ne surprindă prea mult. Intrarea femeilor acolo era unul dintre cele mai atente evenimente, pentru a nu da naştere unor ispite nedorite. „Dacă la pragul mănăstirii vin unii care sunt clerici sau monahi, să fie primiţi cu mare cinstire; li se vor spăla picioarele, urmând învăţătura din Evanghelie, şi vor fi însoţiţi la cămara oaspeţilor şi li se vor da toate cele ce sunt potrivite folosinţei monahilor. Dacă la vremea rugăciunii şi a adunării laolaltă vor dori să vină la întâlnirea fraţilor, şi sunt de aceeaşi credinţă, păzitorul porţii sau slujitorul cămării pentru oaspeţi îi va vesti aceasta superiorului mânăstirii şi astfel vor fi duşi spre a se ruga. (…) Mai ales pe femei le vor îngriji cu mare cinstire şi băgare de seamă, cu întreaga teamă de Dumnezeu, şi le vor da locaş hotărnicit de orice învecinare a bărbaţilor, încât să nu se ivească vreun prilej de ocară. Şi chiar dacă ele ar veni pe înserat, nu e îngăduit să fie alungate, ci, după cum am spus, să fie primite în loc hotărnicit şi închis, cu întreaga rânduială şi băgare de seamă; pentru ca mulţimea fraţilor să-şi împlinească fără stinghereală îndatorirea şi să nu-i fie nimănui stavila strâmtorării“ (Tâlcuirea rânduielii, p. 86-87). Fericitul Ieronim a fost un om cu totul deosebit: cultivat, foarte credincios, în multe privinţe creator. Atât prin operele sale, cât şi prin misiunea socială pe care a desfăşurat-o, Fericitul Ieronim rămâne un exemplu de îmbinare a culturii şi credinţei.

Sursa ziarullumina.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com