Header image

Iartă-mă!

12:55, duminică, 18 iunie, 2017 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Prima istorie

Un tânăr medic stătea la masă, strângânde-şi pumnii cu putere. Era nervos. Nu cu multă vreme în urmă începuse practica medicală ca ginecolog obstetrician și astăzi trebuise să întrerupă o sarcină. Era primul lui avort. Însă nu acest debut îl frământa pe tânărul doctor, ci procedura în sine. Nici înainte nu judecase hotărârile femeilor și bărbaților care-și împingeau iubitele lor spre avort, dar acum a trebuise să săvârșească personal acest lucru.

Crimă. Cu mâinile sale.

Devenind specialist, medicul visa să acorde ajutor la nașterea unei noi vieți și nu se gândea la cealaltă latură a acestei profesii.

Intrând în sala de operație, tânărul doctor s-a oprit și a respirat încet…

Mâinile îi lucrau repede și metodic cu chiureta, iar pe tăviță cădeau resturi de materie organică și, împreună cu ele, picau mânuțe, umeri, picioruşe, coaste, intestine… Gâtul tânărului medic era strâns ca într-un cerc metalic, inima-i bătea puternic iar fruntea i se acoperise cu picături de sudoare. Ultimul pe tăviță a căzut căpșorul distrus. O bucată sângerândă, pe care se distingeau obrazul, nasul, gurița deschisă ca într-o grimasă de durere, aluneca încet pe fundul tăviței ușor înclinată.

– „Numărul unu” (așa se numește capul fătului, înlăturat la avort) a ieșit, i-a spus tânărul doctor anestezistului.

După cinci minute, doctorul era în cabinetul său. Stătea la fereastră și privea în depărtare. El nu vedea însă întinderea panoramei. În fața ochilor lui aluneca o bucată însângerată de cap cu un ochi semideschis.

Iartă-mă!, a șoptit bărbatul și a început să plângă. Iartă-mă că te-am omorât!

insarcinata

A doua istorie

– Avem de-a face cu o sarcină, a spus femeia și, scoțându-și mănușile, s-a îndreptat spre masă. Începând să scrie, a întrebat automat:

– Vom naște?

– Nu, a răspuns apăsat tânăra pacientă.

Medicul a ridicat ochii de pe masă și s-a uitat cu atenție la fata confuză, care își încheia cureaua de la blugi.

– N-am înțeles. Nu planificăm nașterea?

Medicul și-a scos masca de pe față și a înclinat capul.

– Nu, a repetat sec pacienta.

– Deci avort, a dat din cap medicul. Trebuie să te tratăm, iar apoi să-ți dau trimitere. Așa cum arată acum sarcina, nimeni nu-ți va face întrerupere.

***

– Iubito, nu trebuie să faci acest lucru! De ce? Lasă-l să se nască!, încerca tânărul s-o convingă pe fata slabă și palidă. Apucând-o de umeri, a privit-o direct în față. Dacă așa trebuie, lasă-l să fie!

– Nu vreau, a răspuns ea printre dinți. Ți-am spus deja că acest copil nu-mi trebuie. Nu vreau nimic, lasă-mă! Tu ești de vină în situația asta… Te-am rugat doar…

– Lasă-l să se nască!, insistă tânărul. El este o parte din mine! Îl vreau!

– Eu nu-l vreau! Nu-l iubesc. El va fi nefericit toată viața. Nu-mi trebuie acest copil.

– Mie îmi trebuie. Eu îl voi iubi. Nu face asta.

– Tu nu mă asculți?

Fata și-a retras mâna din mâinile tremurânde ale băiatului.

– Te ascult. Te rog, gândește-te. Mai este încă timp de tratament.

În loc de răspuns… liniște.

Tratamentul ar fi fost de durată și, după termen, un avort obișnuit nu ar fi fost posibil. Nașterile provocate la termene mari ale sarcinii – ar fi fost ultima variantă.

Fata stătea întinsă pe pat. Debusolată îşi privea tricoul tras de pe burtă rotundă. S-a ridicat şi iritată şi-a tras tricoul în jos. Deodată a simţit o lovitură stranie mai jos de buric. După o secundă, lovitura s-a repetat. Automat şi-a pus palma pe burtă şi a devenit foarte atentă. În palma ei s-a împins ceva mic şi a alunecat în jos ca şi cum i-ar fi mângâiat degetele. A fost o simplă mişcare, dar anume aceasta a produs ceva deosebit.

La ultima ecografie înainte de naștere, părinții au fost înștiințați că vor avea băiat.

Pe fața luminată de zâmbet au curs lacrimi. Viitoarea mama și-a îmbrățișat burtica cu ambele mâini.

Iartă-mă, lumina mea, a șoptit ea. Iartă-mă că era cât pe-aci să te omor.

A treia istorie

176178.bAici este întuneric. Dar este cald și bine. Îmi place aici, pentru că ea e mama mea. Numai că ea nu știe că eu sunt aici. Ea e cea mai bună mamă din lume!

Noi suntem mereu împreună și îi ascult tot timpul respirația. Numai că nu știu de ce, în ultima vreme, mama este supărată și din cauza aceasta eu sunt trist. Dar asta o să treacă în curând, nu-i așa mamă?

Astăzi mama este foarte mâhnită. Se teme de ceva. Dar o să aștept până când trece și vom fi ca înainte. Te iubesc foarte mult, mamă. Și tu mă iubești pe mine, nu?

Ce se întâmplă cu tine, mami? Acum știi că mă ai. Dar de ce îmi este așa de frică? De ce inima ta bate așa? Iar a mea bate de două ori mai repede, auzi? Mă tem… Tu o să mă aperi, nu-i așa?

Ceva se apropie… Rupe peretele! Unde să mă ascund? Mama! Mămica!

Mi se pare că cineva vrea să strice casa mea… Ceva se apropie… Rupe peretele! Unde să mă ascund? Mama! Mămica! Mi-e foarte frică, ajută-mă! Doar mă iubești, nu? Tu ești mama mea! A mea! Noi nu trebuie să fim despărțiți. O să mor fără tine! Nu pot trăi fără tine!!! Eu am nevoie de tine!!!

Ceva mi-a rupt mâna… Mămico, vino-ți în fire… Ajută-mă!… Salvează-mă!… Mama!…

Acum nu mai am picioare… Mă doare foarte tare… Tu le permiți să facă acest lucru? De ce? De ce? Pentru ce? …

Nu ai nevoie de mine? Nu-ți trebuiesc… Mama mea… Îmi vine să țip… să țip… Te iubesc foarte tare… Iartă-mă că nu am devenit bucuria ta!… Iartă-mă!…

Strigătul mut…

El este prezent de fiecare dată. Din nefericire, noi nu îl auzim. Dar el există.

Totdeauna.

Totdeauna

Totdeauna.

de Natalia Evsikova, Pravoslavie.ru

Traducere: Nicoleta Macovei

sursa http://stiripentruviata.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com