Header image

Icoana Maicii Domnului „Împărăteasca”(«Державная»)

22:25, vineri, 14 martie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

Icoana Maicii Domnului „Împărăteasca”(«Державная») este una dintre icoanele făcătoare de minuni de origine rusească. Ea a fost aflată, conform dării de seamă a mitropolitului Moscovei Tihon, pe data de 15 martie 1917 în subsolul Bisericii Înălţării Domnului din satul Kolomenskoe (suburbia Moscovei).

Ţăranca din satul Pererva, judeţul Broniţk, Eudochia Adrianova de la o vreme începu să vadă în visele sale o biserică albă, poruncindu-i-se de mai multe ori să găsească icoana neagră şi să o facă roşie. I-a povestit parohului bisericii Înălţării Domnului din Kolomenskoe şi după mai multe căutări, în subsolurile bisericii a fost găsită o icoană mare, înnegrită de vreme. Pe icoană se întrevedea chipul lui Hristos şezând pe genunchii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar în mâinile Maicii Domnului – însemnele împărăteşti: sceptrul şi puterea.

În declaraţia sa privitor la acest eveniment mitropolitul Tihon (Belavin) scria despre icoană: „Conform informaţiei depuse de Membrul Comisiei secţiei Arheologice-Bisericeşti de pe lângă Asociaţia Iubitorilor Instrurii Duhovniceşti din Moscova, protoiereul Strahov: icoana nu este veche, e de pe la sfârşitul sec. 18, are formă ovală, este din partea de mijloc a iconostasului, din rândul trei (prorocesc). Modul de zugrăvire este asemănător icoanelor Maicii Domnului din Constantinopol. Este probabil că icoana a rămas de la fostul iconostas al bisericii Înălţării”.

Este semnificativ faptul, că în aceeaşi zi când a fost descoperită icoana, pe 15 martie 1917, Împăratul Rusiei a fost impus să semneze Abdicarea de la Tron în favoarea fratelui său, marelui cneaz Mihail Aleksandrovici (împuşcat de bolşevici în iunie 1918 în oraşul Perm).

Icoana începu să fie cinstită de credincioşii din împrejurimile satului Kolomenskoe. Nu peste mult timp acest chip al maicii Domnului putea fi întâlnit aproape în fiecare casă. Au fost compuse slujba şi acatistul icoanei, la a căror scriere a contribuit şi patriarhul Tihon. În perioada sovietică icoana s-a aflat în muzeul de Istorie.

Este semnificativă şi simbolică apa-riţia icoanei „Împă-răteasca” anume în acele vremuri tulburi: pieirea monarhiei Ruse i-a fost dată poporului drept pedeapsă, dar Însăşi Maica Domnului păstrează simbolurile puterii împărăteşti, dăruind nădejdea pocăinţei şi renaşterii Rusiei.

În anul 1990 icoana a fost retrocedată Bisericii din Kolomenskoe. Iar după unificarea Bisericii Ruse cu Biserica Rusă din Exil, în august 2007, a fost dusă prin parohiile ruseşti din Europa, America şi Australia.

Această icoană a Maicii Domnului este icoana principală a monarhiştilor din Rusia.

Se sărbătoreşte pe data de 15 martie.

Mărimu-Te, Preasfântă Fecioară, Pruncă de Dumnezeu aleasă şi cinstim chipul Împărătesc din sfântă icoana Ta, prin care dăruieşti mare milătuturor celor ce aleargă cu credinţă.

Troparul

Căutând cetatea Sionului, sub al Tău acoperământ alergăm noi astăzi, Preacurată Fecioară, şi nimeni nu ne va putea sta împotrivă, căci n-ar fi tare cetatea, dacă n-ar fi a lui Dumnezeu, şi n-ar fi nici o putere, dacă n-ar fi mila Stăpânei Fecioare

Contact Form Powered By : XYZScripts.com