Header image

Hramul mănăstirii „Sf. Simeon Stîlpnicul” (Hirova) din s. Neculăeuca, r. Orhei

23:41, duminică, 14 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Astăzi, în duminica a XIV-a după Cincizecime, când Sfânta Biserică îl prăznuiește pe Cuviosul Simeon Stâlpnicul, mănăstirea de maici „Sfîntul Simeon Stîlpnicul” din s. Neculăeuca, r. Orhei, împreună cu localitatea, și-au serbat hramul. Cu această ocazie a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica de iarnă (unică Biserică în țară ce are ca ocrotitor acest mare și fierbinte rugător al călugărilor) de către un numeros sobor preoțesc în frunte cu Părintele Arhimandrit Siluan Șalari, starețul mănăstirii Curchi, Protopop de Orhei și Exarhul mănăstirilor, alături de care au coliturghisit Arhimandritul Irinarh Rusu, duhovnicul acestei mănăstiri, Arhimandritul Porfirie Dobre, starețul mănăstirii Sireți, Arhimandritul Ioan Moșneguțu, starețul mănăstirii Țipova, Protoiereul Mitrofor Teodor Cerescu, parohul localității Neculăeuca, și alți clerici și slujitori.

Înainte de Sfânta Liturghie, Părintele Arhimandrit Siluan Șalari a oficiat rânduiala de binecuvântare și sfințire a Bisericii, care a fost renovată în interior în această scurtă perioadă de la redeschiderea mănăstirii ( aprilie, 2014).

La final a fost săvârșit un Te Deum, după care Părintele Arhimandrit Siluan a rostit un cuvânt de învățătură, vorbind despre istoria sfintei mănăstiri Hirova, arătând și accentuând rolul pe care aceasta l-a avut în viața duhovnicească a Bisericii noastre, totodată menționând și legătura istorică pe care o are aceasta cu localitatea Neculăeuca. De asemenea, Părintele Exarh a înmânat diplome arhierești din partea Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, ctitorilor care susțin și participă la lucrările de renovare a sfintei mănăstiri.

La fel un scurt cuvânt a rostit și Părintele Arhimandrit Irinarh, care a mulțumit Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, Părintelui Exarh, preoților, ctitorilor mănăstirii și tuturor celor prezenți pentru susținere și comuniune liturgică.

La acest praznic a fost prezent și primarul satului Neculăeuca, domnul Dumitru Croitoru, care, în cuvântul său, a mulțumit soborului preoțesc prezent și rugător în această zi deosebită pentru sfânta mănăstire și pentru satul Neculăeuca, felicitând totodată obștea mănăstirii și consătenii cu sărbătoarea hramului, iar celor prezenți, veniți din aproape toate părțile țării, le-a mulțumit pentru participare.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească.

Sursa: http://manastireacurchi.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com