Header image

În iubire nu există reguli

Cum te învaţă iubirea! În iubire nu există reguli. Cine iubeşte după carte, zice: acuma suntem la punctul doi, hai, vino să facem punctul trei. Aceea nu-i iubire! Iubirea e în ea, e în tine, iubirea e viaţă; ea iubeşte dumnezeieşte dacă este iubire, altfel nu-i iubire. Şi cu fraţii din alte confesiuni ne învaţă situaţia concretă cum şi în ce fel să facem: să-mi mărturisesc credinţa mea şi să-l respect pe celălalt. Dacă mă întreabă despre credinţa mea, s-o mărturisesc, să-i explic.

Depinde cum e întâlnirea, în ce condiţii. Eu lucrez în tărâmul acesta ecumenic. Să vă spun ce cred despre ecumenism? Ce am crezut şi despre „proletari din toate ţările, uniţi-vă!” Nu se poate unirea asta, asta e de la diavolul. Comuniunea e altceva decât unirea. Eu nu cred că putem ajunge la comuniune cu cineva, iară Duhul Sfânt. Dar dacă Duhul Sfânt mă aduce în comuniune, prin Sfânta împărtăşanie, cu mădularele Bisericii mele, atunci da. Dacă El mă aduce în comuniune şi cu ceilalţi…Slavă Ţie, Doamne, şi lucrării Tale!”.

Până atunci eu zic, aşa cum zic în faţa oricărei situaţii: Doamne, cum să fac să-l iubesc eu pe acesta, şi rămân şi eu mirată de ce îmi vine să zic. Depinde de la caz la caz: dacă e agresiv, dacă sunt într-o lucrare – că vorba înaltului Daniel: una e să fii ecumenic la Sihăstria şi alta e să fi ecumenic în Anglia, unde un protestant îţi dă biserica să faci Sfânta Liturghie. Alta e să vină un martor de-al lui Iehova la uşă, şi alta e să fii în Elveţia, să te întâlneşti cu un protestant care s-a născut acolo, şi care se miră cât de frumoasă e credinţa mea când eu îi spun cum e, şi care se miră ce minunat e să săruţi o icoană, după ce înţelege de ce o sărut eu. El vede că nu sunt o rătăcită care sărută o scândură. Depinde de situaţie, regulile sunt numai aşa, în mare, dar întotdeauna persoana aduce ceva nou.

Noi suntem vii, într-o situaţie vie. Nu trebuie să ne împărtăşim cu ei! Odată, vă mărturisesc drept, am mâncat pâine şi nişte vin de la o doamnă care zicea că-i preoteasă, şi cineva mi-a zis: mare păcat că te-ai împărtăşit cu ei. Zic: dar nu m-am împărtăşit deloc, era o pâine bună şi un vin roşu. Am mâncat o bucăţică de pâine, am băut o gură de vin – da, se poate -, te duci în casă la om, îţi dă o bucată de pâine şi nu o iei? Pâine am mâncat, nu pe Domnul!

Depinde de situaţie! Trebuie să avem curajul să ne mărturisim şi să-L întrebăm pe Dumnezeu concret, atunci: cum trebuie să-l iubesc, Doamne? Şi o să vedeţi că iese. Să ne ferim de discuţiile dogmatice, acestea nu duc la nimic. Eu predau religia la şcoala sanitară şi acolo avem câteva neoprotestante. Ele vin la religie ca să înveţe ce le predau eu, nuxa să creadă neapărat, ba mai mult, încearcă să-mi spună că nu e adevărat! Zic ele: da’, de ce nu vreţi să-mi explicaţi? Nu prin explicaţie se înţelege un luciu. Eu Mărturisesc, tu mărturiseşti şi am încheiat discuţia, pentru că altminteri diavolul îşi bate joc de noi, am grăi în deşert, şi mai facem şi alte păcate. Când sunt întrebări grele, îl ducem de mână la preot sau la episcop să-i răspundă el. Al meu e să te iubesc. Cum? Rugându-mă pentru tine, dorind să te mântuieşti şi aşteptăm să ne vedem la înviere, în bucurie. Şi asta-i iubirea, să ne vedem la înviere, în marea bucurie.

Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Cum dobândim bucuria deplină, ce nimeni n-o va lua de la noi, Editura Doxologia, 2009

Contact Form Powered By : XYZScripts.com