Iertarea nu necesită osteneală şi greutate. Este nevoie de smerenie... - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Iertarea nu necesită osteneală şi greutate. Este nevoie de smerenie…

Pe pământ, nimeni nu este lipsit de păcat, toţi suntem păcătoşi, vinovaţi, şi purtăm povara păcatelor care ne-au doborât, pentru că n-am luat aminte la patimile şi neputinţele noastre. Toţi avem nevoie să primim iertare de la Dumnezeu! Dar pentru a primi schimbarea, iertarea şi împăcarea cu Dumnezeu, trebuie să ţinem cuvântul Evangheliei, care zice: „Dacă veţi ierta oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru Cel din Ceruri vă va ierta greșelile voastre”. Nu vom primi în nici o situaţie iertare de la Dumnezeu, dacă nu-l iertăm din inimă pe aproapele nostru!

Iertarea nu necesită osteneală şi greutate. Este nevoie de smerenie. Vom primi iertarea nenumăratelor noastre păcate, dacă dăruim şi noi iertarea fratelui nostru.

Copiii mei, pe cât putem, să iertăm din toată inima, ca să ne ierte şi pe noi Dumnezeu! Aceasta este înţelegerea dintre Dumnezeu şi om, „contractul” dintre Creator şi om. Iertând şi noi din toată inima semenilor noştri, vom fi iertaţi de către Dumnezeu.

Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Pr. Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 91

pbffW21a3ds

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com