Header image

Gânduri despre creştinism şi morală

12:11, sâmbătă, 27 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , , ,

Astăzi se discută la tema religiei şi moralei. Sigur, e o strânsă legătură între ele, una condiţionând pe cealaltă fără să se confunde una pe alta. Majoritatea oamenilor religioşi sunt morali şi viceversa. Perioadele de înflorire a religiei au dus la un avânt al moralei, iar decăderea uneia a dus la decăderea celeilalte. Adesea religia fără morală este asemănată cu un pom sterp, iar morala fără religie ca un fruct al cărui miez este lipsit de înveliş.[1]

Dacă religia este definită ca legătura liberă şi conştientă a omului cu Dumnezeu, atunci morala e ştiinţa actelor libere ale omului. Astfel, libertatea este cea care le uneşte.[2]

Ambele pun accentul pe om, îl înalţă, urmăresc fericirea lui şi luptă cu viciile, cultivând virtuţile. Atâta doar că morala se limitează la cadrul terestru, pe când religia străbate cerul, vorbind şi de o viaţă de apoi.

Morala evanghelică este concentrată în Fericirile din predica de pe munte a lui Iisus Hristos şi poartă un caracter revoluţionar. “Lumea ţinteşte puterea şi bogăţia, pe când Hristos fericeşte smerenia şi sărăcia. Lumea caută plăcerea şi desfătarea, pe când Hristos propovăduieşte durerea şi plânsul. Lumea urmăreşte slava şi puterea, pe când Hristos învaţă supunerea şi slujirea. Lumea visează comoditatea şi o poziţie avantajoasă în societate, pe când Hristos propune ocărârea şi reaua-pătimire.”[3]

Acest paradox şi provocare în acelaşi timp sunt înţelese doar de către un suflet îmbunătăţit din punct de vedere moral, care râvneşte ruperea de cele pământeşti de dragul celor cereşti, dumnezeieşti. Unii denaturează mesajul Fericirilor, aşa după cum ne spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Mulţi săraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Şi mulţi care plâng, dar pentru pagube de bani ori pierderi de copii. Şi mulţi blânzi, dar faţă de patimile necurate. Mulţi care flămânzesc şi însetoşează, dar pentru a răpi cele străine şi a câştiga din nedreptate. Mulţi milostivi, dar faţă de trup şi cele ale trupului. Şi curaţi cu inima, dar pentru slava deşartă. Şi făcători de pace, dar prin aceea că supun sufletul trupului. Mulţi prigoniţi, dar fiindcă sunt fără rânduială. Mulţi ocărâţi, dar pentru păcate ruşinoase”.

Morala creştină “este morala nebuniei crucii. Căci crucea este ceea ce Hristos propune celor ce vor să Îl urmeze, căreia, cel dintâi, El S-a dat pe Sine Însuşi.”[4] Crucea devine semnul morţii, dar şi al învierii. Creştinul urmează o viaţă în duhul dragostei jertfelnice. Omul vechi trebuie să moară pentru păcate şi patimi, să se lepede de sine, pentru a învia spre o nouă viaţă, întru Hristos.

“Morala creştină este morala harului şi a libertăţii. Iar sporirea creştinului în viaţa morală este sporire în părtăşie de harul şi libertatea Duhului Sfânt”.[5]

În această zi, a Înălţării Sfintei Cruci, să cântăm şi să trăim într-un gând rugăciunea: “Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim.”

 

[1] Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, Chişinău, 1994, pag. 31.

[2] Ibidem, pag. 30.

[3] Georgios Mantzaridis, Morala Creştină, Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, pag. 68.

[4] Ibidem, pag. 70.

[5] Ibidem, pag. 78.

Preot Octavian Moşin

Contact Form Powered By : XYZScripts.com