„Frozen”, educatorul cel mai recent al copiilor noştri (I)

Am fost rugaţi de mai multe ori în ultimele luni să ne spunem părerea în privința celebrului şi îndrăgitului film pentru copiii „Frozen” („Regatul de gheaţă”), film premiat cu două Oscaruri, trei Globuri de Aur şi alte numeroase distincţii de specialitate. Ne-au scris părinţi îngrijoraţi, care au avut impresia că anumite scene nu sunt deloc potrivite pentru un film de copii, iar povestea în sine, ca și coloana sonoră, conţin mai multe elemente care te pot trimite cu gândul la o reclamă mascată a… culturii gay (!). Acești părinţi avuseseră ocazia să vadă de cel puţin două ori filmul, așa că lucruri care prima dată nu le atrăseseră atenţia, i-au neliniştit de-a dreptul la cea de-a doua vizionare.

Având în vedere simpatia de care se bucură acest film în rândul copiilor de toate vârstele, l-am rugat pe D-l Dr. Virgiliu Gheorghe, cunoscut pentru scrierile sale din domeniul tehnologiilor media, să ne arate în ce măsură „Frozen”, prin mesajul său, poate constitui un pericol pentru mințile copiilor noştri.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, credeți că filmele de desene animate pentru copii pot ascunde „viruși” care să le afecteze, mai devreme sau mai târziu, sănătatea sufletească şi chiar mintală?

– Principial, vă pot spune că orice desen animat, precum orice fel de naraţiune, are un program ideologic codificat în desfăşurarea acţiunii sale, în lumea pe care o plăsmuieşte. Acest lucru l-a constatat George Gerbner încă de la sfârşitul anilor ’70, când concepea, pe baza unui imens studiu statistic realizat pe mii de programe TV din S.U.A, teoria cunoscută sub numele de „efectul cultivării”. Acest efect demonstrează că televiziunea – ca şi toate celelalte naraţiuni ale lumii virtuale de astăzi (cinematografie, muzică, jocuri video) – nu fac altceva decât să cultive mintea omului, la fel cum un ţăran îşi cultivă pământul. Mai exact, „plantează” înăuntrul minţii acele „seminţe” care vor modela lumea interioară a presoanei respective. Și în special în cazul copiilor se întâmplă lucrul acesta, tocmai pentru că ei nu au apucat să cunoască și în alt fel lumea. În cazul lor, experienţele vizuale sunt definitorii pentru modul în care îşi vor imagina lumea, ca şi pentru modul în care se vor raporta de acum înainte la ea.

Basmele de odinioară, de pildă, le ofereau copiilor o versiune moralizatoare a realităţii, adică le dădeau reţetele unei bune întrebuinţări a lucrurilor, a unui parcurs în viaţă care le forma caracterul. În ele, binele şi familia erau privite ca nişte idealuri supreme. Astăzi, desene animate precum cele produse de studiourile „Disney” ne induc tot o versiune moralizatoare a existenţei, dar în această morală sunt consacrate nişte concepţii, nişte comportamente complet amorale – sau imorale. Binele este amestecat cu răul, sau răul este numit bine, sau este negată complet semnificaţia acestora, dragostea este instrumentată sexual şi familia este cel puţin opresivă, dacă nu cumva deloc reprezentată.

– Totuși, cum vă explicați faptul că generația noastră a văzut destule filme de desene animate şi nimeni dintre noi nu a fost afectat?    

– Trebuie să țineți seama de faptul că ponderea acestor filme în viaţa noastră era nesemnificativă: câteva ceasuri pe săptămână cel mult, și asta în cazurile cele mai bune. Pe de altă parte, desenele animate din vremea noastră nu erau atât de marcate de mesaje ideologice. Apoi, şi tehnic, ca efect de captivare vizuală, erau cu câteva generaţii în urmă.

Desigur, compania „Disney”, încă de atunci, demarase un program ideologic destul de nociv pentru copii, și totuşi foarte departe de ceea ce se întâmplă astăzi. Dacă luăm cazul „Frozen” pe care mi l-ați propus, pot spune că, din punct de vedere al mesajului violent, este mult mai inofensiv decât majoritatea filmelor de desene animate de pe piaţă. Pericolul pe care îl văd în acest film este, în primul rând, notorietatea, simpatia de care se bucură, devenind un fenomen de masă. Suntem martorii unei adevărate culturi „Frozen”: păpuşi, jocuri, ghiozdane, penare, pantofi sau îmbrăcăminte, toate marcate de imagistica „Frozen”. Avem de-a face deja cu univers extrem de simpatic, dar obsesiv de prezent al personajelor „Frozen”, care a invadat viaţa copiilor noştri. Acest lucru mi se pare periculos în sine, ca orice alt fenomen de masă, căci ne scapă de sub control, educaţional vorbind. Aşa că, prin amploarea pe care a luat-o, este evident că „Frozen” implică un uriaş potenţial în influenţarea copiilor din noua generaţie.

Prin urmare, cultura „Frozen” – care nu e altceva decât cultura lumii de astăzi – reprezintă o forţă care ne poate cuceri copiii, îi poate absorbi în conul ei de influenţă, înăuntrul căreia ei pot fi influențați, acum sau pe viitor, după pofta inimii celor care doresc să impună noile ideologii. Gândiți-vă la lucrul acesta ca la o branulă fixată pe mâna unui copil, pe care se poate pune orice perfuzie, oricând. Și numai lucrul acesta este suficient de grav ca să ne pună pe gânduri.

Substratul gay al filmului „Frozen”

Însă, dincolo de puterea cu care a cucerit, într-un mod cât se poate de „prietenos”, mințile copiilor noștri (un adevărat cal troian, și el la fel de „prietenos”, nu?), mai există încă un aspect, cu mult mai grav. S-au ridicat voci care au susținut că „Frozen” este, în fapt, o propagandă a culturii gay…

– Și este adevărat?

– Este, pe cât de trist, pe atât de adevărat. Chiar dacă majoritatea spectatorilor filmului nu au văzut nimic în spatele poveștii celor două surori, există un substrat simbolic, o parabolă, în care aşa-zisa dramă a gay-lor (în cazul acesta, a lesbienelor) este redată şi rezolvată simbolic în interiorul filmului. Vă dați seama ce risc presupune lucrul acesta! Un film care are o primă parte urmată de o a doua („Frozen Fever”), şi poate o treia etc. (lucru care, în tradiţia uriaşului angrenaj comercial de la Hollywood, nu e deloc imposibil), îi va face pe copii mai mult decât prietenii personajelor „Frozen” – cu alte cuvinte, le va fi cu neputință să se mai împotrivească emoțional unei ideologii care, probabil, va fi din ce în ce mai transparentă în viitoarele episoade. Dacă adăugăm faptul că micii spectatori nu urmăresc numai o singură dată filmul, vom înțelege de ce arhetipurile comportamentale şi stereotipurile mintale prezente acolo se vor înregistra profund în conştiinţa lor, proporţional cu impactul emoţional pe care naraţiunea îl va produce.

– Totuşi, unde anume putem decripta acest subtext de factură gay la care trimite filmul?

– Dacă doriţi să facem o analiză de conţinut extrăgând concluziile subliminale pe care filmul le induce în mintea telespectatorilor mici şi mari, trebuie să plecăm de la observaţia că în spatele unui astfel de film nu se ascunde doar un scenariu inocent, ci o întreagă filosofie de viaţă, o ideologie pusă în scenă de o echipă imensă de psihologi, sociologi, specialişti în imagine şi în sunet, scenarişti şi regizori, precum şi o ştiinţă cinematografică care are un istoric de mai bine de un secol.

Astfel, trebuie să vă spun dintru început că, deşi filmul este foarte bine făcut, cât se poate de seducător, folosindu-se de anumite arhetipuri recunoscute universal – teme altruiste sau chiar creştine (!) care îi motivează şi pe cei mai buni dintre noi –, poate ascunde în spatele lor un mesaj complet contrar, care scapă gândirii discursive comune. Mesajul este duhul general, concluzia pe care filmul o lansează, fără a o formula discursiv decât pe alocuri, mai mult sau mai puţin voalat. Nici 1% dintre spectatori nu percep mesajele acestea, deşi ele le influenţează modul în care văd lumea şi îşi formulează judecăţile şi concepţiile. În acest sens, „Frozen” este un film foarte complex, construit din mai multe planuri – cel puţin două – care se suprapun, unde binele şi răul sunt atât de magistral întrepătrunse, încât îi este aproape imposibil unei minţi discursive, oricât de vigilentă ar fi, să perceapă mesajul de la prima vizionare. Ţin să vă spun aceste lucruri pentru că majoritatea cititorilor vor fi surprinşi până la indignare de această decodificare pe care mi-o cereţi acum.

Astfel, trebuie să plecăm, în primul rând, de la puterile magice ale Elsei, care, în viziunea declarată chiar a homosexualilor[1] şi lesbienelor[2], sunt o „puternică metaforă a homosexualităţii”. Elsa este „altfel” decât ceilalţi oameni şi, prin această deosebire, în fapt o putere pe care nu şi-o poate controla, o poate omorî pe sora ei, Ana. Părinţii, speriaţi, le duc pe ambele fetiţe la un magician, care îi întreabă dacă puterea respectivă este înnăscută (clasicul „born this way”, „născut aşa” al homosexualilor) sau dobândită în urma unui blestem. Părinţii zic că este înnăscută, în felul acesta subliniindu-se faptul că astfel de lucruri, care pot fi văzute în mod obișnuit ca anomalii, sunt de fapt „înnăscute” – fapt care, în cazul homosexualilor, le scuză atracţia şi comportamentul.

„Let It Go” – un adevărat manifest al eliberării homosexuale

 Acest mesaj este, cum spuneam, greu de observat – cel puţin până la momentul eliberării Elsei, a cântecului „Let It Go” („S-a-ntâmplat”, în versiunea românească a filmului). Dar o lesbiană şi un homosexual, din ce ştiu eu, recunosc pe blog-ul lor că au descifrat perfect în sentimentele Elsei propriile lor sentimente, propriile lor experienţe: părinţii o ostracizează pe Elsa, o izolează de lume şi chiar faţă de sora sa, crescând-o ca pe un fel de monstru. Aici este victimizată persoana homosexualilor care, neînţeleşi fiind de lume, trebuie să trăiască ascunşi chiar şi faţă de propria familie.

– De ce momentul „Let It Go”, hitul premiat cu un Oscar, este punctul în care se dezvăluie caracterul lesbian al Elsei?

– Homosexualii înşişi identifică acest cântec cu un veritabil coming out, adică un moment de descoperire în faţa propriei conştiinţe, dar şi a celorlalţi, de autoacceptare şi afirmare a identităţii gay. Un homosexual spunea pe blog-ul său că acest hit ar putea fi pe viitor imnul homosexualilor[3]. Să-i credem? Este „Let It Go” un astfel de simbol al eliberării homosexuale, al revoltei homosexualilor în faţa lumii? Iarăşi vă zic că o analiză de conţinut poate uşor scoate în evidenţă anumite elemente care trimit la această realitate. Este oare întâmplător faptul că interpreta cântecului „Let It Go”, Idina Menzel, este o cunoscută feministă şi luptătoare pentru drepturile lesbienelor?

Avem de-a face cu un adevărat manifest, prin care Elsa se eliberează de toate legăturile trecutului si se izolează, se însingurează în propria împărăţie a frigului, a furtunii pe care o iscă în lăuntrul şi în afara ei. Elsa îşi proclamă prin acest cântec libertatea absolută, dincolo de bine şi de rău, cât şi dincolo de regulile omeneşti – o lume tulburătoare, în care se simte puternică, o lume a furtunilor lăuntrice, dar şi exterioare (pe care, de altfel, homosexualii le trăiesc din plin), o lume a gerului, cu care ea este prietenă pe veci (adică, simbolic vorbind, a comportamentului homosexual pe care şi-l asumă de acum conştient, pentru toată viaţa). Binele şi răul simbolizează legea lui Dumnezeu sau legea firii, iar regulile sugerează ideea de normă şi recunoaştere socială.

De fapt, până în acest moment al filmului, datorită faptului că Elsa este deosebită de ceilalţi prin puterile sale magice (simbol al atracţiei homosexuale), ea este ostracizată chiar şi de către părinţii ei, suferind izolarea. Iar când şi-a descoperit puterea în faţa mulţimii, a fost aproape abuzată psihologic[4].

Dar identitatea ei înnăscută (şi nu dobândită, adică exact teoria homosexualilor, nedemonstrată până acum) o face să trăiască o adevărată dramă lăuntrică, ceea ce o împinge, eliberator, să se descopere lumii aşa cum este. „Let It Go” („S-a întâmplat”) nu înseamnă că s-a întâmplat pur şi simplu, ci, aşa cum ea singură recunoaşte, nu şi-a mai putut stăvili sentimentele lăuntrice – care sunt, în lumea reală, corespondentul fantasmagoriei erotice alimentate de mass-media şi de scenariile unei atracţii şi iubiri homosexuale nepermise. În realitate, acest scenariu al atracţiei înnăscute ne este sugerat de ideologia zilei. În filme nu se arată niciodată că peste 60% dintre homosexuali au fost mai întâi violaţi, traumatizaţi major psihic, şi abia după aceea au constatat că nu mai pot simţi o atracţie sexuală normală.

Bărbații din „Frozen”

– Și totuși, filmul a avut o mulțime de cronici pozitive, datorită capacității de jertfă a Anei, care a salvat-o pe Elsa (şi lumea întreagă) de la îngheţ. Nu putem considera lucrul acesta drept un mesaj educativ pentru copiii noștri?

– Există o mulţime de poveşti în care lumea întreagă este vrăjită şi suferă din cauza dramei unei singure persoane – luaţi, de exemplu, „Frumoasa din pădurea adormită”. Dar dragostea salvatoare în toate aceste poveşti, mai ales când este vorba de o prinţesă, este aceea a unui bărbat înzestrat cu nişte calităţi speciale, eventual tot un prinţ. Este sărutul prinţului, jertfa lui care fac ca lumea să se elibereze din vrajă. Lecţia aceasta a predat-o Disney de la „1001 dalmaţieni” şi până la ultimele sale mari creaţii. Ce se întâmplă însă în „Frozen”?

În primul rând, atenție, Elsa nu simte nici un fel de atracţie faţă de bărbați, deşi este la vârsta încoronării şi, firesc pentru vârsta ei, a căsătoriei. Puterea magică nu o putea împiedica să-şi dorească o familie. Dar tocmai pentru că nu-şi doreşte, ne arată că această putere nu este compatibilă cu apropierea ei firească de un bărbat, ci cu totul altceva.

Mai mult, Elsa îi refuză Anei dreptul de-a se căsători, apostrofând-o că „nu ştie ce e dragostea”. Oare ni se sugerează prin aceasta că dragostea adevărată este doar cea între două femei (aşa cum susţin lesbienele)?

În continuare, vedem că dragostea care o salvează pe Elsa, dar şi pe Ana, precum şi lumea îngheţată, nu este dragostea protectoare a unui bărbat, ci a unei femei (chiar dacă aceasta este, în film, sora ei). Încă odată, ne putem întreba de ce casa de filme „Disney” nu a putut să inventeze un bărbat care să o iubească în taină pe Elsa, pentru ca la momentul oportun să o salveze, luptându-se cu Hans?

Un alt lucru îngrijorător este că nici un bărbat din film nu se simte atras de Elsa. În plus, nici aceşti bărbaţi nu sunt foarte bărbaţi, fiind gândiţi de echipa „Disney” ori ca nişte jigodii avide după putere, precum Prinţul Hans ori Ducele de Şarlatan, ori ca un nătăfleţ cu inima bună, dar cam nespălat şi neghiob, chiar idiot, după cum spun trolii despre Kristoff (şi se subliniază bine şi în „Frozen Fever”, scurtmetrajul-continuare din 2015).

Astfel, marea dragoste a filmului va rămâne doar cea dintre Elsa şi Ana, mărturisită de Ana în primul „Frozen”, și obsesiv şi cu accente erotice de Elsa în „Frozen Fever”.

(va urma)

 Material realizat de

Mihai Cristea

[1] http://gcnjustin.tumblr.com/post/74747627730/want-to-understand-your-gay-family-member-go-see

[2] http://www.afterellen.com/movies/210251-what-gay-girls-can-get-from-frozen

[3] http://gcnjustin.tumblr.com/post/74747627730/want-to-understand-your-gay-family-member-go-see

[4] Vezi scena din minutul 28.

Fragment din articolul publicat în numărul 82 (Noiembrie 2015) al revistei Familia Ortodoxă