Header image

Gânduri de sinucidere la copii și adolescenți. Ce trebuie făcut? Cum să prevenim?

16:24, luni, 8 mai, 2017 | Cuvinte-cheie: , , ,

Un profesor de religie: Ieri am aflat că un copil de 16 ani are gânduri de sinucidere. El a spus într-un jurnal că nu este iubit nici de familie, nici de colegi. Ce trebuie făcut? Cum să prevenim?

Maica Siluana: Trebuia iubit! Slavă Domnului că a spus lucrul acesta. Se întâmplă de multe ori ca familia aceea să iubească, dar copii să nu simtă că sunt iubiți. Ultimele cercetări ale psihologilor – și să nu disprețuiți ce descoperă psihologii și ce descoperă știința în general – este aceasta că, cei obsedați de sinucidere, au primit un mesaj în copilărie, de la părinți, că „eu nu am vrut să te fac, că dacă nu era Ceaușescu nu te făceam, că am vrut să te avortez, că mai bine nu te făceam, că nu te-am dorit…”. Aceste mesaje rămân acolo într-un adânc și el zice: „Eu n-ar trebui să fiu, pe mine nu mă iubește nimeni…”. Și nici nu va mai vedea semnele de iubire. Poate fi admirat, el nu-i va vedea decât pe cei care nu-l iubesc. Acest copil trebuie ajutat să descopere că nu vede realitatea. Că citește această realitate prin niște ochelari care i-au fost puși de un părinte care nici măcar n-a știut ce face. A spus la mânie ceva, dar în bebelușul acela s-a scris ca o poruncă definitivă! Or’, mai ales dumneavoastră, ca profesor de religie, trebuie să-l ajutați să simtă că e iubit. Cum? Când iubim pe cineva îi dăm atenție. Are nevoie de multă atenție, are nevoie să-și spună povestea vieții lui. Noi toți, fiecare zicem: „viața mea e un roman”. Așa este! Cel mai minunat roman e viața fiecăruia dintre noi. Pentru că nu e nimeni ca noi. Și, se află acolo multă frumusețe, multe aventuri, multă durere, multă frică, multă tristețe. Acest „roman” trebuie povestit atunci când suntem în criză. Adolescenții au foarte mare nevoie să fie ascultați.

„Arta artelor” este ascultarea celui aflat în suferință. Acesta este cuvântul meu: să ascultați. Luați acești copii mai sensibili și faceți întâlniri cu ei ca să-i ascultați. Cum facem noi la Centrul de Formare și de Consiliere și cum se face acum și în multe parohii. Se adună 10, 20, 30 de tineri sâmbăta după-amiază și stau de vorbă. Vorbesc despre orice: despre muzică, despre dragoste, despre sex, despre desen, despre ce-i interesează pe ei. Important e ca ei să spună ce gândesc și să se asculte unul pe altul. Și atunci vor birui și vor descoperi că viața merită trăită.

Niște părinți care au aflat că fetiță lor voia să se sinucidă au fost foarte șocați: „Dar ce-i lipsește? I-am luat tot ce îi trebuie, nu-i lipsește nimic, o iubim, ca pe ochii din cap. Numai pe ea o avem!”. Iar ea a spus: „Nu e adevărat, nu mă iubești. Când vii de la spital întrebi de câine: a mâncat, a ieșit afară, a făcut pipi, l-ai plimbat și dacă vreau să spun și eu ceva îmi zici: „Iar începi cu ale tale? Ai cumva nevoie de bani?”. Dar ea n-avea nevoie de bani, avea nevoie de atenție. Bieții părinți erau convinși că nu-i lipsește nimic, nu?

Uneori profesorii, mai ales cel de religie, îi pot ajuta pe părinții de acasă, completând atenția, grija. Când un copil face ceva foarte urât și foarte rău e semn că are o problemă foarte mare. Când își găurește nasul și-și pune aici un cercel, el de fapt, strigă de durere. Are o durere, o problemă. Dacă și-a găurit nasul n-a făcut-o degeaba. Are nevoie de cineva care să-i audă și să-i înțeleagă durerea.

E nevoie de dragoste!

Maica Siluana Vlad

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com