Icoana Maicii Domnului din Kaluga - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Icoana Maicii Domnului din Kaluga

Icoana Maicii Domnului din Kaluga a apărut, în anul 1748, în casa unui om bogat din din satul Tinkova, în apropiere de Kaluga. Două slugi, prietene de altfel, făceau ordine în cerdac, iar una din ele a găsit un pacheţel în care se afla o imagine care amintea de icoană. Ea, însă, a crezut că este fotografia unei călugăriţe şi a hotărât să i-o prezinte celeilalte.

După ce a rostit mai multe cuvinte de ocară, respectiva a scuipat pe chipul din imagine. „Îndrăzneaţa” a căzut, a pierdut vederea şi darul vorbirii. Prietena a alergat la boier şi i-a spus totul. Sluga abia de mai putea respira, iar noaptea Maica Domnului a apărut în visele părinţilor şi le-a spus despre „isprava” fetei lor. Părinţii au anunţat preoţii ca acestea să se roage, apoi fata a fost stropită cu apă care venea de sub biserică.

Au urmat multe minuni, unii şi-au recăpătat auzul, alţii au scăpat de boli grele. Văzând aceste lucrări miraculoase ale icoanei, boierul hotărăşte să o dăruiască bisericii „Naşterea Domnului” din Kalujke. Oamenii de la Kaluga au cerut binecuvântarea arhimandritului pentru a face un drum al crucii cu această icoană. Datorită credinţei şi rugăciunilor puternice creştinii din Kaluga au scăpat în anul 1771 de o ciumă teribilă.

În 1812, la invazia francezilor, oraşul a fost salvat la fel datorită acestei icoane, aflăm din cartea „Icoane făcătoare de minuni din Rusia”, semnată de Natalia Grişecikina.
Icoana se află acum la Biserica de la Kalujke, iar o copie a ei la Catedrala de la Kaluga.

Sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului din Kaluga din 2 septembrie a fost stabilită în amintirea izbăvirii de ciumă din anul 1771. O a doua zi de prăznuire a fost stabilită la 12 octombrie, în amintirea feririi orașului Kaluga de către invazia franceză din anul 1812. În anul 1898 a mai fost stabilită o zi de prăznuire, la 18 iulie, ca mulțumire față de Maica Domnului pentru că a protejat orașul împotriva holerei.

Icoana mai este prăznuită de asemenea și în prima duminică din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

icoana-maica-domnului-kaluga3

Contact Form Powered By : XYZScripts.com