Header image

Focul Sfânt de la Ierusalim – o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei

18:08, vineri, 28 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , ,

Sfânta Lumină de la Ierusalim – sau „Focul Sfânt”, cum i se mai spune – este poate cea mai mare dintre minunile creştine şi o perpetuă binecuvântare cerească a Ortodoxiei.

Creştinătatea nu cunoaşte un alt fapt minunat care să se întâmple cu atâta regularitate, an de an, de două milenii încoace. Sfânta Lumină se pogoară numai la rugăciunile Patriarhului ortodox, iar orice tentativă de aducere a ei prin slujitorii altor confesiuni creştine s-a dovedit a fi până astăzi zădarnică. Martor ocular al acestei minuni în anul 2004 am avut fericita ocazie să fiu şi eu, păcătosul şi nevrednicul, când o delegaţie din Republica Moldova, în frunte cu Prea Sfinţitul Dorimedont, episcop de Edineţ şi Briceni (Dumnezeu să-L odihnească cu drepţii!) a vizitat Ierusalimul în acest scop.

Autenticitatea Sfintei Lumini a preocupat şi preocupă multă lume, unii crezând că fenomenul nu este altceva decât o înşelătorie, o „capodoperă” de propagandă ortodoxă, alţii lansează diverse ipoteze, unele chiar năstruşnice. Dar toate aceste îndoieli sunt spulberate de activităţile autorităţilor locale, care, înainte de eveniment, controleză cu scrupulozitate (adesea excesivă) Sfântul Mormânt. Şi dacă astăzi miile de declaraţii independente ale pelerinilor contemporani din întreaga lume nu sunt destul de convingătoare pentru necredincioşi, mărturii despre această minune găsim de-a lungul istoriei Bisericii, în relatările despre Ţara Sfântă, începând încă din secolul IV. Astfel în Peregrinatio ad Loca Sancta (Itinerarium Egeriae) sau memorialul de călătorie al pelerinei apusene Egeria, originară din nord-vestul Spaniei, care descriind pelerinajul său la Locurile Sfinte către sfârşitul secolului IV, ne dă bogate şi interesante amănunte în acest sens. Mărturii despre această minune găsim în toate Bisericile Ortodoxe, la alte confesiuni creştine, ba chiar şi la păgâni. Astfel, cronicarul Gautier Vinisauf, ne povesteşte că în anul 1187, când sarazinii, comandaţi de sultanul Aladin, au cucerit Ierusalimul, sultanul însuşi a fost martor la această minune şi s-a tulburat foarte după ce, stingând de trei ori candela aprinsă de Sfânta Lumină, aceasta s-a reaprins de fiecare dată de la sine. În 1579, în timpul sultanului Murad al IV-lea, ortodocşii nu au avut bani să plătească turcilor care ocupau Ierusalimul taxa de intrare în Biserica Învierii. Atunci armenii i-au mituit pe turci şi au intrat în Biserică, sperând să primească doar ei Lumina Sfîntă. Dar lucru acesta nu s-a întâmplat. Afară, unde se rugau ortodocşii, un fulger a lovit dintr-o dată năpraznic mijlocul coloanei de marmură din incinta curţii interioare a Bisericii şi a crăpat-o, iar din fisura formată (care s-a păstrat până astăzi) a ţâşnit Sfânta Lumină care a aprins lumânarea Patriarhului ortodox al Ierusalimului, Sofronie al IV-lea. De atunci nimenea n-a mai îndrăznit vreodată să dobândească Focul Sfânt, izgonind afară pe creştinii ortodocşi.

O mărturie deosebită o avem de la părintele Ilie Cleopa, renumitul duhovnic al Bisericii Ortodoxe Române, care în 1974 a slujit Prohodul Mântuitorului cu Patriarhul Benedict (care avea 97 de ani), în Biserica Învierii de la Ierusalim: „…Prohodul s-a terminat aproape de ziuă, în Sâmbăta Sfintelor Paşti. Iar când se citeşte Evanghelia: „Şi au pecetluit mormîntul…”, atunci intră armata în Biserică şi  stinge cele 40 de candele de aur de la Sfântul Mormânt şi de la lespedea Sfântului Mormânt … pun apoi pecetea, preoţii au pus deja vată foarte groasă acolo, ca atunci când va veni Lumina să o ia şi să o dea aprinsă la popor. Vine armata şi pune trei sigilii pe uşa Sfântului Mormânt, sigiliul armatei evreieşti, engleze şi arabe. Am văzut cu ochii mei aceasta. Pe urmă s-au stins cele 2770 de candele din tot Mormântul… Sâmbăta, pe la orele 12.00, a fost începută Vecernia, iar când se termină rugăciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi în Biserică: „Kirie eleison, Господи помилуй, Doamne miluieşte”, fiecare strigând în limba lui. Patriarhul sta în genunchi şi exact când a ajuns Vecernia la cântarea  „Lumină lină…”, a intrat în Biserică un nor azuriu albastru, la care nu te puteai uita, că te orbea. Din nor a fulgerat de trei ori, un fulger a trecut peste Catapeteasmă şi s-a dus, lin, drept la Mormântul lui Hristos. Când a atins piatra de pe Sfântul Mormânt, toată vata de pe el s-a aprins şi toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus, li s-au aprins lumânările în mâini … Eu am adus la Mănăstirea Sihăstria, într-un felinar de acela şi candelele noastre ard din 1974 cu Sfânta Lumină de la Sfântul Mormânt …”.

O altă frumoasă descriere o avem chiar de la Patriarhul ortodox al Ierusalimului Diodorus I într-un interviu din 1998 acordat occidentalului Niels Christian Hvidt: „Întru în mormânt şi îngenunchez cu frică sfântă în faţa locului unde a zăcut trupul lui Hristos după moarte şi unde a înviat. Rugăciunea în Sfântul Mormânt este pentru mine un moment foarte sfânt, într-un loc foarte sfânt. De aici a înviat cu slavă Domnul şi de aici s-a răspândit Lumina în lume. Apostolul Ioan scrie în primul capitol al Evangheliei sale că Iisus este „Lumina lumii”. Îngenunchind în faţa acestui loc unde El a înviat din morţi, suntem aduşi în imediata apropiere a slăvitei Sale Învieri. Catolicii şi protestanţii numesc Biserica aceasta Biserica Sfântului Mormânt. Noi o numim Biserica Învierii. Învierea este pentru creştinii ortodocşi centrul credinţei. Prin Învierea Lui, Hristos a câştigat victoria finală asupra morţii: nu doar asupra morţii Sale, ci şi asupra morţii celor ce sunt aproape de El. Nu cred că este o întâmplare că Focul Sfânt apare exact pe locul acesta. La Matei 28, 3 se spune că atunci când Domnul a înviat din morţi, a venit un înger îmbrăcat într-o lumină înfricoşătoare. Cred că lumina care a învăluit îngerul, la Învierea Domnului, este aceiaşi cu lumina care apare miraculos în fiecare Sâmbătă de Paşti. Hristos vrea să ne reamintească că Învierea Sa este o realitate, nu doar un mit … Îmi găsesc drumul prin întuneric în camera interioară, unde cad în genunchi. Aici spun anumite rugăciuni, care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor şi după aceea aştept. Câteodată aştept câteva minute, dar în mod obişnuit minunea se întâmplă imediat după ce am spus rugăciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsă o lumină nedefinită, în mod normal cu o tentă albăstruie, dar culoarea se poate schimba luând mai multe nuanţe. Nu poate fi descrisă în cuvinte omeneşti. Lumina răsare din piatră, ca şi ceaţa care se ridică deasupra unui lac. Piatra pare a fi acoperită de un nor, dar este Lumină. Lumina se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă toată piatra, alteori luminează tot Mormântul, aşa încât oamenii de afară văd Mormântul plin de lumină. Lumina nu arde. Niciodată nu mi-am ars barba în toţi cei 16 ani de când sunt Patriarh al Ierusalimului şi am primit Focul Sfânt. Lumina are altă consistenţă, diferită de lumina focului care arde în candelă. La un moment dat, Lumina se înalţă şi formează o coloană în care focul este de natură diferită, aşa că pot aprinde lumânările mele de la ea …”.

În continuare Patriarhul ortodox împarte Focul haric credincioşilor din cele 2 legături de lumânări, a cîte 33 în fiecare (anii de viaţă a lui Hristos). Biserica se umple de foc şi strigăte de bucurie. Circa 10-15 minute Focul haric nu arde materia, de altfel asistînd zeci de mii de oameni, provocarea unui incendiu ar fi fost inevitabilă. O tristă prorocire, legată de tradiţiile locale, ne vesteşte că în anul venirii la putere a lui Antihrist Focul haric nu se va mai pogorî …

Am văzut în Biserica Învierii alături de creştinii ortodocşi şi musulmani, şi budişti, şi induişti ş.a. Nu sunt sigur că mulţi dintre ei vor crede în Hristos, de altfel acest lucru ne mărturiseşte şi Evanghelia, referindu-mă îndeosebi la Învierea din morţi a lui Lazăr. Pentru ca minunea să aducă roade în viaţa unei persoane este necesară, în mod obligatoriu, credinţa şi fără această credinţă nu există, în sens strict, nici o minune. Adevărata minune în tradiţia ortodoxă are doar un scop: să împărtăşească Duhul lui Dumnezeu în creaţie, iar Dumnezeu nu îşi împărtăşeşte Duhul fără asentimentul liber, prin credinţă, al creaturii Sale. De aceea, nu poate exista minune fără credinţă, iar cei necredincioşi vor căuta la nesfârşit explicarea acestui miracol.

Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în acest an va fi adus Focul Sfânt în ţara noastră pentru a 13-a oară. Din Catedrala Mitropolitană Focul haric va fi adus în toate bisericile, iar de acolo în casele tuturor creştinilor ortodocşi din Republica Moldova, lucru care a devenit deja o frumoasă tradiţie de Învierea Domnului.

Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Prot. mitr. Teodor Pelin, protopop al bisericilor din raioanele Criuleni şi Dubăsari

Contact Form Powered By : XYZScripts.com