Header image

Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

14:08, sâmbătă, 7 septembrie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , , , , ,

Deşi literatura teologică de limbă română şi rusă nu sunt lipsite de studii şi articole despre punerea numelor de botez, mulţi preoţi din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, încă refuză să boteze copiii care nu poartă nume de sfinţi, iar dacă aceştia au fost totuşi botezaţi cu astfel de nume, preoţii respectivi refuză să pomenească orice nume care nu se găseşte în lista de sfinţi publicată în fiecare an în Calendarul Bisericii Ruse.

În Biserica Ortodoxă Română, la acest capitol, situaţia e mai bună numai că, de multe ori, se cade deja în cealaltă extremă, acceptându-se orice nume, şi aceasta nu pentru că preoţii români ar fi cu mult mai destupaţi la minte, ci pentru că nu-i interesează cu ce nume botează, făcând întru totul pe placul părinţilor (plătitori). Acum însă nu vreau să ating această latură oarecum subiectivă, ci mi-am propus să abordez problema numelor în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu această ocazie, vreau să punctez trei idei importante:

     1. După cum am scris şi într-un articol mai vechi, nu este obligatoriu ca un creştin să poarte un nume de sfânt, chiar dacă acesta este un lucru frumos şi recomandabil. Primii creştini purtau nume păgâne, căci altele nici nu erau, iar unii purtau chiar nume de zeităţi păgâne (Dimitrie, Artemida, Afrodita, Diana, Mercur[ie] ş.a.). La urma urmei, nu numele sfinţeşte omul, ci omul sfinţeşte numele prin viaţa, iar uneori şi prin sângele său! Şi chiar dacă creştinul nu poartă numele unui sfânt, nu înseamnă că el nu are „înger păzitor”, care e cu totul altceva decât „sfântul ocrotitor / patronul ceresc”.

     Majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale botează cu orice nume (cu excepţia celor sataniste), nu neapărat cu nume de sfinţi. Astfel, mulţi creştini ortodocşi din alte ţări, când ajung în contact cu clerul Bisericii Ortodoxe Ruse, sunt refuzaţi la pomenire sau la oficierea unor Sfinte Tainei. Tocmai de aceea, Patriarhia Moscovei, în urma numeroaselor plângeri, a emis o circulară în care obligă preoţii să pomenească pe creştinii care au primit botezul în alte Biserici locale, chiar dacă numele acestora nu se regăsesc în Calendar. Din păcate însă, cei mai mulţi nu ştiu de existenţa acestei circulare sau refuză să o pună în practică.

    2. Dacă totuşi se insistă pe ideea că un creştin trebuie să poarte numele unui sfânt, de ce există atâta îngustime în această privinţă? Mulţi preoţi, ignorând practica monahală multiseculară, refuză formele feminine ale unor nume masculine (Mihail – Mihaela, Gavriil/Gabriel – Gabriela, Daniel – Daniela, Adrian – Adriana, Andrei – Andreea, Nicolae – Nicoleta etc.), dar nu se arată deloc deranjaţi de faptul că mănăstirile noastre sunt pline cu maici care poartă nume derivate din cele masculine (Serafima, Macaria, Siluana, Arsenia etc.). În aceeaşi ordine de idei, respectivii preoţi nu se arată deloc deranjaţi nici de traducerea unor nume precum Vera, Nadejda şi Liubovi (care, în original, sunt de fapt Pisti, Elpi[da] şi Agapi[a]), dar nu acceptă în nici un caz traduceri precum: Ursus – Arthur, Fotini[a] – Sfetlana – Luminiţa, Hiona – Fulga – Snejana, Susana – Lilia şi multe altele. De ce unele traduceri sunt acceptate, iar altele nu? Sau de ce nu se înţelege că forma şi pronunţia numelor poate varia de la o limbă la alta şi, prin aceasta, numele rămâne acelaşi, cum e cazul grecescului Ioann, care deja nici la greci nu mai este Ioann, ci Iannis, iar în alte limbi este Ion, Ivan, John, Jean, Jovan, Giovanni, Johann, Juan, João, Janos, Jan etc.

    3. Un alt aspect legat de onomastica sfinţilor îl constituie faptul că Sinaxarul tipărit anual în Calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse nu conţine numele tuturor sfinţilor din Răsărit şi foarte puţine nume de sfinţi din Apusul creştin (de până la 1054). Dintre numele răsăritene mai des folosite de creştinii noştri lipsesc Inna şi Rimma, uceniţe ale Sf. Apostol Andrei (pomenite la 20 ianuarie) sau Diona/Diana şi Afrodita, care fac parte dintr-un grup de 40 de fecioare-muceniţe care au pătimit în anul 311 la data de 1 septembrie. Şi exemplele pot continua…
De-a dreptul tragică este situaţia cu numele sfinţilor apuseni, despre care la noi se ştie foarte puţin, chiar dacă, încă în 2007, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât ca în duminica a III-a după Rusalii să fie pomenit „Soborul Sfinţilor Britaniei şi Irlandei”. Bineînţeles, aceasta nu înseamnă că orice preot rus ar accepta să boteze băieţi cu numele Patrick sau Kevin – mari sfinţi irlandezi, căci nominal ei încă nu sunt trecuţi în Calendarul rus. Se ştie de asemenea că sute de mii de femei din jurisdicţia Patriarhiei Moscovei poartă numele „Victoria” (sau diminutivul „Vica”), dar abia în anul 2011 Calendarul rusesc a inclus numele sfintei muceniţe Victoria din Cordoba (17 noiembrie 303) în lista sa de sfinţi. Dar ce facem cu traumele psihologice şi morale pe care unii preoţi le-au cauzat până nu demult femeilor ce poartă acest nume şi le cauzează în continuare multor altor persoane ce poartă nume neintroduse încă în acel Calendar problematic?! Când oare se va pune capăt acestui dezmăţ care, în cazul unor preoţi, este dea dreptul liberal, iar în cazul altora, mult prea rigid?
Şi ca să nu mor aşteptând răspunsul, am hotărât să fac încă un pas în lămurirea acestei probleme. Am răsfoit zeci de site-uri şi enciclopedii despre sfinţii ortodocşi din Apus, care au aparţinut Bisericii Universale de până la 1054, şi am făcut o scurtă listă (PDF) a acestora, cu scopul de a-i face cunoscuţi şi ortodocşilor din Răsărit. Lista este una sumară şi conţine doar datele cele mai importante, dar cei interesaţi pot să găsească destule informaţii despre fiecare din ei (aici, de exemplu), chiar icoanele lor ortodoxe (aici sau aici) şi chiar slujbele unora dintre ei (aici, în engleză). Deci, aveţi ocazia să citiţi nu doar un şir de nume ale unor oameni din vechime, ci numele unor sfinţi a căror viaţă nu este cu nimic mai prejos decât a sfinţilor din Răsărit (despre care tot nu ştim mare lucru, dar măcar numele ne sunt cunoscute).
Munca nu a fost uşoară, dar am făcut-o nădăjduind în mijlocirile acestor sfinţi a căror biografii m-au impresionat mult. Mii de mucenici în Italia, Africa, Spania şi Portugalia până la 313, apoi episcopi şi monahi remarcabili în Britania, Irlanda, Franţa şi Germania, apoi un alt val de martiri în Spania după invazia islamică… Pământul Europei Occidentale este în întregime stropit cu sânge de martiri, iar în adâncul lui zac moaştele multor ierarhi misionari şi cuvioşi pustnici. E bine ca măcar noi să ştim toate astea, dacă înşişi occidentalii le uită… Pe mine personal, care acum locuiesc şi slujesc în Occident, aceasta m-a întărit mult.

     P.S. pentru preoţi:
Spunea un părinte: „Nimeni nu va sta la poarta Raiului ca să verifice dacă numele nostru este după calendar, ca să ne deschisă sau nu poarta. Ni se va deschide în funcţie de credinţa şi faptele noastre”. Deci, stimaţi preoţi, nu căutaţi doar să daţi nume creştine pruncilor pe care îi botezaţi, ci învăţaţi-i să trăiască ei înşişi creştineşte ca să-şi sfinţească numele lor! Iar dacă, în urma discuţiilor cu părinţii, reuşiţi să-i convingeţi să dea copiilor lor numele unor sfinţi, atunci vorbiţi-le şi despre viaţa acelui sfânt şi despre căile de imitare a acesteia. „Cea mai frumoasă cinstire a sfinţilor este imitarea vieţii lor”…

Ieromonah Petru Pruteanu

Sursa: www.teologie.net

Contact Form Powered By : XYZScripts.com