Header image

Fiara sfidată de Sfinţii Închisorilor de la Aiud

0:44, joi, 24 aprilie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , ,

Decenii la rând tema despre cei care şi-au dus cu demnitate crucea credinţei, au luptat pentru păstrarea acesteia, au suferit fiind întemniţaţi sau chiar au plătit cu preţul vieţii, a fost una interzisă, doar, din când în când, mai mult şoptit, mai povestea vreun bun creştin despre oamenii care puneau mai presus de toate frica de Dumnezeu.

Nu li era teamă de ideile diabolice ale sistemului, Legea lui Dumnezeu era cea mai bună armă pe care o purtau cu sfinţenie. Ar trebui pagini întregi, ore bune, zile, ani, pentru a vorbi despre adevăraţii martiri ai credinţei strămoşeşti. Ei – fie sunt nume cunoscute, fie au rămas în anonimat, în anii mulţi de surghiun, chiar dacă au fost ameninţaţi, nu au cârtit, nu au batjocorit, ci au continuat să meargă pe calea adevăratei credinţe.

Ajuns la Aiud, privind spre Râpa Robilor, tot mai mult mă duceau gândurile la cei care au fost prigoniţi pentru că au ales să meargă pe Calea lui Iisus. Pe drumul credinţei au pătimit, au rămas în amintire drept nişte Hristoşi. Poate că unii ar zice că e prea patetic, dar dacă ar citi măcar câteva file din vieţile martirilor s-ar convinge că suferinţele prin care au trecut aceştia pot fi comparate cu Patimile Mântuitorului. Însă, oricât de greu, le-a fost în temniţele credinţei, au repetat, parcă inspiraţi de pronia divină – „Oare când adevăraţilor creştini le-a fost uşor?”. Ispitele le-au tratat ca pe nişte lecţii de viaţă, greutăţile ca pe încercări prin care trebuie să treacă un om care vrea să se mântuiască.

Diabolic, cutremurător, incredibil… sunt doar câteva din cuvintele care pe le-am rostit…, ascultând cu atenţie poveştile tulburătoare spuse de părintele Augustin Varvaruc de la Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud. Locaşul sfânt de aici e mult mai mult decât un loc de rugăciune, e un loc în care istoria a fost scrisă cu sânge. Martirii de la Aiud nu şi-au vândut nici neamul, nici biserica, nici credinţa din suflet. Istorisirile despre aceste personaje mai mult decât legendare şi emblematice te lasă mut, te provoacă să gândeşti mult, dar foarte mult, să cântăreşti la rece ce e viaţa omului, ce rămâne aici şi cu ce pleci dincolo. Cert că martirii de la Aiud au avut de rezolvat exerciţii spirituale greu de înţeles pentru mulţi dintre noi.

Una din zguduitoarele poveşti de la Aiud, redată cu mari emoţii de părintele August, îl are drept protagonist pe un mare nume al spiritualităţii româneşti – Daniil Tudor. Astfel, acesta ajunge în condiţii de detenţie absolut inumane, fiind încarcerat în una din celule de temut, numită „Alba” sau „Frigiderul”. Părintele urma „să locuiască” în odioasa celulă împreună cu un medic. Opt de zile de izolare totală „au câştigat” pentru că erau „bandiţi” de temut (aşa-i numea regimul), opt zile de grele de încercări, dar şi de minuni de o profundă încărcătură divină. După ce au fost trântite cu mânie uşile celulei, părintele Daniil s-a rugat în chip tainic. Apoi, după cum spune părintele Augustin, acesta, cu o privire plină de lumină, s-a aşezat pe burtă, cu mâinile întinse în Semnul Sfintei Cruci şi i-a zis medicului: „Pune-te pe mine!”. Părintele l-a îndemnat pe camaradul său să rostească doar Rugăciunea Inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. După acest exerciţiu spiritual s-a întâmplat o minune, timpul, prin marea credinţă, dar şi prin Voia Celui de Sus a căpătat o altă noţiune, încât cele opt zile, care de la începuturi prevesteau a fi de calvar, au fost pentru cei doi clipe de lumină şi bucurie sufletească. Au rezistat în celula morţii opt zile, iar gardienii nu mai ştiau ce să spună. Cine oare ar fi rezistat în condiţii inumane – fără apă, fără mâncare, fără haine groase, în „Frigiderul” în care erau cel mult -20 de grade.

Trei minuni s-au întâmplat la acea vreme, zice părintele Augustin Varvaruc. Astfel, au rezistat atâta timp fără lucruri vitale – este prima minune. „A doua minune este că cei trei torţionari după ce au deschis celula şi-au dat seama că au fost ocrotiţi de Dumnezeu şi că dacă mai continuă aşa vor fi blestemaţi şi vor ajunge rău. A treia minune – ei au hotărât să nu mai chinuiască pe nimeni la Aiud. Dar era foarte dificil, ei trebuiau doar să îndeplinească ordinele. Ei vroiau să ceară comandatului să plece acasă, or asta nu se putea întâmpla. Ori mureai, ori intrai în celula. Însă ca printr-o minune celor trei torţionari li s-a permis foarte uşor să plece, ca şi cum ar fi plecat de la un lucru obişnuit”, povesteşte părintele Augustin.

Părintele Daniil a avut parte de chinuri groaznice, bătut încontinuu, zi de zi, săptămâni întregi. Astfel, ilustra faţă a spiritualităţii româneşti pleacă la Domnul la 17 noiembrie 1962, fiind aruncat în fatidica Râpa a Robilor de la Aiud. Părintele Augustin afirmă că din închisoare de la Aiud nu era scos nici un trup fără ca să nu fie înţepat în inimă cu o suliţă de inox, cam de 40 de cm lungime. Asta ca să fie siguri că este mort, conchide părintele Augustin.

La Aiud, din 1947 – 1964, au trecut prin malaxorul diabolic al comunismului sute sau chiar mii de persoane. Nu au scăpat de tăvălugul ateismului nici intelectuali de seamă, precum: poeţii Radu Gyr şi Vasile Voiculescu, filosoful Mircea Vulcănescu, marii gânditori Nichifor Crainic şi Petre Ţuţea. Printre „duşmanii” de clasă ajunşi la Aiud au fost şi mai multe feţe bisericeşti remarcabile – Dumitru Stăniloaie, părintele Galeriu, Iustin Pârvu, Calciu –Dumitreasa, Dimitrie Bejan, Arsenie Papacioc etc.

Părintele Iustin Pârvu, care s-a aflat la Aiud timp de cinci ani, îşi aminteşte că ieşeau foarte rar la aer. Însă, „programul” prevedea ca „promenadele” să fie doar atunci când soarele era foarte puternic. „Bandiţii” (apelativul preferat de cei la închisorile comuniste) erau obligaţi, până să ajungă în curte, să iasă cu capul în jos. Treceau prin faţa morgii, care avea uşa mereu deschisă, obligaţi să-şi ridice privire către cei morţi şi să fie ameninţaţi că dacă nu vor face ceea ce li se cere vor ajunge ca şi morţii din morgă. La aer stăteau doar două-trei minute şi de acolo se alegeau cu dureri foarte mari de cap.

Marele duhovnic al românilor, unul dintre puţinii supravieţuitorii ai închisorilor comuniste, părintele Iustin Pârvu, stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, afirmă în una din cărţile sale: „Aici (n.r. – la Aiud) am învăţat să mă rog şi frumuseţea acelei rugăciuni n-am trăit-o niciodată în libertate. Aiudul este un centru de trăire duhovnicească, de spiritualitate şi model pentru toate neamurile creştine, în special pentru Ortodoxie, pentru că forţa şi idealul acestor martiri se răsfrânge asupra unui neam creştinesc, nu doar peste România”.

Acum 20 de ani, mai mulţi supravieţuitori ai închisorilor au luat decizia de a ridica un monument lângă „Râpa robilor” întru amintirea celor prigoniţi pentru credinţă şi dreptate. La 1999 este finalizată construcţia, iar în 2000 regretatul IPS Bartolomeu (la fel a fost închis la Aiud) a sfinţit Sfânta Masă din interiorul monumentului.

În 2004, părintele Iustin Pârvu (trecut prin temniţa de la Aiud) primeşte binecuvântarea IPS Andrei, Episcopul Alba Iuliei de a înfiinţa schitul cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Lumea vine pentru că simte puterea moaştelor Sfinţilor Închisorilor, susţine părintele Augustin. Acestea sunt aşezate în osuarul situat sub Sfântul Altar. Mai multe sfinte lăcaşuri din România, dar şi de peste hotarele ei au solicitat părticele de moaşte pentru a le pune spre închinare.

Picură mir, picură adevăr, picură speranţă lângă osemintele care nu putrezesc. Anume speranţa şi suferinţa se împletesc în căutarea şi aflarea de minuni. Lacrimi de aşteptare a binelui, lacrimi de bucurie aici la Aiud. Totul ce se întâmplă acum aici e dintr-o mare credinţă şi dragoste… Primeşte cine ştie să înţeleagă că mai presus de toate e puterea credinţei. Nu au ajuns, deocamdată, în sinaxare, dar fac minuni, iar minunile lor întăresc şi mai mult credinţa.

Privind marea icoană a Maicii Domnului cu Sfinţii Închisorilor, citind listele de pe pereţii de la monumentul din Aiud, mi-am amintit o spusă a părintelui Arsenie Papacioc: „Comunismul a umplut cerul cu sfinţi”.

Text şi foto de Dinu Rusu

Contact Form Powered By : XYZScripts.com