Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice Ruse și răspândirea Cărților Sfinte (1817-1826)

La 200 de ani de la fondarea Filialei Basarabene

a Societăţii Biblice Ruse

În contextul cărții religioase din prima jumătate a secolului al XIX se înscrie un fenomen deosebit de relevant, care a avut un impact direct asupra răspândirii cărților Sfintei Scripturi în Basarabia. Acest fenomen este în strânsă legătură cu fondarea Societăţi Biblice Rusia (1812) și, respectiv crearea unei Filiala Basarabene Chișinău. Ședinţa de constituire a Filialei Basarabene a Societăţii Biblice Ruse a avut loc pe 27 septembrie 1817. A fost ales comitetul societății. În componenţa acestuia intrau atât feţe bisericeşti, cât şi feţe laice. Vicepreşedinte a fost ales exarhul Gavriil Banulescu Bodoni. Sarcina imediată a comitetului consta în organizarea distribuirii Cărţilor Sfinte de la depozitul central al Filialei.

Existenţa unei Societăţi Biblice în Rusia este consfinţită prin Ucazul imperial din 6 decembrie 1812, emis în baza raportului prezentat ţarului de către principele Al. Goliţân, ober procuror al Sf. Sinod și, care avea drept model societatea britanică (Brtish and Foreign Bible Society). Societatea biblică, fiind una misionară, avea scopul editării  cărţilor sfinte, a Vechiului şi Noul Testament,  în limbile popoarelor neruse ale Imperiului Rus. Ce a însemnat, în fapt, activitatea unei societăţi misionare de asemenea proporţii în Imperiul Rus.

Timp de nouă ani (1812-1821) Societatea Biblică a tipărit: 129 de ediţii în 29 de limbi (slavă, rusă, idiş, elino-greacă şi greaca-nouă, germană, franceză, poloneză, finlandeză, estonă, letonă, română, georgiană, armeană, turco-armeană, carelă, ciuvaşă, ceremisă, samoghită, mordovă, bulgară, persană, kalmâcă, mongolo-bureată, tătaro-turcă, dialectul tătar de Orenburg etc), cu un tiraj de 675600 exemplare. La fel, societatea a fost preocupată şi de distribuirea Cărţilor Sfinte aduse din străinătate (în 14 limbi): engleză, olandeză, elveţiană, daneză, evreiască-germană, evreiască-poloneză, italiană, latină, arabă, chineză etc. În adunarea solemnă a Societăţii Biblice Rosieneşti, din 1822 (la 10 ani de activitate misionară), principele Al. Goliţân sublinia cu satisfacţie despre meritele deosebite în editarea primei ediţii integrale a Noului Testament şi a Psaltirii în limba rusă. Cărţile editate de Societate erau distribuite centralizat către filialele existente în gubernii, iar acestea, la rândul lor, le repartizau la biserici, mănăstiri şi schituri. Doar de la depozitul Societăţii din Sankt Petersburg, în 1821, au fost redistribuite şi vândute 70455 de exemplare, inclusiv a fost donate 2753. Comitetul biblic avea o evidenţă strictă a cărţilor în limbă slavă – Biblia şi Noul Testament – în sensul de a fi distribuite centralizat în fiecare eparhie a imperiului.

Sursele locale au înregistrat o abundenţa copleşitoare de documente de cancelarie cu privire la difuzarea Cărţilor Sfinte. Problema fondului de carte, gestionat de Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice Ruse,  poate fi urmărit pe o perioade de aproape un deceniu (1817-1827). Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice Ruse îşi desfăşura activitatea după modelul imperial, din centru. Scara ierarhică era respectată întocmai: dispoziţiile sinodale și episcopale erau aduse la cunoştinţa tuturor supuşilor prin intermediul funcţionarilor ecleziastici sau laici. Încă de la apariţia primelor ediţii din Cărţile Sfinte editate de Societatea Biblică din Petersburg, acestea erau expediate pentru difuzare în eparhia Chişinăului şi Hotinului. Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, începând cu anul 1815, trimitea donaţii anuale de la filantropii locali, însă odată cu crearea Filialei Basarabene, în 1817, această activitatea a căpătat un caracter organizat.

În 28 februarie 1827, la Chişinău a fost recepţionat ucazul Sf. Sinod semnat de mitropolitul Serafim (preşedinte al Societăţii Biblice Ruse din 1824), emis în baza Rescriptului ţarului din 12 aprilie 1826, cu privire la „încetarea activităţii Societăţii Biblice Ruse şi a tuturor filialelor existente în gubernii, acestea din urmă fiind obligate să întreprindă o inventariere generală a fondului de carte şi bani pe care îi deţineau. Pentru a avea o evidenţă strictă a fondului de carte/bani era absolut necesar ca aceste informaţii să fie selectate nu numai din cele deţinute de Consistoriul din Chişinău sau de la Comitetul Biblic al Filialei. Mai era necesar să fie adunate date exacte referitoare la numărul de cărţi expediate în parohii, sau aflate în posesia unor persoane particulare şi neachitate încă. Raportul protoiereului Petru Lanckovski din 5 mai 1827 referitor la registrul cărţilor primite din Sankt Petersburg la Filiala Basarabeană pe anul 1825 este elocvent în acest sens. În raport mai sunt arătate cărţile primite, în 1825, de la Filiala Moscovită: 216 – Biblii şi 86 – Noul Testament. Arhiepiscopul din Chişinău, Dimitrie Sulima– după patru ani de la încetarea activităţii propriu-zise a Societăţii Biblice Ruse, era preocupat încă, de activitatea biblică/misionară. Mai ilustrăm şirul exemplelor cu o mărturie documentară: adresa arhiepiscopului Dimitrie Sulima din 6 august 1830, către Sf. Sinod, în care se solicita permisiunea de a distribui gratuit de la depozitul bibliotecii 25 exemplare din Noul Testament în limba română elevilor bursieri ai Seminarului Duhovnicesc. În baza dispoziţiei sinodale din 18 octombrie 1829 (nr. 1226) şi din 14 august 1835, cărţile rămase de la Filiala Basarabeană a Societăţii Biblice Ruse se vindeau la un preţ redus, iar banii adunaţi – 10 cop. din fiecare rublă – urmau să fie depuşi către cancelaria Sinodului [18, inv. 3, d. 120, f. 2-3]. Sursele mărturisesc că depozitul Filialei Basarabene era suprasaturat de carte în limbile străine, mai ales în limba slavă bisericească. Departamentul administrativ de pe lângă Sf. Sinod, spre exemplu, circulara din 1 martie 1848 (nr. 983), roagă autorităţile ecleziastice din Chişinău să expedieze urgent din fondul de carte local, 350 exemplare din Noul Testament, în slavă, pentru completarea fondului de carte al Bibliotecii sinodale (în Biblioteca Seminarului erau doar 50 exemplare, restul volumelor au fost recuperate de la depozit). .Pe 6 aprilie cei din Chișinău expediat la Sankt Petersburg primele 28 de cărţi, pe 10 aprilie, încă 32 şi pe 18 mai – 162 de exemplare. Cărţile inventariate din fondul Filialei Basarabene au continuat să fie vândute la preţuri reduse şi după închiderea acesteia (în1826). În darea de seama pe anul 1865, cu privire la cărţile Sfintei Scripturi (din biblioteca Seminarului Duhovnicesc din Chişinău), vândute la preţ redus, se indicau 69 exemplare  ale Bibliei (1 rub. 42 cop); Noul Testament – 98 exemplare (40 cop.). La depozitul de cărți se păstrau ediții ale Nouui Testament – 109 exemplare și Biblii – 2850 ( total 3925 cărţi).

Istoricul Filialei Basarabene a Societăţii la ce Ruse este, în temei, o problemă insuficient cercetată în istoriografia basarabeană. Fondul de documente cu privire la activitatea Filialei – Fondul Dicasteriei Duhovnicești (ANRM), în special pe segmentul 1817-1827, conţine suficiente mărturii, care conduc la concluzia că mişcarea biblică în Basarabia a fost orientată, în temei, spre difuzarea/distribuirea – prin vânzări – a Cărţilor Sfinte. Mişcarea biblică a cuprins majoritatea parohiilor basarabene. La diverse etape s-au inclus în această mişcare nu numai protopopii de circumscripţii, călugării de la mănăstiri şi schituri, reprezentanţii unor confesiuni, ci şi persoanele laice. Ceea ce este important să remarcăm ține de faptul că Societatea Biblică Rusă a tipărit în limba română Noul Testament (ediţii separate, 1817, 1819) şi ediția integrală a Bibliei, în 1819 . Să nu uităm, de altfel, că cele două ediţii anterioare ale Bibliei, cunoscute în spaţiul românesc – Bucureşti, 1688 și  Blaj, 1795 –  au avut un tiraj limitat faţă de cerinţele sporite din epocă și, respectiv o difuzare restrânsă în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Apoi o carte sfântă (Biblia) costa foarte scump la acea vreme, nefiind accesibilă oricărei comunităţi/ parohii.

Comitetul din Petersburg s-a adresat către exarhul Gavriil să i se trimită o Biblie românească, care ar fi servit ca original pentru ediţia ce urma să apară sub egida  Societăţii Biblice Ruse (Societatea primise o subvenţie de 300 lire sterline de la misionarii englezi). Exarhul Gavriil Bănulecu-Bodoni a expediat la Petersburg două Biblii – cea de la 1688 şi cealaltă tipărită în Transilvania, la Blaj, în1795, făcând şi o menţiune specială în acest sens, precum că „Biblia de la 1688 este o traducere greoaie, neclară”, pe când cea din Ardeal ar fi una „mai clară”, după ediţiile celor 70 de bătrâni înţelepţi ai Răsăritului şi că „în ea se întrebuinţează limba cea nouă, mai înţeleasă”. Fără a intra în alte amănunte, vom observa că autoritate i s-a dat Bibliei de la Blaj (1795), care a servit drept izvod pentru tipărirea de către Societatea Biblică Rusă, la Sankt Petersburg a unei noi ediții a Bibliei în limba română (1819). O bună parte din colecţia documentelor cu privire la istoricul tipăririi Bibliei, semnalate în arhivele locale ale Consistoriului Duhovnicesc din Chişinăului încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, astăzi nu mai pot fi consultate din simplul motiv că ele lipsesc. Însă unele pagini din istoricul Bibliei (1819) mai pot fi recuperate în baza surselor publicate în Buletinul eparhial de A. Balțatescu (Балцатеску А., Бессарабское Отделение Российского Библейскаго Общества, în КЕВ., 1872, nr. 7). Corpul cel mai prețios de documente îl constituie corespondenţa dintre Alexandru Goliţân, preşedintele Societăţii Biblice Ruse şi Mitropolitul Gavriil Bănulecu-Bodoni.

În legătură cu istoricul tipăririi Bibliei, vom delimita două etape distincte: 1) 11 august 1815- 18 decembrie 1817 2)18 decembrie 1817-15 august 1819. Mărturiile documentare publicate de A. Balțatescu, în 1872, acoperă doar un segment din istoricul tipăririi Bibliei: de la 11 august 1815 până la 18 decembrie 1817. În prima etapă a fost realizată munca de corectura asupra ediției separate a Noului Testament (1817) şi a primelor două cărţi din Vechiul Testament. Munca de corectură asupra Noului Testament (1817) a fost asigurată de exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni (textele fiind expediate din Sankt Petersburg la Chişinău şi viceversa). Iniţiativa de a trimite la Chişinău foile tipărite din textul biblic, pentru a fi corectate de o faţă duhovnicească, aparţine principelui A. Goliţân, preşedintele Societăţii Biblice din Sankt Petersburg.

La cea de a doua etapă (între 18 decembrie 1817-15 august 1819), supravegherea tiparului s-a realizat la Sankt Petersburg, sub egumenul Varlaam Cuza, din Moldova, chemat de exarhul Gavriil. Iar în cazul unor diferenţieri esenţiale (să înţelegem între versiunile textelor sinodale, slavonești şi cele în limba română), după cum ne sugerează mărturiile de epocă, a fost consultat episcopul Filaret Drozdov, rectorul Academiei Teologice din Sankt Petersburg. Este etapa cea mai dificilă din istoricul tipăririi Bibliei româneşti. Potrivit tradiției, în istoriografia basarabeană s-a afirmat, precum că „Biblia de la Petersburg a fost o copie cu corectări mici făcute Varlaam, de pe Biblia de la 1795”. Se pare, din lipsa unor surse de interes ştiinţific, multiple aspecte ce țin de istoricul Bibliei de la 1819, au fost ignorate. Anume în această etapă a fost cenzurat textul Vechiului Testament (A lui Iosip Macavei carte), prezent în cuprinsul Bibliei de la Blaj, 1795, după care se culegea tiparul la Sankt Petersburg. Astfel, constatăm că Biblia românească de la 1819 nu poate fi considerată o copie exactă a Bibliei de la Blaj, 1795 „cu corectări mici, mai mult gramaticale”. În urma corecturii textului biblic de către cenzorii din Sankt Petersburg, Biblia de la 1819 a devenit o copie parțială a ediției Bibliei de la Blaj (1795). Se pare, acesta a fost motivul că Biblia românească editată de Societatea Biblică Rusă, în 1819, a apărut fără binecuvântarea exarhului Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci doar „cu blagoslovenia Sfântului Îndreptătorului a toată Rossia Sinod, Dumnezeiască scriptură a legii vechi şi cei noao de tălmăcire rumânească care mai întîiu s-au tipărit în Transilvania […]”, fapt consemnat, de altfel, pe pagina de titlu a cărții. Istoria nepărtinitoare „Va justifica activitatea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni şi pe lângă titlul de organizator al eparhiei Basarabiei îi va atribui şi titlul nobil de păstrător al tradiţiei culturale româneşti în Basarabia”, susţinea în acest sens, Ştefan Ciobanu.