Header image

Ieromonahul Petru (Pruteanu) a conferenţiat la biserica „Întâmpinarea Domnului” din Chișinău

10:42, joi, 11 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie: , , , , , , , , ,

În seara zilei de miercuri, la capela universitară „Întâmpinarea Domnului” s-a săvârşit slujba Paraclisului Maicii Domnului, oficiată de un impunător sobor de slujitori. A urmat tradiţionala Seară duhovnicească, la care drept invitat a participat Ieromonahul Petru (Pruteanu), preot misionar în Portugalia.

Tema abordată a fost Sfintele Taine în viaţa creştinului. În acest sens, părintele a pornit de la explicarea noţiunei de „taină”, făcând o incursiune istorică şi prezentând fiecare taină în parte, referindu-se la importanţa celor 7 Sfinte Taine în viaţa credincioşilor.

Au urmat întrebări din partea celor prezenţi, în special a tinerilor. Cel mai mult credincioşii au avut de întrebat despre inexactităţile şi practicile incorecte ce ţin de spovedanie şi împărtăşanie.

S-a vorbit şi despre aspectele bolnăvicioase din unele comunităţi, punându-se accent nu pe lucrarea dumnezeiască, dar pe alte tradiţii formaliste şi chiar obscure din punct de vedere al învăţăturii ortodoxe.

Părintele a anunţat şi despre lansarea cărţii sale „Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”, care va avea loc pe data de 11 aprilie, ora 18.00, la Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu”.

La final părintele Vasile Ciobanu, un îndrăgit „părintele al tinerilor”, i-a mulţumit oaspetelui pentru trudă şi dragoste pentru Hristos, apreciindu-i eforturile depuse în studierea unor teme actuale pentru Biserică, în special cele ce ţin de compartimentul liturgic şi misionar.

Sursa: http://tineretulortodox.md/

,

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com