Header image

Glasul rugăciunii părintelui Rafail Karelin

5:35, sâmbătă, 10 decembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: ,

În ceruri este auzit glasul inimii şi nu al buzelor” – scriu sfinţii părinţi. „ Trebuie să ne rugăm sincer şi din inimă curată” – este porunca lor.

Dar în timpul rugăciuni între noi şi Dumnezeu se află păcatele noastre, asemeni unei neguri dense, asemeni unui perete ceţos şi  lipicios, în care  mişună ca scorpionii, patimile noastre. Cum putem sincer să chemăm numele Domnului, dacă inima noastră este asemenea unei  negre gropi, în adâncul căreia nu se vede nimic de întuneric ce este şi numai mirosul urât cu iz de putreziciune, care vine de la mânia şi dorinţele pătimaşe ne confirmă realitatea decăzută în care ne găsim. Noi ştim că trebuie să ne rugăm sincer, din păcate însă rugăciunea noastră se săvârşeşte undeva în afara sufletului şi a minţii, iar inima noastră asemeni unei fiare,  rămâne să persiste în brutalitatea şi sălbăticia ei.

Ce să facem? Cum să ne impunem la rugăciune?

De la început trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că nu ne-a părăsit încă, căci de nu era harul Lui noi  nici nu ne-am fi adus aminte de rugăciune.

Apoi înainte de a ne ruga trebuie să aducem Lui Dumnezeu pocăinţă; este important să găsim păcatul ”iubit”, acea patimă de care ne este dureros să ne rupem; să ne mustrăm, să ne învinuim pentru ea, s-o smulgem din sufletul nostru precum am smulge un dinte care s-a stricat, să trezim în sufletul nostru asupra ei  puterea mâniei – ceea ce sfinţii părinţi numesc puterea irascibilă, să ne hotărâm la lupta cu ea, să  ne arătăm această patimă nouă înşine,  în forma ei cea mai josnică şi ruşinoasă, să conştientizăm că această patimă este asemeni unui şarpe, care suge sângele sufletului nostru, ne face neputincioşi, otrăviţi şi că de lupta cu ea depinde viaţa şi moartea noastră.

Mai departe urmează să mărturisim Lui Dumnezeu păcatele curente pe care le săvârşim  zi de zi, păcate ce stropesc sufletul nostru cu noroi ca şi haina unui om, care pe timp urât  merge prin băltoace şi prin toată mocirla. Trebuie să ne pocăim pentru toată viaţa noastră  şi în special pentru mândrie, minciună şi lene, care ne-au adus sufletul la starea de nesimţire şi întinăciune, când nu ne mai putem ruga.

Apoi trebuie să mărturisim Lui Dumnezeu păcatele săvârşite de noi cu neştiinţă, pe care  necontenit le facem din imprudenţa şi nemernicie, când nemernicia noastră  devine nu îndreptăţire ci osândire pentru comportamentul uşuratic şi iresponsabil sau pentru dorinţă voită de  a nu cunoaşte adevărul. Trebuie să spunem: „ Dumnezeu este totul, iar eu sunt nimic”, străduindu-ne să aducem acest gând în conştiinţa şi inima noastră. Să ţinem minte că ziua de azi poate fi ultima zi din viaţa noastră. Avem nevoie să cerem şi să dobândim de la Dumnezeu binecuvântare la rugăciune. Să ne adresăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Arhanghelului Sarafail şi să cerem ajutor  în rugăciune, apoi, să purcedem la rugăciune, luând aminte căci stăm în Faţa Domnului de la care nu se ascunde nici o mişcare a inimii noastre.

Cel  care începe rugăciunea  fără pregătire este asemenea ostaşului  ce se aruncă în bătălie fără a-şi pregăti arma.

 Arhimandrit  Rafail Karelin, „Despre lucrarea lăuntrică”,  traducere după Архимандрит Рафаил (Karelin), (KARELIN-R.RU 12 newsletter@karelin-r.ru din 02.09.2005)  de Tatiana Doibani.

Sursa: http://www.lumeacredintei.com/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com