Header image

În Duminica Orbului, PS PETRU, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Ungheni

17:29, duminică, 13 mai, 2018 | Cuvinte-cheie: , ,

13 mai 2018. În a VI-a duminică după Paşti, numită și Duminica Orbului, PS PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.

Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la rugăciune.

În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, cu binecuvîntarea Preasfinţitul PETRU, Secretarul Eparhial, Protoiereul Ștefan RÎMBU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: ,,Acestea sunt cuvintele ce urmeaza imediat textului evangheliei de astazi, pericopa în care Iisus Hristos vine și, ca un act suplimentar la creatie — aratandu-Și, ca la Facere, puterea de Demiurg — adaugă tina pe ochii orbului care, în virtutea planului lui Dumnezeu, nu se născuse „întreg”. Ca la creație, când Dumnezeu   l-a facut pe om din tină, și astazi, printr-un act „reparatoriu”, Domnul vine și desăvârșește ființa orbului.

Este o evanghelie pe care o auzim în fiecare primavara, în ultima duminică din perioada pascala, o evanghelie simpla la prima vedere și pe care mulți o știu aproape pe de rost, dar care stârnește, totuși, multe întrebări.

Iata, de exemplu, o primă întrebare ce s-ar putea pune ar fi chiar aceea pe care au pus-o și ucenicii: „Învățătorule, cine a păcătuit, acesta sau parinții lui, de s-a născut orb?” Și a raspuns Hristos: „Nici el n-a păcătuit, nici parinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu“. Și, într-adevăr, lucrarea lui Dumnezeu S-a preaslăvit, pentru ca, în fața tuturor — și a celor care L-au primit și a celor care au cârtit; și a celor care s-au bucurat, și a celor care L-au renegat — Iisus Hristos a săvârșit această minune, spre mirarea tuturor: „Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere

La final, clericii Catedralei au oficiat un Te Deum de mulțumire pentru ploile mănoase revărsate asupra pămîntului însetat.

Sursa: www.episcopia-ungheni.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com