Header image

„În Afghanistan băieţii se gândeau foarte mult la Dumnezeu”

10:57, duminică, 16 februarie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , , , ,

15 februarie – 25 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afghanistan

Războiul sovieto-afghan (1979–1989) este cel mai extins conflict militar din istoria Uniunii Sovietice.Din RSS Moldovenească, pe atunci parte componentă a URSS, au participat 12 500 de militari, dintre care 301 şi-au pierdut viaţa, 4 sunt dispăruţi, iar 700 au rămas invalizi.Având drept subiect de cercetare acest flagel militar am urmărit evocarea Dumnezeiască în mărturiile participanților din Moldova sovietică. Ideologia oficială respingea cu vehemență orice atașament față de valorile spiritualității creștine. Realitatea de pe teren însă era alt. Tensiunile zilnice la care erau supuși combatanții, inclusiv cu impact asupra existenței fizice îi apropiau însă tot mai mult de Dumnezeu. Iată câteva mărturii:

Andreeva Svetlana – născută în anul 1963, în satul Cotova, raionul Drochia. În Afghanistan: 1988–1989. Bucătăreasă în cantina ofiţerilor din Kabul. Sora ostaşului Bârlădeanu Anatol, căzut în Afghanistan.

În Afghanistan băieţii se gândeau foarte mult la Dumnezeu. Se zicea, când era cel mai greu: of Doamne, păzeşte-mă. Toţi aveam, care cruciuliţă, acum se poartă de fudulie, da atunci o ascundeau.

Ilciuk Igor Ivanovici – născut în anul 1934, în oraşul Viniţk, RSS Ucraina. Studii şi activitate profesională: Şcoala militară (1954–1957), Academia militară (specializarea Diplomaţie), ofiţer în cadrul armatei sovietice din Republica Democrată Germania, Turkmenistan, Uzbekistan, Chişinău. În Afghanistan (1983–1984) a fost şeful serviciului de cercetare din cadrul Armatei a 40-a.

Ţin minte că dimineaţa vine şeful Statului-major, generalul Semionov, apoi a slujit aici, în Tiraspol, a condus circumscripția Odesa, era atunci şeful Statului, îmi zice: pregăteşte-te, plecăm în Ulibohar. Am plecat cu încă câţiva ofiţeri, am ajuns în Ulibohar, acolo era un batalion din Alma-Ata, era şeful acestui batalion. Pe râul Panjshirului este un pod, era singurul loc unde se putea trece. Cineva l-a dezinformat pe comandantul de batalion. Acesta era un cazac, au dat informaţie că podul va fi minat, dar podul se afla cam la 1,5–2 km de el. Dacă vor distruge acest pod atunci nu va trece nicio tehnică, acolo este unicul loc de trecere. A hotărât să ia trei BMP, singuri s-au suit în maşină, şi noaptea, fără lumină, să vină acolo, la acest pod şi să-l blocheze, ca duşmanii dacă vor veni să-l distrugă să le facă o ambuscadă. Când ei se îndreptau spre pod din partea dreaptă, s-a produs o explozie puternică. Comandantul mergea primul pe maşina sa, iar altele trei în spate. Se vedeau doar nişte felinare roşii după care se orientau maşinile din urmă. Comandantul mergea primul, din urma lui următoarea maşină, sistemul de frână era defectat şi trăgea maşina în partea stângă. În maşina care venea după comandant, conducătorul-mecanic se uita după luminile din faţă şi mergea, dar pe el îl duce în partea stângă şi deodată trec pe lângă o prăpastie, dar soldaţii şi ofiţerii şedeau o parte înăuntru în maşina BMP, dar o parte sus. Era noaptea, nu se vedea, maşina s-a răsturnat şi toţi oamenii care erau acolo, 14–15 oameni, s-au pomenit sub maşină. Generalul m-a luat ca să descurcăm acolo. Ajungem acolo. Ce puteam noi face? Am fost acolo, am discutat, ne-am descurcat. Am fost unde s-a întâmplat tragedia, un şuvoi de sânge. Soldaţii morţi şi răniţi au fost transportaţi în avioane. Era o comandă specială, au pregătit documentele, unul era din Moldova, altul din Ucraina, unul din Nicolaev, din Taşkent. Omul de serviciu sună la al nostru, pregătiţi avionul 200, avem cadavre. Ai noştri pleacă seara la aerodrom, i-au luat pe morţi cu Laleaua neagră. Au fost aşa cazuri, Dumnezeule

Cigurean Costea – născut în anul 1967, în raionul Sângerei. Serviciul militar: 1986–1988. În Afghanistan a fost în serviciul de pază la aerodrom.

Acolo te gândeşti la Dumnezeu. Trebuie ceva să facă ca să ieşi din situaţie şi ca totul să fie bine în acelaşi timp. Şi pe tine să te păzeşti şi totul ca să fie bine. Nu aveam ce să mănânc, povesteam eu. În luna aprilie trebuia să mă eliberez, dar nu era nimic de mâncare. Au rămas 9 conserve şi ceai fără zahăr. Ne-am dus la bucătar. Am protestat. Bucătarul l-a chemat pe comandantul de companie. Acela a spus că e timp de război.

Svetlicinâi Evgheni Constantinovici – născut în 10 iulie 1950, în Glotovo, regiunea Belgorod, Federația Rusă. Serviciul militar în Afghanistan: iulie 1982 – ianuarie 1984. În Afghanistan a fost comandant în Regimentul 345 a Forțelor Aeropurtate de Gardă.

Era sâmbătă. Pavel Gracev organizează operația. Sunt 800 de oameni și trebuie să executăm ordinul cu orice preț. Să vă ferească Dumnezeu să pierdeți oameni! Aceasta nu-i revoluția noastră, nu-i războiul nostru, acesta e războiul lor și revoluția lor! Pe noi ne-au trimis aici.

Dr. Ion XENOFONTOV

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com